O evaluare obiectiva a lui Traian Basescu este ca o frectie la un picior de lemn. Omul iti place sau nu. Tariceanu reuseste insa a ramine indiferent multor oameni. Pentru un demnitar, numit si nu ales, este o calitate. Care te poate tine in scaun trei sau patru ani.

Economia si actorii ei prefera peste tot in statele occidentale niste premieri cu papion. Premierul cu papion este un tip care seamana cu Tariceanu. Prietenos si fidel grupurilor sale de interese si nedaunator celorlalte. Pentru ca o afacere, mare sau mica, sa se desfasoare cu un profit rezonabil pentru un intreprinzator cumpatat este nevoie doar ca Guvernul sa nu-i puna bete in roate. Tot ce este peste, adica un impuls suplimentar rotilor, este o saftea pe care fiecare si-o apropie si si-o potriveste cum se pricepe mai bine la facut prieteni. Ministrul Orban, cu tot talibanismul sau anti-Basescu, nu i-a carotat pe baietii de la Golden Blitz in lucrarile publice. Poate ca nu i-a ajutat, dar nici nu i-a scos din joc. Iar ordinul de a nu se atinge de ei probabil ca a venit de la Tariceanu. Mi-e greu sa cred ca de la Basescu, intr-o situatie similara, dar cu rolurile inversate, ar fi venit un asemenea consemn.

Trecind usor peste acest preambul binevoitor cu un tip care imi este indiferent, economia merge bine din niste motive foarte simple si clare. Sintem o tara din UE (adica haiduciile la scara sint excluse), avem impozite mici, salarii care se pot plati usor de catre orice investitor si consumam mult, uneori chiar mai mult decit ne putem permite. Si il avem pe Isarescu, garantia ca la nivel macro nimic n-o va lua la vale ireparabil. Dincolo de variatii, de tendinte, de ceva un pic mai rau sau de ceva un pic mai bine, lucrurile cam asa vor sta si de acum inainte. Ne vom inscrie in acest grafic al drumului catre prosperitate, normala si inevitabila. Viteza constituie insa o problema si o necunoscuta. Aici intervine si Tariceanu in ecuatie. Pina acum viteza a fost normala in conditiile date. Premierul nu a facut nici bine, dar nici rau. A fost caldut. In conditiile in care inainte de asta am avut un „balaur" precum Adrian Nastase, un caldut compromis pe nume Tariceanu poate ca n-a fost chiar cel mai rau lucru care ni se putea intimpla. Ma rog, mi-e indiferent.

Ceea ce nu mi-e indiferent este insa ce se intimpla de acum inainte. Dupa un an de obisnuinta cu UE cred ca viteza devine importanta. Performanta incepe sa se masoare la centimetru si deciziile, ca si efectele lor, trebuie cintarite ne-caldut. Poate ca este un premier cu papion, asa cum trebuie sa fie orice premier dintr-o tara europeana. Are tot ce-i trebuie. Chiar si acea fibra de Moliceanu, ranforsata acum de tandemul Finkelstein-Silberstein, este haioasa intr-o tara in care intransigenta (nu stiu cum Dumnezeu ne iese asta numai noua, romanilor) arata ridicol de cele mai multe ori. Toate bune, insa ceea ce incepe sa ma ingrijoreze este ca oameni precum Chiuariu, Remes, David, Nicolaescu, Orban nu-mi sint deloc indiferenti. Si cred ca am motive intemeiate. Toate aceste motive sint suficiente pentru a construi o capcana in care Tariceanu ma tem sa nu fi cazut deja. Nu stiu inca rezultatul votului motiunii. Scuze, l-am uitat pe Patriciu.