Mantia este un vesmant liturgic pe care il imbraca arhiereii la savarsirea serviciilor divine, cand nu se poarta sacosul si stiharul, la sfintirea apei, la Maslu, la inchinarea la icoane inainte de Liturghie, in procesiuni. Mantia inchipuie imbracamintea ingereasca. Sfantul Simeon al Tesalonicului o numeste “darul lui Dumnezeu cel purtator de grija si acoperitor”. La incheieturile mantiei exista patru tablite. Cele de sus simbolizeaza Tablele Legii Vechi, iar cele de jos inchipuie Cele doua Testamente ale Sfintei Scripturi unite prin Hristos, din care izvorasc rauri de apa vie, asa cum trebuie sa izvorasca mereu invatatura din mintea si din gura arhiereului;

Crucea pectorala este o insigna, care se poarta ca si engolpionul si care simbolizeaza Crucea lui Hristos, fiind semn al biruintei, al intaririi si al povatuirii;

Engolpionul are forma unui medalion-iconita, cu chipul Mantuitorului sau al Maicii Domnului. Se poarta pe piept, fiind o podoaba existenta numai in Bisericile Ortodoxe. Engolpionul aminteste hosenul sau pectoralul purtat de arhiereii Vechiului Testament, in care se pastrau Urim si Tumim, adica “Aratarea&rdqu o; si “Adevarul”, talismane scumpe care preinchipuie pe Hristos si pe Maica Domnului. Candva ele erau relicvarii. Engolpionul simbolizeaza marturisirea credintei si puritatea Sfintei Cruci. Cand reprezinta chipul Sfintei Fecioare, simbolizeaza puterea ei mijlocitoare si ocrotitoare. Daniel va primi doua engolpione;

Camilafca alba este panza purtata de monahi peste potcap (acoperamant al capului, purtat de preotii si calugarii ortodocsi) in anumite ocazii.