"O sarcina grea purtata pe umeri slabi!"In cadrul unei ceremonii solemne si a unei slujbe speciale, ieri, la Catedrala Patriarhala din Bucuresti, a avut loc intronizarea Prea Fericitului Parinte Daniel ca Patriarh al Bisericii Ortodoxe Romane. La sol
"O sarcina grea purtata pe umeri slabi!"In cadrul unei ceremonii solemne si a unei slujbe speciale, ieri, la Catedrala Patriarhala din Bucuresti, a avut loc intronizarea Prea Fericitului Parinte Daniel ca Patriarh al Bisericii Ortodoxe Romane. La solemnitate au participat ierarhi romani, delegati ai bisericilor crestine, ai altor biserici si culte din intreaga lume.


Dealul Patriarhiei era la prima ora a diminetii de ieri in asteptarea evenimentului celui mai de seama al Bisericii noastre din aceasta perioada, intronizarea Patriarhului Daniel. Oameni de paza, multi tineri, studenti la Teologie sau elevi la Seminar teologic, preoti, calugari din toata tara. Credinciosii au venit pe platoul din jurul bisericii, dar nu in numar extraordinar de mare. Cu toate acestea, destul de multi, cat sa nu fi incaput in biserica. Unii erau emotionati, altii purtau flori albe in maini spre a le oferi Intaistatatorului, altii venisera cu copiii, toti au asistat la slujba de afara, urmarind ce se intampla pe cele doua monitoare imense de afara si pe cele patru mai mici din pridvor. In catedrala s-au aflat, in afara de ierarhii romani, delegati ai bisericilor crestine surori, ai altor biserici si culte din tara si de peste hotare. In jurul orei 10:30 au venit si politicienii, in frunte cu presedintele Traian Basescu. Au mai participat Calin Popescu Tariceanu, Mircea Geoana, Emil Constantinescu, Emil Boc, Adriean Videanu, Varujan Vosganian. De asemenea, au participat la solemnitate Regele Mihai I, precum si Principesa Margareta si Principele Radu Duda. Momentul cel mai emotionant a fost, desigur, intronizarea in sine, savarsita dupa terminarea Sfintei Liturghii, in jurul orei 10:30, durand aproape o ora. Inalt Prea Sfintitul Episcop Nifon al Targovistei a citit gramata sinodala de intronizare, un act sinodal semnat de toti membrii Sfantului Sinod, prin care se consfinteste alegerea si instalarea in scaunul de patriarh a Prea Fericitului Parinte Daniel. Apoi s-a inmanat aceasta gramata legata cu tricolor noului Patriarh. I s-a oferit Patriarhului mantia patriarhala, crucea patriarhala, engolpioanele, carja si mitra alba de patriarh, dupa care Prea Fericitul Parinte a fost asezat in scaunul patriarhal.


SIMBOLISTICA. Fiecare dintre insemnele amintite are o o simbolistica anume. Mantia este un vesmant lung si larg de culoare purpurie, seamana cu o plerina bogata, impodobita pe parti cu niste fasii. Este semn ca ierarhul a fost luat din randul monahilor. Mantia simbolizeaza puterea slujirii arhiereului. Mitra este un acoperamant al capului specific arhiereilor, avand forma coroanei sau diademei de odinioara a imparatilor bizantini. Sibolizeaza "cununa de spini a Mantuitorului, precum si mahrama de pe capul Lui". Mitra reprezinta demnitatea slujirii imparatesti a Mantuitorului, precum si vrednicia primita de arhiereu de la Hristos ca principal savarsitor al celor sfinte. Engolpionul este o insigna arhiereasa de forma unei iconite-medalion, confectionata din email, aur sau argint si infatiseaza pe Mantuitorul sau pe Maica Domnului. Se poarta pe piept, legat de un lantisor. Engolpionul este specific Bisericilor Ortodoxe. In timp ce arhiereii poarta un singur engolpion (cu Maica Domnului sau cu Mantuitorul), patriarhul poarta doua. Acest insemn simbolizeaza pecetea si marturisirea credintei cea din inima. Crucea pectorala este o insigna a demnitatii arhieresti, pe care arhiereul o poarta la piept nu numai in timpul serviciului divin, ci si in timpul vietii de zi cu zi. In Biserica Ortodoxa Romana, dreptul de a purta cruce in permanenta il are numai arhiereul, care o poate acorda ca o distinctie si preotilor. Crucea pectorala simbolizeaza Crucea lui Hristos, semn al biruintei asupra pacatului si a mortii.


Carja sau toiagul pastoresc este un baston inalt confectionat din lemn sau din metal, impodobit cu placute de aur, fildes sau argint. La capatul de sus se termina cu doi serpi incrustati, peste care se suprapune un glob surmontat de o mica cruce. Pe manerul toiagului se infasoara de obicei o marama cusuta cu fir, pentru a fi mai usor de purtat. Arhiereii primesc carja ori de cate ori intra in biserica si slujesc, iar cand asista numai la serviciul divin, ei raman cu carja pastorala obisnuita (mai simpla), pe care o poarta si in afara bisericii. Carja simbolizeaza puterea de a pastori Biserica si autoritatea pastorala a arhiereului. Cei doi serpi de la capatul de sus al carjei simbolizeaza intelepciunea arhiereului. In intregimea ei, carja simbolizeaza Crucea Mantuitorului Iisus Hristos in numele caruia slujeste arhiereul.


VREDNICIE. De fiecare data cand i s-a inmanat cate un insemn al deminitatii patriarhale, credinciosii au fost intrebati "Vrednic este?", iar corul si cei prezenti au raspuns: "Vrednic este!". Vizibil emotionat, Prea Fericitul Daniel a rostit un cuvant din care a reiesit ca este constient de responsabilitatea pe care o are, a incredintat asistenta ca va continua mostenirea vrednicului de pomenire Patriarh Teoctist, spunand ca este necesara implicarea mai mare in social a Bisericii. Prea Fericitul Patrinte a spus ca doreste lansarea unui post de televiziune, a unui post de radio si a unui cotidian crestin cu acoperire la nivelul intregii tari. De asemenea, a spus ca doreste sa fie construita Catedrala Mantuirii Neamului, si in acelasi timp sa construim biserica interioara a fiecarui credincios. In finalul cuvantarii si-a cerut iertare de la toti si i-a iertat pe toti, cerand binecuvatarea lui Dumnezeu pentru noua lucrare la care a fost chemat. Cand a iesit din catedrala, multimea l-a primit cu aplauze, iar Patriarhul i-a binecuvantat pe toti, trecand acoperit cu mitra alba spre aula patriarhala, unde oficialitatile si oaspetii veniti de departe au rostit cuvinte de felicitare la adresa Patriarhului nostru. Dupa aceasta, in cadrul unei ceremonii desfasurate la Palatul Cotroceni, presedintele Traian Basescu i-a conferit Prea Fericitului Daniel ordinul National Steaua Romaniei in Grad Mare. Prea Fericitului Parinte Patriarh Daniel este al saselea patriarh al Bisericii Ortodoxe Romane si indeplineste si functiile de arhiepiscop al Bucurestilor, Mitropolit al Munteniei si Dobrogei, Loctiitor al Cezareei Capadociei.



Constantinescu a lesinatFostul presedinte al Romaniei, Emil Constantinescu, a lesinat in timpul ceremoniei de intronizare a Patriarhului Daniel.
Fostul sef al statului si-a revenit dupa ce i s-a administrat un medicament si a continuat sa participe la eveniment. Potrivit unor martori, Emil Constantinescu si-a pierdut putin echilibrul, dar in urma interventiei unor cadre medicale, starea sa de sanatate a fost restabilita. Emil Constantinescu a reintrat apoi in Palatul Patriarhiei pentru a lua parte
la ceremonia citirii mesajelor adresate Bisericii Ortodoxe Romane cu acest prilej. (G.B.)


Despre autor:

Jurnalul National

Sursa: Jurnalul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.