De vreo cateva zile e mare zarva pe piata zvonurilor. Cineva a aruncat o vorba - ca BNR ar fi provocat caderea leului cu gandul ascuns de a ajuta Ministerul Finantelor Publice sa stranga mai multi bani din accize - si n-a trecut mult pana cand avalansa s-a dezlantuit. Dezbaterile s-au aprins. Zvonul a fost intors pe o fata si pe alta, ajungand sa fie luat in serios.


Nu e nici o noutate. De la inceputul lunii septembrie, zi de zi, corectia suferita de leu a fost comentata insistent. Si nu intotdeauna in baza unui raport cauza-efect care sa corespunda adevarului. S-a vorbit despre o depreciere drastica, desi in realitatea moneda noastra s-a apropiat de nivelul de la inceputul anului. Dupa o apreciere mult prea accentuata. Si inconfortabila.


Dezbaterile s-au incins si intre noiembrie 2004 - august 2007, cand aprecierea monedei nationale, fata de euro, a starnit nenumarate comentarii, dispute, suparari. Cei mai suparati fiind exportatorii. Ei voiau ca leul sa cada cand el urca. Exportatorii s-au infuriat pe Banca Nationala. Un timp. Apoi au revenit la sentimente bune si au laudat politica monetara. Pe urma iar s-au suparat, cand aprecierea a sarit calul. Sa fie limpede: cursul se formeaza pe piata. Banca Nationala, in interventiile sale, tot mai rare de altfel, nu  ataca direct cursul de schimb. Desi multi dealeri, care opereaza pe piata valutara, au afirmat ca BNR are ca tinta un anumit curs. Banca Nationala ocheste direct o singura tinta: rata inflatiei. Piata valutara, avand acum mai multa libertate de miscare, s-a inviorat treptat si a devenit tot mai concurentiala. A iesit in relief noul rol al BNR, acela de a mentine piata valutara in buna stare de functionare si nu sa urmareasca un anumit curs.


Banca Nationala nu stabileste cursul, cum se spune deseori. Doar il calculeaza aplicand o metodologie care nu se schimba de la o zi la alta. Mai departe, face public cursul pietei valutare. Un curs care exprima, in aceeasi zi, realitatea de pe piata. Nu publica insa un curs de referinta, cum se afirma uneori eronat. Cursul de referinta a murit. Actualul curs nu este nici "de referinta", nici "un curs valabil" intr-o zi sau in alta zi, ci este un curs  informativ. Un curs al pietei libere. Daca agentii economici vor sa  se ghideze dupa acest curs sunt liberi s-o faca. Pot incheia chiar contracte de vanzari in rate. Si chiar daca Ministerul Finantelor ii obliga sa utilizeze cursul publicat de BNR in inregistrarile contabile, semnificativ este faptul ca BNR nu obliga pe nimeni  sa practice acest curs. Nici macar pe dealerii de pe piata valutara, carora nu li se cere ca dimineata, cand incep negocierile, pe ecran sa-si afiseze cursul comunicat de Banca Nationala cu o zi inainte. Si nici nu urmareste calendarul Ministerului Finantelor Publice, pentru a-i racorda miscarile cursului. N-ar putea s-o faca chiar daca ar vrea. Fiecare banca tine cont de realitatea ei, de realitatea de pe piata, de realitatea din economie. Iar cursul reflecta zilnic confruntarea dintre cerere si oferta pe piata valutara. Fara a ignora insa cativa indicatori economici, cum ar fi deficitul balantei comerciale, deficitul bugetar, rata inflatiei, productivitatea, eficienta. Dar asta intr-un timp ceva mai lung. Zilnic, conteaza insa temperatura ofertei de valuta, in punctul de impacare cu cererea de valuta.


Dar sa revenim la povestea cu accizele. Zvonul a fost ca Banca Nationala, din dorinta de a ajuta statul sa castige mai multi bani din accize, ar fi intervenit sa deprecieze leul. Cum s-a ajuns la povestea asta? Dintr-o socoteala simplista. Spun normele ca accizele se calculeaza in euro si se incaseaza in lei? Spun! Apoi, s-a depreciat leul in toamna, cand se calculeaza accizele? S-a depreciat. Daca-i asa, atunci inseamna ca BNR a intarit euro ca statul sa incaseze mai multi lei. Scoasa din palarie, aceasta zicere a produs o supraincalzire pe piata dezbaterilor. Numai ca viata are curgerea ei fireasca. Vineri, fiind ultima zi bancara in care, potrivit cutumei, se ia in calcul la stabilirea accizelor, leul s-a intarit brusc. Piata zvonurilor a amutit.


Leul s-a intarit vineri pentru ca asta a fost realitatea pietei. Cursul il face piata. Cu cererea si oferta, dar si cu presiunile din economie. A venit si in 2007 un usor soc inflationist, cum a fost cel din august, vor fi si altele specifice sezonului de toamna-iarna, dar nu ne asteptam ca ele sa fie de lunga durata si nici de mare intensitate. Bancile se bat intre ele pentru a atrage agentii economici si populatia, care sa vina cu bani in conturile lor. Lei si valuta. Pentru asta sunt nevoite sa ofere cursuri optime, servicii dintre cele mai bune, sisteme corecte de masurare a ratei de schimb. Clientii au sansa de a alege banca pe care o considera ca ii va deservi cel mai bine. Asta nu inseamna insa ca bancile stabilesc cursuri si dobanzi dupa bunul plac al clientilor. Sau dupa bunul plac al bancilor. Noi suntem intr-o anumita realitate de care nu putem sa facem abstractie. Atat timp cat ne vom confrunta cu factori perturbatori, interni sau internationali, nu vom scapa nici de schimbari in miscarea cursului leului. Vom avea categoric si in viitor factori perturbatori, care nu sunt foarte usor de prognosticat de la inceput. Dar, asa cum se nota recent in Comunicatul Consiliului de Administratie al BNR, mentinerea severitatii in controlul lichiditatii va asigura o marja mai putin fluctuanta.