Ideea pe care am avut-o, cu sase ani in urma, cand l-am initiat in calitatea pe care o aveam atunci la Academia Romana, a fost aceea de a reuni oameni de cultura si de stiinta (sa acceptam aceasta tautologie intrata deja in traditie; in realitate, stiinta este o forma a culturii; mai mult: in societatea cunoasterii, adica in societatea in care traim, stiinta este domeniul prioritar, iar omul de stiinta este tipul reprezentativ, "forma mentis") pentru a discuta despre constructia europeana pe care o pregatesc de multe decenii oamenii politici, juristii si economistii. De ce n-ar putea avea idei bune despre aceasta noua constructie europeana si un mare biolog celular care sta toata ziua in laborator si urmareste functiile "endoteliului" sau un reputat medic neurolog care studiaza de o viata intreaga o maladie a creierului ce se cheama "dislexie" (adica incapacitatea unui individ de a citi un cuvant care are mai mult, sa zicem, de cinci litere)? Inca o data, de ce n-ar avea pareri inspirate despre Europa viitorului acesti intelectuali care nu fac politica, dar care fac, in fapt, Europa pentru ca fac cultura si stiinta ei, adica bunul nostru cel mai de pret? Pornind de la acest rationament simplu, am initiat acest proiect academic care, iata, a ajuns deja la editia pe care am anuntat-o. Cercetand documentele (mai exact: volumele care aduna lucrarile de pana acum ale colocviului), am constatat ca au participat la editiile precedente peste 200 de personalitati din mai toate tarile europene, de la presedinti de academie pana la presedinti de republica. Am discutat impreuna despre frontierele Europei, despre religia si minoritatile religioase de pe continentul nostru, despre destinul limbilor nationale in noua Europa, despre religie si cultura, minoritati, economie si cultura etc. Anul acesta ne-am propus sa dezbatem o tema care, iarasi, ne intereseaza in cel mai inalt grad pe toti, la Est, ca si la Vest: "Cultura europeana si mizele / riscurile globalizarii". O tema care nelinisteste indeosebi pe umanisti. Oamenii de stiinta sunt ceva mai linistiti pentru ca ei stiu ca stiinta nu are patrie (a spus-o mai intai Pasteur), dar nici ei nu sunt scutiti de o anumita anxietate pentru ca, daca stiinta nu are patrie, patria are mare nevoie de stiinta pentru a progresa. Se intampla insa ca oamenii de stiinta, indeosebi tinerii, sa plece din tara pentru a lucra in laboratoare mai bine dotate si, evident, pentru a fi mai bine rasplatiti pentru performanta lor stiintifica. Ce putem face, nu pentru a impiedica acest exod (dreptul omului de a-si alege destinul este inalienabil), ci pentru a crea conditii pentru ca tinerii sau varstnicii valorosi sa nu mai paraseasca laboratoarele si catedrele noastre? Sau ce trebuie sa facem pentru ca procesul globalizarii sa nu devina un proces de uniformizare si, pana la urma, de anulare a culturilor nationale? Ce se intampla cu modelul cultural european, acela care s-a format, cum se stie, prin sinteza spiritului grecesc, spiritului roman si a traditiei iudeo-crestine?