Ma tem ca majoritatea statelor, cu putine exceptii, au fost luate prin surprindere inca o data de desfasurarea rapida a evenimentelor din Myanmar. In consecinta, acestea par sa fie total nepregatite in fata acestei crize, asadar pierdute in ceea ce priveste atitudinea pe care ar trebui sa o adopte.
De cate ori si in cate cazuri nu s-au mai intamplat acestea? Insa, poate cel mai negativ aspect il constituie numarul statelor carora li se pare potrivit sa isi abata ochii si urechile in fata tacerii mortale cu care aceasta tara asiatica alege sa se prezinte in fata lumii.
In Birmania, eruditii calugari budisti - oameni care nu poseda arma si sunt pasnici prin insasi natura lor - s-au revoltat impotriva regimului militar. Faptul ca protestele sunt conduse de calugari nu reprezinta o surpriza pentru cei care au manifestat de-a lungul timpului interes fata de situatia din Myanmar.
Unui numar coplesitor de calugari budisti din Birmania i s-a parut dificil sa nu ia atitudine in fata eforturilor depuse de administratia centrala si regionala pentru a le corupe ordinele monahale si pentru a-si aservi exemplul monahal de retinere de sine in vederea accentuarii presiunilor exercitate asupra credinciosilor. Desigur, in absenta sprijinului coordonat la nivel mondial pe plan politic, economic, dar si in ce priveste mass-media, pentru acesti calugari evenimentele din Birmania ar putea aduce aduce tara in urma cu douazeci de ani.
In fiecare zi, la o multime de conferinte internationale si academice, tot auzim discursuri elevate despre drepturile omului si declaratii patetice pentru apararea acestora. Asadar, cum este posibila aceasta incapacitate a comunitatii internationale de a raspunde in mod eficient astfel incat sa ii convinga pe liderii militari ai Birmaniei sa nu mai apeleze la demonstratii de forta de genul celor de la Rangoon?
De multi ani comunitatea internationala tot discuta despre cum ar trebui reformate Natiunile Unite pentru a-si indeplini mai bine rolul de a proteja demnitatea umana si civica in cazul unor conflicte, cum ar fi cel din Birmania sau cel din Darfur (Sudan). Nu persoanele inocente, care cad victima represiunilor, isi pierd demnitatea, ci mai degraba comunitatea internationala, a carei lipsa de actiune este echivalenta cu a asista neputincioasa la pecetluirea soartei acelor victime.
Dictatorii lumii, desigur, stiu exact ce sa faca cu lipsa de vointa si incapacitatea de a-si coordona actiunile in mod eficient manifestate de comunitatea internationala. Cum sa interpreze ei toate acestea, daca nu ca o confirmare a starii de fapt actuale si a capacitatii lor de actiona fara mila?
Vaclav Havel este fostul presedinte al Republicii Cehe.
Copyright: Project Syndicate, 2007.
www.project-syndicate.org