„Zgomotul si furia" va fi capodopera cu care Colectia Cotidianul va va imbia saptamina viitoare. Un roman crucial in creatia lui William Faulkner.

William Faulkner, intr-o
fotografie surprinsa de
Carl van Vechten in
decembrie 1954 Am recitit fragmente din acest roman si am avut aceeasi senzatie ca la prima lectura, si nu zgomotul si furia mi-au fost calauze, ci lumina speciala pe care numai un autor urias o poate intretine vie intre rindurile sale. E o carte incitanta, despre care cel mai bun specialist in Faulkner de la noi, Mircea Mihaies, spune in prefata la o alta editie: „E de inteles ca interpretii literaturii faulkneriene s-au repezit pe acest roman cu o devastatoare pofta de a diseca. Fiecare a gasit in el ceea ce isi imagina ca trebuie sa gaseasca: o meditatie filozofica asupra existentei, o rescriere moderna a miturilor tragediei antice, un discurs parabolic despre nimicnicia vietii, un lamento al timpului scurs pentru totdeauna, o elegie a dragostei si a suferintei, un poem in proza inchinat maretiei istoriei, un discurs despre noncomunicare, despre conflictul intre rase, despre blestemul sclaviei, despre apusul unui tip uman in care curajul, onoarea si puritatea alcatuiau o trinitate indestructibila, despre predestinare si povara ereditatii...". La aceste marete interpretari, adaug si eu una.

Daca Stendhal spunea ca romanul este o oglinda plimbata de-a lungul drumului, Faulkner duce aceasta imagine mai departe. In „Zgomotul si furia" el plimba, pe rind, patru oglinzi, trei apartinind, fiecare, cite unui personaj, iar a patra, autorului insusi. Ceea ce-l deosebeste pe scriitorul american de cel francez este ca, la Faulkner, oglinzile sint de hirtie. Si ca imaginea finala se obtine din suprapunerea acestor oglinzi. Iar in momentul acela, cind cele patru oglinzi isi conjuga imaginile, realitatea devine o iluzie pe care numai marii maestri o pot crea.