Pr. Doru Costache:Creationism si evolutionism (II)

Astazi, desi ambele tabere isi reconsidera pozitiile, descoperind ca fiecare are nevoie de cealalta pentru mai buna intelegere a perspectivei proprii, continua sa se manifeste si opinii intolerante, cum sunt evolutionismul politizat al curentelor marxiste sau incercarea de elaborare a unui "creationism stiintific" care vrea sa demonstreze cu orice pret ca universul e mult mai nou decat afirma datele actuale. Oricum, aceasta regrupare nu e ferita de probleme. Bunaoara, teologia occidentala pare a se deschide foarte necritic noilor teorii cosmologice, amintind de un entuziasm similar care a condus-o la violentul conflict cu stiinta, in timp ce aceasta din urma se indreapta criptopanteist spre imaginea unei "plenitudini" a lumii, mai convenabila decat clasica imagine europeana a diversitatii. Un simptom al acestor noi orientari este resurgenta misticii orientale in inima culturii de tip european.
Cosmologia biblica, in lumina gandirii Sfintilor Parinti, care nu au abdicat de la revelatie in favoarea unei filosofii sau a alteia, exclude orice unilateralitate. Dumnezeu e Cel care a creat din nimic si a "zidit" (organizat) lumea, insa nu eludand miscarea proprie fapturilor, care se desfasoara potrivit ratiunilor intiparite de El in creatie; El a creat viata, insa i-a dat si acesteia puterea unei miscari proprii: "Gandeste-te la cuvintele lui Dumnezeu care strabat creatia! Au inceput de atunci, de la facerea lumii, si lucreaza si acum; si merg mai departe pana la sfarsitul lumii. (...) Timpul nu strica, nici nu pierde insusirile vietuitoarelor, ci, ca si cum ar fi fost create acum, merg vesnic proaspete impreuna cu timpul. "Sa scoata pamantul suflet viu!" Aceasta porunca a ramas statornica in pamant si nu inceteaza sa stea in slujba Creatorului. Unele vietuitoare sunt aduse la existenta prin nastere din cele care existau mai inainte, iar altele inca si acum se nasc chiar din pamant" (Sfantul Vasile cel Mare). Sfintii Parinti rasariteni afirma, cu alte cuvinte, ca organizarea lumii si miscarea ei se savarsesc din initiativa si cu aportul dumnezeiesc al energiilor necreate, insa in convergenta cu puterea naturala a fapturilor, adica observa legatura interna dintre facere si pronie, ca expresii ale atotputerniciei divine. Solutia Parintilor rasariteni credem ca ar fi foarte usor de receptat astazi de catre fizicieni, care cauta sa se eschiveze pentru ca nu au fost obisnuiti cu un Dumnezeu Atotputernic si Atottiitor, adica imuabil, transcendent, dar si in miscare iubitoare spre lume. Prapastia uriasa dintre necreat si creat e depasita prin coborarea energetica a Dumnezeirii spre lume si prin urcusul rational al acesteia spre El. "Aceasta cosmologie teonoma se distanteaza atat de creationism, cat si de evolutionism. Nu poate accepta nici creationismul, care considera ca lumea a fost perfecta din momentul crearii ei, intrand in conflict cu evolutionismul, si nici evolutionismul nu-l accepta, fiindca acesta considera ca lumea se dezvolta prin ea insasi, fara legatura cu Dumnezeu. Cosmologia teonoma depaseste aceste doua tendinte prin conceptia despre procesul de creatie continua, care isi are obarsia in creatia de la inceput, prin care Dumnezeu a scos lumea din neant, si se incununeaza cu creatia finala, cand totul se transforma in Hristos, ca Logos Creator si Mantuitor, intr-un cer nou si un pamant nou. Aceasta creatie continua este posibila doar in masura in care Creatorul pastreaza o legatura interna cu universul prin energiile Sale necreate si aduce lucrurile la existenta prin ratiunile lor interne la timpul potrivit, dupa intelepciunea Sa" (Pr. Dumitru Popescu).
Pentru Sfantul Maxim Marturisitorul, in spiritul hotararii dogmatice a Sinodului al IV-lea ecumenic (Chalcedon, 451), modelul si motorul acestei sinergii este unirea ipostatica a celor doua firi, dumnezeiasca si umana, in Hristos. Dupa cum cele doua firi isi pastreaza vointa si energia proprie, dar se manifesta mereu teandric, la fel, desfasurarea lumii se realizeaza printr-o negraita convergenta intre energiile create sau miscarea fapturilor si energiile dumnezeiesti necreate. Aceasta sinergie este indispensabila fapturii, care nu se poate sustine doar prin sine, si de aceea e intensificata in Hristos, Care "a implinit iconomia privitoare la noi in mod teandric", adica "manifestand deodata o lucrare dumnezeiasca si omeneasca" (Ambigua, 5d), dar nu pentru a ramane El un caz exceptional, ci pentru a pune inceput generalizarii modului teandric la scara cosmica. In acest fel, mobilitatea lumii nu e nici rea, nici autonoma, sau, cum spune Christos Yannaras, "materia lumii este energie. Universul este eveniment energetic activat dinamic" si care presupune "un scop pentru care e pus in miscare evenimentul lumii" (cf. si Sfantul Maxim, Ambigua, 77). Aceasta convergenta intre energiile necreate si cele create e posibila intrucat lumea, intemeiata rational si spiritual, are un sens si o miscare teocentrica. In acest context, orice separatie dintre materie si spirit, dintre vazut si nevazut, e depasita prin afirmarea legaturii interne dintre Dumnezeu si creatie, ceea ce implica un Dumnezeu viu "Care nu numai ca a intrat in fiinta tuturor celor din lume, dar a si pus toate partile ei in armonie unele cu altele si a facut un tot armonic, corespunzator si de acord cu El" (Sfantul Vasile cel Mare). De altfel, pentru teologul protestant contemporan Jurgen Moltmann, insistenta teologiei mai vechi pe relatia cauzala dintre Creator si creatie sta la originea conflictului dintre creationism si evolutionism, pentru ca afirma un raport exterior intre Dumnezeu si lume (cf. God in creation. An ecological doctrine of creation, The Gifford Leetures 1984-1985, SCM PRESS LTD., p. 14).

---

Despre autor: