Serviciile feroviare internationale de calatori vor fi deschise pentru competitie din 2010, in timp ce din 2009 vor deveni obligatorii licentele europene pentru conductorii de tren, iar calatorii vor beneficia de compensatii de pana la 50% din pretul
Serviciile feroviare internationale de calatori vor fi deschise pentru competitie din 2010, in timp ce din 2009 vor deveni obligatorii licentele europene pentru conductorii de tren, iar calatorii vor beneficia de compensatii de pana la 50% din pretul biletului in cazul intarzierii trenurilor.
Potrivit acordurilor adoptate de Parlamentul European, serviciile internationale feroviare de calatori vor fi deschise competitiei, prevederea fiind valabila pe teritoriul comunitar. Pana in 2012 va fi evaluata evolutia procesului de liberalizare a transportului feroviar international de calatori si se va analiza posibilitatea extinderii pentru cursele interne.
Incepand cu 2009, conductorii de tren vor fi obligati sa detina un certificat european care sa ateste ca indeplinesc cerintele minime de sanatate, educatia de baza si calificarile generale profesionale. In termen de 18 luni de la intrarea in vigoare a acestei directive, Agentia Europeana pentru Caile Ferate va intocmi un raport pentru a identifica orice alte cerinte pentru care ar trebui atestate.
Un alt punct important se refera la drepturile pasagerilor care folosesc rutele internationale si interne, acestea urmand sa intre in vigoare din 2009. Astfel, compensarea in eventualitatea unor intarzieri in serviciile trans-frontaliere va fi de 25% din pretul biletului (clasa a II-a) pentru o intarziere de 60 minute sau mai mult si de 50% pentru o intarziere de 120 minute sau mai mult.
Compensatiile vor fi date doar in cazul in care operatorul este vinovat de producerea intarzierii. Aceste despagubiri ar urma sa fie primite in cel mult o luna de la depunerea cererii.
Ministrul Transporturilor, Ludovic Orban, a declarat la inceputul lunii septembrie ca romanii vor avea dreptul la compensatii in cazul intarzierii trenurilor, peste zece ani, cand vor intra in vigoare noile norme europene referitoare la liberalizarea transportului feroviar comunitar.


Despre autor:

Curierul National

Sursa: Curierul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.