Incercarile la care a fost supus sufletul Occidentului in cea de-a doua jumatate a secolului trecut (angoasa, consumerismul, dilemele identitatii etc.) au putut fi gestionate doar prin pulverizarea constiintei.

Prima si cea mai vizibila mutilare a constiintei Occidentului este renuntarea la increderea in propriile valori si autoinvinovatirea pentru tot ce e rau pe lume. Unele dintre manifestarile publice ale americanilor, provocate de prezenta presedintelui iranian Mahmud Ahmadinejad la New York, nu se pot explica altfel. Ar trebui scrisa o intreaga carte analizind reactiile pe care le-a stirnit prezenta acestui paria in inima Americii. Din motive evidente, ma voi referi, schitat, doar la una dintre ele.

Deplasarea lui Ahmadinejad la Universitatea Columbia a stirnit ample reactii de strada. Un manifestant purta o pancarta pe care se putea citi: „Ahmadinejad e rau, dar Bush e cel mai rau". Actuala administratie a provocat multe enervari in America, iar obstinatia cu care presedintele Bush a ramas pe linia sa a transformat, treptat, unele enervari in ura. Se stie, ura intuneca toate palierele fiintei si bulverseaza toti indicatorii care fac un om sa functioneze in parametrii socio-psihologici obisnuiti. Logica este scurtcircuitata, bunul-simt se dezintegreaza, tabla valorilor se tulbura, orizontul se strimteaza. Toate fibrele interioare se incordeaza, retelele cad si - vorba zeului nostru national - fandaxia-i gata. Vasta dezordine pe care o produce aceasta ura este insa un efect posibil doar in democratie - singurul spatiu in care esti absolut liber sa alegi sa urasti pe cine vrei si cu cita intensitate te lasa inima. Sub totalitarism, ura e directionata strict. Daca faci parte din aparatul represiv sau din categoria moale si obedienta a masei, urasti rasa sau clasa ori grupul social indicat de la centru prin propaganda unica. Daca nu esti dintre acestia si mai pastrezi in tine o farima de demnitate, urasti pe toti cei care fac ca sistemul sa functioneze. Asadar, raspunzi cu o ura clar directionata, fie de catre ordinul din afara ta, fie de catre imperativul moral din tine. In democratie insa, cum nimeni nu indrazneste sa asmuta si sa gestioneze ura, caci s-ar pune in afara jocului puterii de indata, ura e la indemina fiecaruia si se rostogoleste, disipata, in toate directiile. Poti, asadar, sa-l urasti pe Bush fara nici o problema. Poti sa-l urasti atit de tare incit sa crezi ca e insusi Diavolul, iar ura ta sa fie atit de aprinsa incit sa nu-ti dai seama ca ajungi sa vorbesti ca Bin Laden sau ca Ahmadinejad. Sigur ca trebuie sa ai o oarecare introducere care sa para rationala („Ahmadinejad e rau"), chiar daca nu prea crezi asta. Dar tinta urii nu e iranianul!

Pe o alta pancarta scria: „Nu vrem sa alegem intre islamismul radical si imperialismul american". Adica, vor sa spuna sustinatorii acestei lozinci, ambele sint la fel de rele. Ca si in primul caz, protestul nu tinteste islamismul radical, ci „imperialismul american" care e pus pe picior de egalitate cu teocratia islamista.

De aici, din provincia mea est-europeana, ma intreb daca oamenii aceia din mijlocul Metropolei stiu pe ce lume traiesc. Sau ma intreb ce s-a intimplat cu ei in ultimii ani? Va puteti imagina, de pilda, ca o vizita a lui Hitler in America ar fi strins manifestanti care sa strige ca Hitler e rau, dar America e si mai rea? Si mai e ceva. Acei tineri care nu vor sa aleaga intre islamismul radical si imperialismul american oare ar fi la fel de blocati daca ar avea de optat intre „imperialismul american" si, sa zicem, comunism?