A fi europarlamentar echivaleaza pentru multi politicieni cu batalionul disciplinar. Cel putin asa pare cind te uiti la felul in care s-a stabilit componenta listelor pentru alegerile in Parlamentul European.

Spre deosebire de listele pentru alegerile interne, unde candidatii liciteaza pentru un loc, la europarlamentare, fenomenul a fost invers, politicienii fugind de nominalizare. Culmea este ca cei care ar fi vrut sa devina europarlamentari s-au trezit, de regula, pe un loc neeligibil. Mai toate formatiunile au avut probleme de acest gen. Privind acum listele, putem vedea ca ele reflecta mai degraba starea din interiorul partidelor decit dorinta de a trimite la Bruxelles oameni cit mai versati in ale politicii, capabili sa faca fata unei asemenea misiuni. PD a umplut lista cu tineret, declamind ca este o sansa pentru acestia. PNL a recurs la persoane publice mai putin implicate politic, iar PSD are o lista eterogena pe care nu regasesti persoanele deja consacrate european. Fiecare partid a pus in fruntea listei oameni care au ceva notorietate, dar, cu exceptia UDMR, cei mai multi nu pe aceasta zona europeana. Democratii il au pe Frunzaverde, liberalii, pe Renate Weber, social democratii, pe Corlatean, udemeristii, pe Frunda, PNG, pe omniprezentul Becali, iar PRM, pe Eugen Mihaiescu. Prima impresie ramine ca partidele au tratat oarecum superficial europenele. Este la fel de clar ca ele mizeaza pe votul politic mai mult decit pe capacitatea personalitatilor propuse de a trage in sus lista.

Pentru toate formatiunile, scrutinul care se apropie este principalul test electoral. In urma acestuia, fiecare partid isi va regla tirul pentru localele si parlamentarele interne, locul in care miza va fi de o suta de ori mai mare. Din pacate, rezultatele pentru europarlamentare vor fi principala arma de atac, pe de o parte, intre partide, pe de alta, in interiorul partidelor, intre diversele grupuri. Romania nu este inca pregatita pentru a asimila un asemenea scrutin ca pe o valoare interna. Pentru politicieni si chiar pentru populatie, cele doua mize, interna si externa, sint inca separate. Pentru tarile vestice, ele sint contopite intr-una singura, in sensul ca exista constiinta faptului ca deciziile de la Bruxelles influenteaza, direct, viata de zi cu zi a cetatenilor, iesind din zona abstracta in care sint privite la noi. Aceasta disociere de perceptie afecteaza si strategiile de campanie ale partidelor romanesti.

Nu ne putem imagina ca, odata ajunsi la Parlamentul European, alesii nostri vor fi o echipa. In primul rind, pentru ca sint personalitati destul de diferite structural, iar in al doilea rind, cel mai important, ei vor intra in marile familii politice, locul unde se ia decizia politica. Ei devin astfel concurenti oficiali, pentru ca acolo diferentele doctrinare sint mult mai clare decit aici, unde dreapta si stinga isi fac, pe rind, ochi dulci din pridvorul puterii.

Exista o mare necunoscuta in aceasta ecuatie: reactia electoratului. Este posibil ca acesta, satul de scandaluri, sa nu doreasca sa mai plateasca alta reprezentatie si sa ramina acasa. Efectul va fi prelungirea ostilitatilor actuale, pentru ca partidele vor aduce mereu ca argument pentru rezultatul lor slaba participare la vot. Urmeaza, in scurt timp, campania electorala, dar, dupa cum se ascut sabiile acum, este destul de evident ca va fi una singeroasa, cu lovituri sub centura. Si nu pentru ca actorii publici ar vrea ca Romania sa fie o tara performanta politic, ci pentru ca adversarii trebuie distrusi inca de pe acum in perspectiva parlamentarelor si chiar a prezidentialelor din 2009. Cu alte cuvinte, nu vom avea decit o repetitie generala pentru anul electoral urmator.