Intr-o nu stiu care seara, intr-o nu stiu care toamna, TVR Cultural a difuzat un excelent documentar semnat de Sydney Pollack, „Viata si arta lui Charlie Chaplin". N-o sa insist pe faptul ca, vazind secvente extraordinare din filmele sale, insiruite pe o ata de calitate, ca niste margele culese cu grija, genialitatea lui Chaplin mi s-a reiterat cu claritatea unei luni pline. O sa-mi permit insa sa pun deoparte o marturisire facuta de Milos Forman referitoare la „Dictatorul". Vazind filmul, Forman marturisea ca „s-a simtit eliberat spiritual" vazind cum un om atit de mic distruge, la modul simbolic, un nebun care reusise sa terorizeze planeta. Si se mai intreba Forman, tot in urma vizionarii filmului lui Chaplin, cum a fost posibil ca milioane de germani cumsecade sa fie dispusi sa moara pentru un scelerat. Sigur, veti spune ca e o intrebare veche, ca germanii s-au autoflagelat suficient punindu-si-o de nenumarate ori dupa 1945 incoace. Ca au scris destula filosofie, ca si-au turnat cenusa pina peste cap, ca si-au amintit si si-au reprosat tot laptele pe care l-au supt de la nazisti. Si totusi intrebarea ramine. Cum e posibil ca milioane de oameni normali, cu o viata onesta si o moralitate acceptabila social, sa se transforme peste noapte? Desi sintem in secolul XXI si ni se spune ca am trecut cu bine de era ideologiilor, mi-e teama ca inca nu avem un raspuns onest la intrebarea lui Forman. Sau ca, vorba celebrului Luchi Luciano, raspunsul ne-ar putea incrimina.