Satul ridicat cu doua palme

Gurile rele se intreaba cum de-au reusit taranii din Feldru in mai bine de zece ani sa infloreasca un sat cu doua palme. Schimbarea la fata au produs-o cei 3.000 de oameni plecati peste hotare, la munca, intr-o tara de imprumut. De departe "irlandezii" sunt lorzii afacerilor pornite pe ulita. Sau pe strada.


Si, pentru ca "batranetea nu vine cu ceterasi, ci vine cu medicamente", cei ai locului s-au gandit sa si-o asigure temeinic. E drept ca-n Feldru s-au descurcat inca de pe vremea raposatului si, chiar daca satul e prins in sapte creste de munti, ei au fost liberi sa munceasca pe unde au putut. Pe aici n-a trecut colectivizarea si printre casele noi, cu termopan, mai stau falnic in picioare locuintele batranesti, temeinic zidite cu sindrila si boltari.

Urmele satului de odinioara sunt agatate pe ulite laturalnice, unde te afunzi in glodul cald al ultimei ploi. La vedere, casele cu parfum european rasufla colorate in roz, la soare. E satul romanesc rebrenduit de cei care, mai nou, si-au vandut catrinta tiganilor in schimbul "panzaturilor" din Occident. Taranii au strans banul bine la ciorap si-au investit in ei. Casa, masina, mobila de lux, podea tapetata cu marmura, parchet ferchezuit in lac, copii. Irlandezii sunt mai lorzi si, dintre toti cei plecati, sunt singurii care s-au gandit sa se faca si intreprinzatori. In rest, banul palpaie in ochii fiecaruia, dar nu mai departe decat de-o avutie pe ulita. O afacere nu tocmai prospera cand un ar de pamant bate la 3.000 de euro.


DE-A LUa€™ SOFRONI, TRACTORISTUa€™. Cam de pe unde incepe satul te izbeste in fata cea mai voluptoasa cladire rasarita in ultimii ani. Stapanii, familia Sofroni, de-a lua€™ Tractoristua€™, nu stiu nici ei prea bine pe ce-s "proprietari". "Pe viitor, sa fie acolo...", spune Maria Sofroni. Soacra, care sta mai la deal, zice ca e tare mandra de copilua€™ ei de la Dublin, ca o stiut sa investeasca banul muncit. Ca are vreo trei etaje, multe camere, ca jos va fi o hala, ca va face magazin, ca va inchiria, asta nu stie maica, e treaba lor ce vor sa faca. Acua€™ doar sa o termine. Sotii Sofroni muncesc de mai bine de zece ani in Irlanda, el in constructii, ea la spalat vase intr-un pub. Desi toti se intreaba cum de-au putut "naste o casa din doua palme", Maria are doar o reteta. Munca, munca si iar munca. Irlanda te schimba, nu e ca Spania de unde vii mai latin, mai flusturatic cu banii. Si-n spiritul irlandez, de brici ascutit, au strans euro cu euro cat sa fie fericiti. Asa spun ei, ca doar atat le-a trebuit. O casa, un trai decent si un viitor sigur pentru cele trei fete, cocotate pe schela ce duce la primul nivel al cladirii portocalii, afacere infloritoare, de perspectiva.

Ai lui Sofroni au fost boieri inca de pe vremea comunistilor, cand batranul mergea cu tractorul prin sate, la munca. Pe-atunci l-au si poreclit. Si iata ca cei sase copii ai tractoristului botezat i-au inaltat afacerea si casa la scurt timp cu bani de Irlanda. I-au cumparat utilaje agricole si, de cand prin sat se tot zideste temelie noua, merge si el cu echipa sa dea o mana de ajutor, contra cost.

Sotia Tractoristului, o zdrahoanca pieptoasa, sta mandra in fata curtii cimentate si degraba se pune pe grait despre ai sai. Ei conteaza, ca, daca ajungi la mila altuia, e mai greu. Cam asa e prin tot satul, pare ca fiecare isi vede de blidul lui si nu arunca ochiul dupa gard, desi, zic unii, toti se mai uita sa vada ce face vecinul, macar din curiozitate. Si, daca o dat Dumnezeu sa avem, cum zice mama Sofronilor, trebuie sa stii sa investesti, sa ai, ca atunci cand ajungi batran si fara de putere sa poti mana viata de la spate, doar nu "marg caii cand vor cainii". "Acua€™, daca ne pleaca copiii, chiar daca nu trimit bani la parinti, tot ii ajuta. Pai daa€™, pana nu de mult umblam in haine taranesti, cu panzaturi si in zile de lucru. Daa€™ intr-o zi au venit niste tiganci smechere si le-am dat pe toate." Pe toti copiii i-a tinut prin scoli. Sa ai copil educat e o lege nescrisa. Fiecare dupa pricepere si nu degeaba in sat sunt patru scoli si-o profesionala. Fetele au terminat liceul, dar baietii au mers toti pe meserie. I-a tinut la Bistrita, faceau naveta si, daca tataa€™su s-o tinut pe tractor, si ei s-au tras.


70 000 DE EURO, O CASA CU COLACI IN COADA. Multi dintre cei plecati sunt meseriasi. Nu-i lucru de saga: fundatii, instalatii de apa, electrice, finisari interioare, racordari pentru hidrofor, tot stiu sa faca. Se scolesc aici pe mai departe, la clasa de arte si meserii a profesorului Vasile Zvinti. Au atelier, nu gluma, dar tinerii, avea sa spuna profesorul, in valtoarea banului nu si-au mai terminat scoala, au plecat inainte sa le dea tuleii, in Spania, "fabrica de bani". Ion Nechiti, un tanar de 24 de ani, a visat la cainii cu colaci in coada pana dimineata, cand s-a gandit sa-si reia studiile, si-a dat examen la seral, in sat. Profesorii corecteaza teze, a fost ceva lume azi. Par increzatori in mintea cea de pe urma a tinerilor, poate n-or mai pleca cu capul inainte, fara judecata, ca sa ne facem de rasul Europei.

Mai nou, primarul, la sfada cu dascalii, s-a gandit sa propuna un proiect de lege prin care sa trimita profesori din Romania in tarile adoptive, sa nu care cumva sa uite pruncii a grai printre straini.

Cu acelasi gand a plecat si Mihaela, fata Eleniei Mari. Educatoare in sat, studenta la Drept in anul trei, acum femeie in casa unor spanioli. Pe mama-sa nu o intereseaza daca isi va face casa mare, "de neam prost". Important e sa se marite odata, ca "e fata batrana" si apoi, daca o sa iasa bani, sa-si ieie un pamant, sa-si faca si casa. A ochit ceva prin zona, dar pretul e dublu fata de anul trecut. "70 de mii de euro, maica", zice femeia, mai scumpa ca la capitala.


NOUA BISERICI, 77 DE BOTEZURI, TREI DIVORTURI. Copiii sunt o binecuvantare la casa omului, spun batranii, sprintari si indoliati, clatind rufe la gura paraului ce traverseaza satul. Dar azi parca nu se mai inghesuie lumea sa faca prunci. Noi am avut multi, cat ne-o dat Cel de Sus, daa€™ acua€™, chiar de-ar putea barbatii, e greu de la medicamentele astea pe care le iau femeile, pastilele alea, cum le zice? Cu pastile sau fara, la Feldru se fac copii, caci nu e casa unde sa nu iti sara vreun pusti echipat cu pistol si cascheta de serif, grabit sa-si fixeze tinta unui glont fictiv. "Si, poc!" Anul 2005 a fost cel mai prosper, dupa statisticile primariei. 39 de copii nascuti in strainatate, 38 - in sat. Cum n-ar fi, cand cei ai Feldrului pastreaza taina familiei si au mila Celui Sfant deasupra capului? Intr-un sat cu patru biserici ortodoxe, doua catolice, doua penticostale si una baptista, culte existente din mosi stramosi aici, nici divorturile nu s-au prins. Ce e legat prin semnul crucii doar la groapa se dezleaga. S-a intamplat. Pribegiile unora au fost fatale si, fara explicatii, viata i-a rupt. Sotia lui Ion Cute, femeie cu riduri blande, inca isi duce marama neagra, de-un an de cand Ion a fost luat de-un taur intre coarne. Un caz nefericit. S-a gandit sa plece sezonier in Spania anul trecut. N-a apucat sa implineasca 60 de ani cand, la "hacienda" unde muncea, un taur a vazut rosu si l-a strapuns. In cinci ani au murit cativa oameni, spune primarul Stefan Sangeorzan. Mai toti in accidente de munca. Vasile Zvinti vorbeste cu deznadejde despre aceste plecari fara sens, cum le percepe el. Maistrul scolii de meserii e fara de-un picior, olog, intors tot din Spania, dupa o vara de bani rapizi, accidentat pe un santier. "Ce le mai poti preda copiilor acum?" Unua€™ a fost gasit impuscat in cap intr-o masina, in Canada. Si azi se vorbeste de isprava ca despre un lucru straniu.


ALBINE INVIZIBILE. In Feldru sunt circa 7.000 de locuitori, dar mai bine de jumatate a luat drumul Europei la picior. Se intampla prin a€™93, cand au plecat primii in Spania, ca mai apoi strugurii sa fie dulci. Statistic, tarile de imprumut sunt in proportie de 80% Spania si Irlanda. De altminteri exista chiar doua comunitati serioase formate in Spania, Arganda del Rey si Meco, o suburbie a Madridului, cu care s-au infratit de curand. Strainatatile te schimba si fisicul de euro transforma taranul din carmaciul ograzii, in vizionarul satului nou. Anonimi, simpli, pierduti in multime, au ajuns niste albine invizibile. Strang, strang, agonisesc si deodata, din neant, apar. Ionica Runcan, irlandez prin afiliere, isi numara banii intre doua cetatenii. In urma cu noua ani a trecut fraudulos din Spania, de la cules de portocale, in Dublin, unde s-a slefuit. Si, ca mai toti de pe aici ple-cati in Irlanda, si-a cumparat o casa acolo, viitoarea pensie a batranetilor pe bani de inchiriat. Nu sufera. E proprietar de firma de constructii in Dublin, are douazeci de angajati, romani si polonezi. Chemarea sangelui e sfanta si, asa indecis cum e intre doua tari, s-a gandit sa deschida ceva si mai aproape de tarus, la Bistrita. Un proiect indraznet, doua blocuri, unul pentru locuinte, altul pentru spatii comerciale. Afacerea, incipienta inca, da roade. Patru case inchiriate la oras. A cincea e a lui. Asemeni confratelui e si Iacob Sangeorzan, proprietar navetist intre doua tari. "Carmalex" e ceea ce se numeste rateu in afaceri. Deschisa dupa ideea celor doi intreprinzatori, tot de-un irlandez de imprumut, a dat faliment cand a fost vorba sa se afilieze la cerintele europene ale unei carmangerii. Patronul s-a reintors de curand in Dublin pentru a-si plati bancile. Prin Feldru e unul dintre putinii care s-au inhamat la astfel de imprumuturi. Taranii nu privesc cu ochi buni ispititoarele conturi agatate in dobanzi. Asa ca baga la ciorap, cum banii n-au miros. Si mai baga si la primarie, acolo la biroul de taxe si impozite. Asa mai rasare un sediu nou, de marmura, rece si ostil, venit de pe alta planeta in acest sat, in care fumul era invatat sa iasa numai prin hornul sobei de teracota.


CIOBANAS CU 300 DE OI. In comuna, mai toti cei care au agonisit si-au deschis afaceri prin tara, la centru, altii au investit in case si terenuri. Taranul s-a transformat usor intr-un mosier cu arenda la oras. La sat, doar unul s-a facut patron. De branza. Ionica Bogolin, uns Juanito. Sarac lipit, a vrut sa aiba. Dar nu ca toti, ca el, asa cum a visat pe cand pastea oile in munti. Intr-o zi si-a pus un gand indaratnic rau. A coborat din varful crestei si i-a zis primarului asa: "Doma€™le, eu plec in Spania. Stau cat sa-mi fac o casa cu trei etaje, sa-mi iau 300 de oi si apoi gata". Ca-ntr-un banc, Juanito, dupa sapte ani, s-a infiintat la primarie: "Am casa. Mi-am luat oi. Gata cu Spania. Dati-mi o pasune". Si i-a dat. Pe-un munte, la vreo 5 kilometri de urcat in povarnis. Acolo ne-a dus de-o aripa Ana Bogolin, care i-a devenit sotie intre timp. De la Juanito tot satul cumpara branza: cas, urda si-o jintita buna, de-i stau Anei poftele-n cui. Doua milioane fac pe zi. Cu 60 de milioane bani de branza pe luna, Juanito nici ca se mai gandeste la Spania. Casa si-a facut-o mare, trei etaje, cum a vrut, roz bonbon. I-au cam lasat muncitorii cu treaba pe jumatate, ca, deh, lucreaza rapid la cei "reintorsi".

Ana se vede cu Ionica al ei cam o data pe luna. Au bani multi, dar nu de imprumutat. Si, cum Ionica, atunci cand isi pune ceva in gand aia e, atat mai vrea: sa vina barza sau poate un Jeep sanatos, sa care branza mai usor prin sate. Doar a si zis: la toamna o pune pe doamna sa studieze... de carnet.


Juanito, loco, loco!La stana, Juanito e stapanul lumii. Aici, trecutul e o poveste frumoasa, spusa cu talc. Fara oftici, fara suparari, doar amintiri. Amintiri din Spania: "Asa am plecat. I-am spus: «Numara-mi banii, mai omule, si gata!». El zice: «Sa ma suni cand ajungi in Romania. As veni pana la tine sa vedem ce faci». Ma intreba: «Ai televizor acolo, la oi?». Da... dracua€™, daa€™ de unde, in gandua€™ meu. Urca tu pana la stana mea sa vezi ce oi iti dau? In Spania, cand am ajuns la el prima data, ca io, cand am vazut oile, am tras de unua€™ si i-am zis: «Eu cioban acasa, eu stiu, eu fac». Si m-a dus la el, acolo, si zice: «Mulge!». Eu mulg. «Ba, daa€™ tu esti antrenat!», zice. «Hai cu mine», ma cheama el. Sa-i vad mieii care nu-s intarcati. M-am uitat eu si am vazut care-s. Zice: «Daa€™ stii sa le dai sa suga?». Da, uita-te numaa€™ un pic, «mira la Juanito», zic. Am luat doi miei si le-am dat sa suga deodata. I-am zis ca asa gat mai repede treaba. El s-a mirat si m-a angajat. Cand nu mai aveam de treaba, ma chema: «Hei tu, ven paa€™ca, ce ai de lucru?». «Aqui, questo», si eu bagam mare si ala zicea: «Roman, loco, loco!». Tot ma pacalea ca imi face acte. Mi-a zis la inceput: «Ai doua zile pe luna libere». Si eu ii zic: «Doma€™ sef, uite, eu n-am venit aici sa trag chiulua€™. Mie imi trebe bani, ma omule! Da-mi bani!».
Ma tot pacalea ca-mi face acte. Si intr-o zi i-am aratat banii. Ii tineam intr-un sertar, in trei pachete. Ii zic: «Uite, astia is banii de casa, astia de masina. Mai stau pentru aia de oi. Daa€™ sa-mi faci actele, ca, daca nu, plec!». Nu mi-a facut. Am mars inapoi si i-am zis: «Safule, eu aici nu mai stau». «Daa€™ esti nebun la cap?», zice el. Intr-o zi ma cheama la el si zice: «Stai jos, Junito. Vrei o tigara? Ia». Eu zic: «Ce-o fi cu asta de-mi da si tigara?». Zice: «Hai sa vezi un film!». Si imi arata: «Uite, vezi, eu stiu care munceste si care nu». Avea camere. Zice: «Uite, ai plecat la 5, ai venit la zece seara. Nu pleca». Si-i zic: «Stau pana in septembrie, ca se dau oile la ciobani. In octombrie ma duc sa imi cumpar oi!». M-am intors in primavara, ca n-am mai rezistat. N-aveam bani de 300 de oi. Am luat 150. I-am si zis: «Eu intr-o saptamana trea€™ sa apuc de oi, sa imi vand mieii, sa ma apuc de branza, sa fac bani, ma!»".

---

Despre autor: