Cu juriu si cu cinci categorii politice, postul de stiri intra in al treilea an de cautare a elitelor autohtone. Cotidianul este in 2007 partenerul oficial al campaniei. Au renuntat sa caute elite printre avocati, chirurgi si celelalte bresle si s-au intors la categoriile din anul 2005. Realizatorii campaniei „Zece pentru Romania" vor da startul celei de-a treia editii duminica, de la ora 16.15, intr-o emisiune in care Mihai Tatulici ii va avea ca invitati speciali pe Cristian Tudor Popescu, Cozmin Gusa si Petre Roman. Vor fi sprijiniti de data aceasta si de un juriu format din Adriana Saftoiu, Alexandru Darie, Aurora Liiceanu si Mircea Kivu, care au dificila menire de a spune cind „greseste poporul".

In 2007, Realitatea TV va cauta elitele romanesti din urmatoarele zece categorii: politicieni, ministri, parlamentari, tineri politicieni, analisti politici, realizatori tv, oameni de afaceri, interpreti vocali, actori si sportivi. Ei vor fi alesi, ca si in celelalte editii, printr-o cercetare sociologica de amploare, realizata de institutele de sondare a opiniei publice CSOP, CURS, IMAS si INSOMAR, pe un esantion national reprezentativ pentru populatia adulta a Romaniei. Cautarea virfurilor autohtone se va face in doua valuri. Intr-o prima etapa, sociologii vor lucra pe un chestionar deschis, la care intervievatii vor propune nume si criterii, iar in a doua parte a studiului, cei din esantion vor vota o lista inchisa de zece nume si o alta de criterii, intocmite in urma rezultatelor din primul val.

Producatorii spun ca s-au intors la categoriile primei editii pentru ca cercetarea de anul trecut in bresle nu a fost relevanta. „Experienta din 2006 cu avocati, medici chirurgi, scriitori, arhitecti si branduri romanesti ne-a demonstrat ca a incerca sa arati cum gindesc aceste valori reale despre ele insele a fost o actiune mai dificila decit deschiderea cutiei Pandorei", recunosc reprezentantii postului de stiri.

„Reconstructia elitelor incepe cu reconstructia clasei politice", declara pentru Cotidianul Mihai Tatulici, realizatorul proiectului „Zece pentru Romania". Prin urmare, politica are cinci categorii dedicate in editia de anul acesta. „Daca cei care ne conduc vor fi mai buni, vor influenta si reconstructia tuturor celorlalte elite", explica realizatorul. Posibilele confuzii intre aceste categorii vor fi evitate prin chestionarul inchis din a doua etapa a cercetarii. Verestoy Attila, de exemplu, care poate fi incadrat si ca politician, si ca parlamentar, dar si ca om de afaceri, se va califica in categoria in care va obtine scorul mai mare.

Criteriul dupa care vor fi alese aceste nume va deveni „vedeta" editiei de anul acesta. Prin el, realizatorii vor sa imprime romanilor nevoia de a defini valoarea si, mai mult decit atit, sa o delimiteze de notorietate.

„Avem un nou mod de abordare. Intre personalitati si criterii am introdus conceptul de juriu. Mentalul colectiv are astfel un filtru suplimentar. Ne propunem anul acesta sa spunem, dincolo de cercetare si de criteriile poporului, cind poporul greseste. Daca un om nu este infailibil, nici poporul nu poate fi", spune Mihai Tatulici. Fiecare membru al juriului va comenta capacitatea candidatilor dintr-un domeniu specific de expertiza.

Adriana Saftoiu va evalua comunicarea publica, Aurora Liiceanu va analiza resorturile psihologice ale impunerii valorilor in societatea romaneasca, Mircea Kivu va fi „glasul ratiunii" care contrapune agenda politicianului agendei cetateanului, iar Alexandru Darie va nota „piesa de teatru jucata pe scena vietii". Ei nu vor da note, dar isi vor spune concluzia la finalul fiecarei emisiuni. „Pe cei patru i-am ales pentru ca au mai «prestat» pe mize mari. Criteriul dupa care i-am ales se numeste simplu: expresia personalitatii", arata realizatorul campaniei.

„M-a sunat Mihai Tatulici si nu mi-a propus sa joc rolul balerinei. Cred cu modestie ca ma pricep sa jurizez. Daca mi-ar fi propus sa vin la un concurs de Mister Romania, nu m-as fi bagat", povesteste pentru Cotidianul Adriana Saftoiu.

Toate acestea se vor concentra, ca si in ceilalti ani, intr-un talk-show saptaminal, moderat de Mihai Tatulici si care va fi difuzat duminica, pe Realitatea TV, intre orele 16.15 si 18.00. Dezbaterile vor avea culoarea specifica unei campanii electorale, iar protagonistii vor fi trei candidati reprezentativi. In mod traditional deja, rezultatele cercetarii vor fi anuntate in cadrul unei gale, care va avea loc la Ateneul Roman, pe 15 decembrie.

1.000 de personalitati in zece ani Dupa actuala editie „Zece pentru Romania", vor urma alte sapte, asa cum au promis realizatorii la debutul proiectului, in 2005, pentru a obtine la final o galerie de 100 de personalitati, „care vor recladi ideea de elita in Romania". „Si daca luam in calcul ca la fiecare categorie sint zece nominalizati, am putea vorbi de 1.000 de personalitati, cifra de la care se poate discuta in mod serios despre reconstructia elitelor. 2007 reprezinta anul decisiv pentru impunerea acestui demers. Dar trebuie sa fim constienti ca aceasta reconstructie nu se face numai prin acest program de televiziune", declara Mihai Tatulici. Galeria cu 1.000 de nume nu este insa singurul scop al campaniei. Un altul la fel de important sta in „blocarea carieristilor si a acaparatorilor de imagine publica, adica a falselor valori". Intrebat cum se impaca acest obiectiv cu faptul ca, in ambele editii, chiar astfel de personaje au urcat pe podiumul galei, realizatorul explica scurt: „Poporul dixit! De aceea a aparut juriul!".

Mai multe despre premierea de anul trecut, pe www.cotidianul.ro/select