Ori imbatranesc, ori eu chiar eram mai bun. (De imbatranit, imbatranesc sigur). Printre multele indatoriri nefericite ale functiei care (vremelnic) mi-a fost incredintata, intra si cea de a intervieva, in vederea angajarii, varii candidati si candidate pentru nobila meserie de jurnalist.

E o activitate vesela precum meduza-n soare. Eu credeam ca geniul e rar, dar se vede treaba ca, de fapt, normalitatea e cea care a disparut prima.

Ultimul exemplu, azi la amiaza. Vine o tanara - ca multe alte tinere din orasul asta - prietena cu fast-foodul si inamica a pieptenului si se aseaza pe un scaunas in fata mea. Tocmai a intrat la Jurnalism "la privat" si ar fi momentul sa se angajeze intr-o redactie. Imi spune asta repede, ajutata fara indoiala de noua limba romana ce aud ca se practica prin curtea scolii. O stiti, cea in care cuvintele sunt mai scurte pentru ca nu mai e kewl sa pronunti si vocalele. Ce ramane dupa masacru se scuipa printre dinti inclestati, in rafale ce te fac sa crezi ca o sa primesti imediat ce se termina si un pumn in nas.

"Pai, si ce mai citesti?" - incerc eu un inceput de conversatie. Fuarte wrong, cum s-ar zice. "Nu citesc, ca nu-mi place". Cum asa, nimic-nimic? Care a fost totusi, ultima carte? "Aaaaaaaa..." - un "aaaa..." pe deplin lamuritor, scos, prin scurt-circuitarea creierului, direct dintr-o gura prea-plin rujata. Brusc, o tresarire: "A! Stiu! Pentru bac." Ce anume pentru bac? "Aia... Baltagul." Ah! In regula, mai bine mai tarziu decat niciodata. Povesteste-mi. "Glumiti?" Chiar asa, ce glume proaste scot si eu. "Nu mi-a placut deloc". Ma rog, chestie de gust, nici eu nu tanjesc dupa Dostoievski, de exemplu. Spune-mi atunci o carte, un roman favorit, care totusi ti-a placut, care ti-a atras atentia... "Paaaaaaai... Stiu!" Ura! "Femeia arsa". E randul meu sa ma simt prins pe picior gresit. Cine-a scris-o? "Pe femeie? Nu, era arsa." Nu, in fine... Cartea, cine a scris cartea, nu femeia, futu-i. "Nu stiu". Aha. Buuun. Dar despre ce era? "Nu stiu, n-am citit-o".

Ma uit, complet prostrat, la creatura. Ce mi se-ntampla? Sigur ma filmeaza zbanghiii astia din redactie. Nitica demnitate acum.

Pai nu ziceai ca ti-a placut? "Pai mi-a placut titlul, da' n-am citit-o, doar am vazut coperta".

Deodata, totul devine o provocare profesionala. Ce naiba, am avut si interviuri mai grele si n-am izbucnit in ras, trebuie sa pot, trebuie sa pot.

Ce calitati trebuie sa aiba un jurnalist? "Sa aiba tupeu si curaj". Ei bine, poate se uita doar la OTV. Ce-a fost la 1 Decembrie 1918? "Nu-mi place istoria". Niste prim-ministri stii? "Nu suport politica". Auzi, da' de ce vrei tu sa fii jurnalist? "Pai imi place sa vorbesc si sunt o persoana dinamica".

Ma intreb daca a durut-o vreodata capul.

Dar fata de pe scaunas, studenta la Jurnalism "la privat", n-are nici o vina. In fond, asta e imaginea pe care tagma jurnalistilor o ofera publicului din Romania, de ani de zile: oameni care vorbesc repede la televizor, despre orice, la orice ora, cu oricine si oricum. Semnaturile de calibru ale presei romanesti sunt cunoscute doar in masura in care se vad la teveu. Vrea si ea sa fie "jurnalist", adica sa turuie mult si "dinamic".

Daca presa e oglinda societatii, atunci astfel de candidati sunt oglinda noastra, a jurnalistilor. Amar de zi - blog Vlad Petreanu