Ultimele luni au aratat pe pietele internationale o tendinta de scumpire a banilor, fenomen care nu va ocoli cu siguranta nici piata romaneasca.
Putem spune ca epoca banilor ieftini s-a sfarsit, chiar daca recent Rezerva Federala americana a dec
Ultimele luni au aratat pe pietele internationale o tendinta de scumpire a banilor, fenomen care nu va ocoli cu siguranta nici piata romaneasca.
Putem spune ca epoca banilor ieftini s-a sfarsit, chiar daca recent Rezerva Federala americana a decis sa reduca dobanda sa de politica monetara de la 5,25 la 4,75%. Aceasta masura a fost necesara pentru a preintampina efectele crizei declansate pe piata imobiliara americana, in special cea a creditelor ipotecare cu grad mare de risc, care a afectat fundamentele economiei SUA, ce pare a se indrepta spre o noua perioada de recesiune.
Nici Banca Centrala Europeana nu pare pregatita sa majoreze in cursul acestui an dobanda sa de politica monetara, insa majoritatea analistilor anticipeaza ca aceasta masura va fi luata in cursul primelor luni din 2008, pentru a stopa tendintele inflationiste, care vor aparea ca urmare a cresterii constante a preturilor la materiile prime energetice, in special a petrolului.
Aceste fenomene nu vor ocoli cu siguranta Romania, unde seceta din aceasta vara a provocat o crestere a inflatiei de la valori de sub 4% la pragul de 5%, aducand-o la valori apropiate de limitele pe care BNR si le-a impus pentru procesul de dezinflatie, tinta de inflatie fiind de 4%, plus/minus un punct procentual.
In consecinta, dupa o serie de patru scaderi consecutive, dobanda de politica monetara coborand de la 8,75%, in februarie, la 7%, este de asteptat ca in cursul anului viitor sa asistam la o crestere a dobanzii, pentru a limita presiunile inflationiste. In acest sens, Lucian Croitoru, consilier al guvernatorului BNR, declara recent ca "nu cred ca va fi necesara majorarea dobanzii pana la sfarsitul anului, dar daca apetitul scazut pentru risc continua pe pietele financiare internationale si, din aceasta cauza, presiunile pe risc vor fi mari, si leul se va deprecia pana la un nivel la care consideram ca tinta de inflatie este in pericol, dobanda va fi crescuta".
In aceste conditii, bancherii cred ca nu exista inca premisele pentru o reducere a costurilor la credite, o astfel de masura putand sa se petreaca abia in cursul anului viitor. Ei pun aceasta evolutie pe seama inflatiei in crestere, perspectiva inrautatirii politicilor BNR si a conditiilor de finantare de pe pietele externe. Poate doar cererea foarte mare pentru creditare din partea romanilor si concurenta crescuta din piata sa determine unele banci sa decida o reducere a dobanzilor la creditele in lei. Pe de alta parte, creditele in euro au inceput deja sa se scumpeasca, Volksbank facand deja acest pas, aplicand de saptamana trecuta o majorare retroactiva de 1,5 puncte procentuale.
O relaxare a costurilor la credite ar putea aparea, cel putin la cele in valuta, in cazul in care BNR va decide o reducere a nivelului rezervelor minime obligatorii, care este in prezent de 40% pentru cele in valute si de 20% pentru cele in lei.


Despre autor:

Curierul National

Sursa: Curierul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.