Aliatii acestora au sarit in barca Aliantei DA si din virtual castigator PSD s-a vazut izolat politic, cu liderii locali (primari si consilieri) hartuiti, privati de fonduri guvernamentale sau racolati de partidele noii majoritati si cu liderii centrali implicati in felurite anchete sub acuzatii penale (de la coruptie la genocid!).
Pornind de aici, PSD a realizat un parcurs strategic excelent: si-a protejat grupul parlamentar (principala sa arma strategica) zadarnicind organizarea de alegeri anticipate; a franat (mobilizand inclusiv sprijin extern) persecutiile la adresa alesilor sai locali (principala sa arma tactica); si-a pus lideri de varf la dispozitia justitiei lasand timpul sa demonstreze ca acuzele de coruptie aduse lor nu pot fi documentate; a pastrat unitatea partidului limitand migratia politica si evitand sciziunile; a impulsionat procesul de rupere a majoritatii guvernamentale; a permis scoaterea PD de la guvernare si formarea unui guvern minoritar PNL dependent de sprijinul grupului social-democrat; a creat un front politic amplu impotriva autoritarist-populismului prezidential impingand de asta data pe seful statului intr-o izolare (interna si externa) careia acesta i-a supravietuit numai datorita succesului tactic obtinut la referendumul imprudent si prost organizat in vederea demiterii sale.
In intrecerea strategica, asadar, PSD si oponentii sai politici au facut remiza. Din punct de vedere tactic, insa, jocul politic este blocat. Avand un guvern minoritar si obligat sa se lupte pe mai multe fronturi - atat cu opozitia parlamentara reprezentata de PSD, PRM si PC, cat si cu opozitia prezidentiala reprezentata in legislativ de PD si PLD - PNL este impins catre o gestiune tot mai ineficienta care il ameninta cu o posibila sciziune si cu o foarte probabila infrangere electorala dusa pana la aneantizarea sa. Lipsit de parghiile guvernarii, dar cramponandu-se de functiile publice ocupate pe vremea ei - de unde PNL este prea slab spre a-l expulza - PD poarta o lupta de gherila care risca sa ii aduca odata cu o popularitate excesiva si irationala, o fatala izolare politica. In fine, PSD este prins in pozitie de pat, obligat fie sa faca opozitie, dar fara sa determine caderea guvernului fie sa doboare guvernul si astfel sa redea initiativa principalului adversar strategic - Traian Basescu - intrand eventual intr-o guvernare scurta si neconcludenta, a carei nota de plata electorala va fi cu atat mai mare, cu cat mai radicala va fi schimbarea actualului sau statut de cvasi-vanator in cel de super-vanat.
Nimeni nu poate iesi dintr-un asemenea blocaj decat printr-o politica de aliante. Dar nu conjuncturale, ci stabile; nu nesincere, ci loiale; nu bazate pe targuieli obscure, ci pe proiecte clare. Din nefericire, asemenea aliante sunt prizoniere ale stupidei si nerealistei strategii a PNL si PD de a trata PSD ca pe un partid anti-sistem - chipurile cripto si neocomunist intr-o societate democratica, precum si genetic corupt intr-o societate chipurile cinstita. Pana cand asemenea clisee nu vor fi ingropate printr-un act de curaj, realism si responsabilitate afirmand recunoasterea PSD ca oponent ideologic, iar nu ca inamic ereditar si realizand astfel integralitatea si coerenta mecanismului democratic romanesc, Romania va ramane victima unei crize politice de sistem.