John McTiernan, regizorul seriei "Die Hard", a fost condamnat la patru luni de inchisoare dupa ce, in aprilie 2006, si-a recunoscut vinovatia in privinta acuzatiei ca a ascultat ilegal convorbiri telefonice - o afacere care a zguduit Hol

John McTiernan, regizorul seriei "Die Hard", a fost condamnat la patru luni de inchisoare dupa ce, in aprilie 2006, si-a recunoscut vinovatia in privinta acuzatiei ca a ascultat ilegal convorbiri telefonice - o afacere care a zguduit Holllywood-ul timp de cateva luni, informeaza AFP. In afara de pedeapsa cu inchisoarea, regizorul in varsta de 56 a mai primit o amenda de 100.000 de dolari. De asemenea, cineastul, care a mai realizat "Vanatoarea lui Octombrie Rosu", cu Sean Connery, si "Predator", se va afla in urmatorii doi ani sub supravegherea politiei. McTiernan, regizorul filmelor de actiune "Die Hard" si "Aventura in doi", a recunoscut in aprilie 2006 ca a mintit cand a fost interogat de FBI in legatura cu implicarea sa in "afacerea Pellicano". SPOVEDANIA. Anthony Pellicano, aflat in prezent in inchisoare, este un detectiv particular acuzat ca a ascultat ilegal telefoanele unor actori si regizori de la Hollywood in interesul unor clienti ai sai. "Am mintit cand am spus ca Pellicano n-a afirmat niciodata ca are puterea de a asculta convorbirile telefonice", a declarat McTiernan in timpul audierilor. El a adaugat faptul ca l-a angajat pe detectiv pentru a asculta convorbirile telefonice ale producatorului Charles Roven, partenerul sau pentru filmul "Batalie pe role", aparut in 2002. Regizorul a spus ca l-a angajat pe Pellicano in 2000, dar ca acesta nu i-a facut nici un raport si ca doua saptamani mai tarziu a rupt contractul. Lui Anthony Pellicano, 61 de ani, i s-au adus 110 capete de acuzare, printre care se numara extorcare, ascultare ilegala a unor convorbiri telefonice, acces ilegal la informatii guvernamentale si asociere in vederea savarsirii de infractiuni. Detectivul nu si-a recunoscut vinovatia si va fi judecat intr-un proces care va avea loc foarte curand. AFACEREA PELLICANO. Pellicano a fost timp de multa vreme detectivul preferat al unor mari nume din showbiz, precum Michael Jackson sau Elizabeth Taylor. Dezvaluirile continua si ar putea implica alte nume importante de la Hollywood. La inceputul lunii februarie 2006, parchetul federal a declarat ca Pellicano, care tocmai ispasise 30 de luni de inchisoare pentru detinere ilegala de arme, a pus sub supraveghere telefoanele lui Sylvester Stallone, Keith Carradine si Aaron Russo. Pellicano, care a spionat si jurnalisti pentru clientii sai, a fost acuzat ca a mituit politisti si angajati ai companiilor telefonice pentru a obtine informatii confidentiale. In timpul unei perchezitii la biroul lui din Hollywood, in 2002, politia a descoperit probe in legatura cu supravegherea ilegala a telefoanelor, plastic C-4 si grenade, arme detinute ilegal, pentru care Pellicano a fost condamnat la 30 de luni de inchisoare. In afacerea convorbirilor telefonice, Anthony Pellicano risca pana la 20 de ani de inchisoare.


Despre autor:

Jurnalul National

Sursa: Jurnalul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.