Masura batjocurii, traditia nepasarii

Cu totul intamplator, am fost martorul discutiei pe care o doamna profesoara din Capitala Romaniei europene o purta, la telefon, cu parintele unuia dintre copiii pe care-i avea la clasa. Doamna profesoara se justifica: doamna, de unde sa-i dau carti noi, am avut doar cateva, si nici alea seturi intregi, si le-am dat in ordinea mediilor... stiu ce-a primit copilul dvs, stiu ca a avut mentiune si ca manualele sunt vechi, murdare, cu pagini lipsa, cu foile mazgalite... stiu, doamna, stiu toate astea, dar de unde sa dau altceva?
Dincolo de toata mizeria vietii politice de la noi, dincolo de toate declaratiile pur demagogice despre popor, natiune si destin european, asta este, de fapt, marea tragedie cu care ne confruntam: pierderea unor generatii care se scarbesc de ideea scolii. Pe buna dreptate, Traian Basescu se ingrijoreaza de dezechilibrul demografic. Real, dar, intre noi fie spus, descoperit (ca si coruptia, saracia, grupurile de interese si mogulii) taman cand e nevoie de un alt scandal, de o alta platforma de lansat acuzatii. Pe toti politicienii nostri ii omoara dragostea de tara. Ii da afara din casa grija de amarasteni. O data la trei fraze, vorbesc obligat de viitorul de care avem datoria sa ne ingrijim, mai ales cand vin alegerile.
Ei, slava Domnului, trec si se duc. Dar declinul scolii romanesti ramane si se agraveaza. Ati vazut cum aratau multe dintre scolile Romaniei anului 2007 in momentul deschiderii anului scolar. Pesemne asa aratau si la 1907. Asta e. Atata stim, atata putem sa facem. Dar, daca asa stau lucrurile, atunci de ce ne mai mintim, mintim si pe altii, cu gogorita asta cu respectarea standardelor UE?
De ce nu spunem ca scoala nu este o prioritate nationala pentru Romania? De ce nu spunem ca altele sunt prioritatile tocmai pentru ca de altundeva, si nu din reconstructia scolilor, se incaseaza rapid comisioane grase si se pot organiza intermedierile banoase in care se intalnesc, intr-o fericita cumetrie, absolut toate grupurile de interese? De ce nu spunem ca, la nivelul Romaniei anului 2007, problema reala este disparitia treptata a scolilor din mediul rural, cu cladiri vechi, darapanate, mizere, unele doar improvizatii jalnice, unde elevii ajung, ca acum un secol, dupa ce bat kilometri intregi pe jos, iarna sau vara...
Cand ne apuca jalea de grija pentru viitorul patriei, de ce nici un politician nu a intrebat care este stadiul in care se afla reconstructia scolilor pe banii Bancii Europene de Investitii. Bani multi, pe care au fost angajate companii de constructii autohtone. De ce nu iesim cu bilantul la zi, cu sumele primite (multe sute de milioane de euro), contractele incheiate, graficele asumate si cele nerespectate?
De ce nu spunem ca aici se afla cauzele ratei neasteptat de mari a abandonului scolar sau chiar a nescolarizarii, mai ales in mediul rural? De ce intotdeauna sunt bani pentru a-i imprastia in actiuni de propaganda cu gust indoielnic in Europa si in lume, propaganda la care se fac vazuti neaparat ministrii ordonatori ai creditului respectiv, si nu pentru manuale scolare? De unde perversitatea rea a intelectualului roman in viata care se vaita de calitatea mizera a scolii din tara sa, dar, fiind pe functie politica, decide finantarea a orice altceva decat cartea de scoala?
Nu stiu ce este mai grav: masura batjocurii pe care o produc zilnic alesii poporului sau traditia noastra a nepasarii?

---

Despre autor: