Bursa nu isi atrage clientiInvestitorii de la Bursa de Valori Bucuresti nu au fost entuziasmati de lansarea contractelor la termen pe indicele BET. Astfel, in prima saptamana de la lansarea acestora, s-au incheiat sase contracte in valoare totala de
Bursa nu isi atrage clientiInvestitorii de la Bursa de Valori Bucuresti nu au fost entuziasmati de lansarea contractelor la termen pe indicele BET. Astfel, in prima saptamana de la lansarea acestora, s-au incheiat sase contracte in valoare totala de 59.901 lei.
A fost si timpul scurt, iar investitorii nu sunt inca pregatiti si suficient de bine informati in legatura cu aceste derivate, cred specialistii.
"O sa mai dureze destul timp pana la crearea unei piete de futures adevarate la BVB. Mai ales ca este un timp destul de scurt de la lansarea oficiala a acestui produs si va mai dura destul de mult pana cand clientii vor fi bine informati, ca sa poata decide daca sunt interesati sau nu de aceste contracte. Acum este si perioada anului cu o lichiditate foarte mica si este normal sa nu se inghesuie nimeni sa intre pe derivate, unde riscul este mult mai mare decat pe actiuni", ne-a explicat Adrian Simionescu, director la Finans Securities. Chisu: Bursa nu e popularaInvestitorii nu sunt inca foarte instruiti, multi nu au inteles ce inseamna aceste derivate. Poate ar fi nevoie de o campanie mai ampla, ca sa se lamureasca necunoscutele din ecuatia derivatelor.
"Cred ca trebuie urmate niste strategii pentru implementarea informatiilor la nivelul brokerilor si mai multe stimulente date de acestia, ca sa ajute la ridicarea acestor contracte. Urmeaza sa vedem ce se va intampla dupa ce vor fi lansate contractele futures pe BET-FI, pentru ca atunci se va putea vorbi de o concurenta intre Bucuresti si Sibiu", crede Marius Plugaru, SSIF Fortius Finance.
Se pare ca problema este mai profunda, in opinia brokerului Mihai Chisu. Acesta crede ca este o chestiune de timp ca oamenii sa inteleaga. "BVB duce lipsa de clienti pentru tranzactiile pe actiuni, dar pentru derivate. Cred ca cea mai mare problema este ca bursa nu este populara si au strategii de marketing puternice. Ei nu stiu sa atraga clienti si mai ales pentru ceva nou si mai complicat decat cele pe actiuni. S-a creat ideea ca bursa este un joc de noroc. Şi pana se va implementa in randul oamenilor ca se poate economisi prin bursa, ei nu or sa inteleaga faptul ca piata de capital este avantajoasa si nu atat de riscanta.
Nu prea multi stiu ce inseamna cu adevarat. Acestea se pot privi din doua puncte de vedere. Fie ca o posibilitate de a administra fondurile, daca ai un portofoliu prea riscant si vrei sa mai reduci riscurile, vanzand pe BET. Sau se mai pot face speculatii. Derivatele sunt bune in special pentru investitorii mici, dar acestia sunt inca foarte putini", a mai spus analistul de la Egnatia Securities. La Sibiu, au fost tranzactionate 2.859.693 de derivatePe piata din Sibiu, inceputul de an a fost bun, fiind tranzactionate cu 140% mai multe contracte decat in cea similara din 2006, dar ritmul investitional a inceput sa se reduca la bursa la termen din Sibiu.
Cu toate acestea, de la inceputul anului, inclusiv sedinta de vinerea trecuta, au fost tranzactionate 2.859.693 de derivate, din care 2.832.943 futures si 26.750 optiuni, valoarea lor reprezentand echivalentul a 9.412.288.264 lei.
"In prima jumatate a anului volumele consemnate in piata derivatelor au fost net superioare celor din perioada similara din 2006, raportul de activitate la sase luni ilustrand o crestere de peste 50%", declara purtatorul de cuvant al bursei, Decebal Toderita. "Ulterior, conjunctura economica internationala cumulata cu o serie de alti factori, cum ar fi lipsa unei directii clare de evolutie a preturilor pe perioade destul de indelungate de timp sau reorientarea catre alte forme de plasament, de exemplu cele pe piata Rasdaq, au dus la o relaxare a intensitatii investitionale de pe piata derivatelor in perioada de vara si inceputul de toamna. Chiar si asa, volumul la opt luni se mentine cu circa 27% peste cel din intervalul de timp corespunzator din anul precedent", a mai spus acesta.


Despre autor:

Curierul National

Sursa: Curierul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.