Rezultatele anchetei privind aparitia pestei porcine in fermele companiei Smithfield din judetul Timis vor fi anuntate maine, a declarat, pentru NewsIn, presedintele Autoritatii Nationale Sanitar-Veterinare si pentru Siguranta Alimentelor (ANSVSA), R
Rezultatele anchetei privind aparitia pestei porcine in fermele companiei Smithfield din judetul Timis vor fi anuntate maine, a declarat, pentru NewsIn, presedintele Autoritatii Nationale Sanitar-Veterinare si pentru Siguranta Alimentelor (ANSVSA), Radu Roatis.
Ancheta administrativa si epidemiologica privind aparitia focarelor de pesta porcina la fermele din judetul Timis a fost demarata in urma cu doua saptamani.
Presedintele ANSVSA declara, la momentul respectiv, ca "prin aceasta ancheta se urmareste stabilirea cauzelor care au dus la aparitia focarelor de pesta porcina in judetul Timis".
In paralel cu aceste verificari, reprezentantii combinatului au anuntat deja pagubele pe care le au din cauza aparitiei pestei. Este vorba despre pierderi estimate la 12-13 milioane euro.
Ancheta epidemiologica va stabili cum s-au imbolnavit animalele, iar cea administrativa va indica daca autoritatile veterinare locale din Timis au fost neglijente, avand in vedere ca mai multe ferme Smithfield functionau fara autorizatie sanitar-veterinara. ANSVSA spune ca prin aceasta ancheta este verificata toata activitatea fermelor din 2005 pana in prezent.
Autoritatile veterinare au confirmat, in cursul lunii august, existenta a trei focare de pesta porcina la fermele din Cenei, Igris 1 si Igris 2, apartinand companiei Smithfield, si au decis sacrificarea a circa 53.000 de porci din aceste ferme.
Smithfield a anuntat la inceputul lunii septembrie ca a fost finalizata sacrificarea tuturor animalelor din cele trei ferme unde s-a confirmat pesta porcina.
Compania Smithfield este prezenta pe piata romaneasca din martie 2004, cand a achizitionat fostul combinat Comtim din Timisoara. Pana in ianuarie 2007, Smithfield a anuntat investitii de peste 200 de milioane de dolari, in renovarea si retehnologizarea combinatului, dar si in programe pentru protectia mediului. De asemenea, compania are un plan de investitii de peste 850 de milioane de dolari in Romania, in urmatorii 10 ani.


Despre autor:

Curierul National

Sursa: Curierul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.