In fiecare dimineata, dupa ce pensionarii ocupa toate bancile din partea cu umbra, pe aleea principala a parcului trece un super-poponet.

Super poponetul e o domnisoara pe tocuri, cu niste pantaloni gata sa plesneasca pe coapse si fese. E dichisita nevoie mare, paseste ca la parada, vadit afecata de privirile ofilite ale batranilor, insa nu-si modifica traseul. Ar putea s-o ia pe una din aleile mai putin frecventate, ocupate de bunicute si nepoti, dar ea nu si nu, taie parcul in zona cea mai aglomerata, parca dinadins, ca sa-i innebuneasca de cap pe mosii cu priviri lacramoase si burti rasfrante peste curea. Toc-toc, toc-toc, se aude inca de cum intra in parc tacanitul pantofilor ei rosii ca racii fierti. Iar in capul batranilor ecoul acestora e inabusit si trist, ca primele masuri din Simfonia a V-a, a Destinului, cantata undeva, in departari. Daca bancile ar fi pline si dimineata cu golanasii care se inghesuie pe ele seara, ar iesi circ. Batranii insa privesc si atat. Nu scot un cuvant, nu se foiesc pe banci, isi sucesc gaturile dupa super poponetul acela bombat si nervos si doar scartaitul vertebrelor tocite si uitaturile ramase in gol, dupa ce trece fata, dovedesc ca se intampla si in sufletele lor o miscare.

Nu-i corect, spune un domn rufos si nebarbierit. Si, pe distanta catorva banci, pana unde se aude cugetarea sa, pensionarii inteleg ce a vrut sa spuna. Ca nu e corect, nu e drept, nu-i de iertat ca in super poponetul stand sa plezneasca in strech sa circule atata sange tanar, iar in venele lor sa curga numai sifon.

Intr-o dimineata, super poponetul nu mai apare si nici in zilele urmatoare. Pe aleea principala, unde batranii isi ocupa constiincios locurile pe banci, ca si cum le e indiferent ce poponete se vantura prin parc, e tristete mare.
Nu-i corect!, exclama la un moment dat domnul rufos si nebarbierit, iar pensionarii inteleg toti ce vrea sa zica. El vrea sa spuna ca nu e drept, nu e frumos din partea lui Dumnezeu sa le refuze sigurul lucru cu adevarat bun, care li se intampla de-a lungul zilei, iar pentru unii din ei si de-a lungul unui an intreg: spectacolul de cateva minute al tineretii in floare.

Dupa o saptamana, pe alee se iveste un alt superpoponet. Are tot ce-i trebuie, totusi batranii se uita in pamant, ca si cum nu-i nimic deosebit de vazut. Batranii au dreptate. Scularea din morti, Doamne, iarta-ne!, se intampla numai o data.