SEPTEMBRIELMM JVSD 1 2 3 4 5 6 7 8 9101112131415161718192021222324252627282930Citeste cronicile lui
Sever Voinescu din zilele
precedente Vineri si simbata, la Teatrul National, celebra companie de dans "Bejart Ballet Lausanne" a adus acestei editii a festivalului Enescu carate in plus. Spectacolul "L’ Amour, la Danse" este un colaj de momente memorabile ale spectacolelor create in ani de Maurice Bejart, strinse impreuna sub pretextul dramaturgic cel mai simplu: el si ea se iubesc. Un fel de „best of Maurice Bejart", au spus unii, poate malitios, o retrospectiva vie si subiectiva a creatiei lui Bejart, as spune eu, mai echilibrat. Grupul mic de connaisseurs din Romania, cei care stiu creatiile lui Bejart si il pretuiesc pe acest imens coregraf de ani buni, au fost, poate, putin dezamagiti. Dar publicul larg, care a facut ca, in ambele seri, sa nu mai ai unde arunca un ac in Sala Mare a TNB, a fost entuziasmat de ceea ce a vazut: dansatori excelenti („expertii" se plingeau ca trupa prezenta la Bucuresti, desi a fost condusa de Gil Roman, care a si dansat in prima seara, a fost compusa mai ales din rezerve, dar daca rezervele lui Bejart danseaza asa, atunci nu inteleg deloc supararea), muzica pe gustul oricui, coregrafie suspecta la orice pas de geniu si, peste toate, spiritul lui Bejart.

Maurice Bejart marcheaza secolul sau cum putini coregrafi au facut-o vreodata. Cred ca de la Diaghilev, nici un alt coregraf nu a mai putut reinventa dansul asa cum a facut-o Bejart, inca de la jumatatea anilor 50. Accesul lui Bejart spre produsul coregrafic se face dinspre baletul clasic, ceea ce e o buna dovada de onestitate profesionala. Bejart, posesor al unui instinct filozofic unic printre creatorii de spectacole de care stiu, a inteles ca baletul s-a blocat in propria-i estetica, pe care a rafinat-o pina la sublim pierzind, insa, autenticitatea. Baletul a ramas un vis - e drept, poate cel mai frumos dintre toate - si nu poate avea aderenta la realitatea umana atit de accidentata a secolului XX. Pe de alta parte, Bejart a inteles ca imperativul frumosului este impregnat in fiinta, ca face parte din ADN-ul speciei. Si a mai inteles ca baletul este singurul furnizor de dansatori buni. Asadar, Bejart a plecat pe un drum foarte indraznet, dar perfect legitim. A incarcat dansul clasic cu tensiunea marilor spaime ale omului contemporan.

Din mantaua lui Bejart vin toti cei care imping dansul inainte: Pina Bausch, Boris Eifman, Angelin Preljocaj sau Matthew Bourne, indiferent de faptul ca, fiecare, a luat-o pe drumul sau. Bejart e zeul tutelar. El face ca dansul clasic sa fie acceptabil pentru sensibilitatea moderna si scuteste dansul contemporan acele accente care violenteaza. Ma grabesc sa precizez ca Bejart insusi a adus un soc in arta coregrafica. Dar ce soc placut! Coregrafia sa e un minunat „legato" care vorbeste despre sufletele noastre fragmentate intr-un insuportabil „staccato".

Bejart e primul coregraf care vrea un spectacol total, in care dansul e si actorie, caci nimic din ceea ce are dansatorul - trup, voce, privire - nu trebuie pierdut. La coregrafii actuali, adepti ai exagerarilor expresioniste de tip „Tanztheater", dansatorul este strivit de bruschetea propriului dans. Miscarile sint rupte, gesturile se fring in cautarea esentialului tare, membrele sint aschietoare in relatia cu aerul, intregul trup tipa. La Bejart, aceleasi mari incercari ale sufletului omului secolului XX, de la angoasa la ambiguitatea identitatii sexuale, de la euforia consumerista la melancolia fara sens, sint tratate intr-o cheie estetica fermecatoare, dar atit de adecvata, pentru ca gratia gestului bejartian, foarte rar zgiriata de cite o aluzie stridenta, nu camufleaza deloc gravitatea si acuitatea intrebarii. La Bejart, elementele clasice sint acolo pentru a tempera excesele isterice si, in ultima instanta, pentru a face suportabila tensiunea intrebarilor.

Bejart inventeaza ceva ce este numai al lui. Poti linistit spune ca, printre coregrafii secolului care tocmai a apus, exista Bejart si restul. O viata intreaga a fost preocupat sa construiasca. A organizat prima sa trupa de dansatori cind nu avea 30 de ani si, de atunci, este mereu in fruntea unei companii de dans. A pus bazele unor scoli de dans si a ridicat, din nimic, teatre intregi care astazi sint mondial renumite. Este o personalitate cu o carisma atit de puternica, incit mii de dansatori au venit spre el, de-a lungul timpului. S-au scris carti si s-au facut filme despre acest spirit urias inzestrat cu o forta creativa amutitoare. Si totusi, mi se pare ca nu a fost niciodata preocupat sa praduca mici bejartieni. Maurice Bejart, inainte de orice, iubeste dansatorul. Ceea ce a vrut mereu Bejart este sa livreze lumii mari dansatori si a reusit din plin. Marile spectacole ale lui Bejart, absolut toate, de la „Simfonia pentru un om singur" din 1955 pina la uimitorul sau „Spargator de nuci" din 2000 (in care pastreaza intacta muzica lui Ceaikovski dar reinventeaza radical personajele si libretul) sint indisolubil legate de intentia sa de a propune lumii cel putin un mare dansator. Dansatorii sai au, toti, inzestrari remarcabile si stapinesc perfect tehnica baletului. De aceea, ei sint prezente scenice sublime. Sint echilibrati interior si pot transmite orice pe o scara care merge de la convingator la coplesitor. Cultul sau pentru dansator e greu de egalat. In general, creatorii de dans, astazi, sint obsedati de ideile lor si vad in dansator instrumentul potrivit de realizare a acestor obsesii. Sigur ca si Bejart, ca orice mare artist, vorbeste lumii din interiorul universului sau fabulos, dar o face printr-o imensa dragoste pentru dansator. Nu e de mirare ca stele ale baletului clasic, de la Suzanne Farrell la Maya Plisetkaia si Sylvie Guillem au fost tentate de dansul modern prin Bejart si nu prin alt coregraf.

De ce are Bejart atit de mare succes, cu mult mai mare decit al oricarui coregraf in viata? Pentru ca limbajul sau de o creativitate nelimitata este valid estetic dupa toate rigorile frumosului, fara ca acest limbaj sa opreasca adevarul. Publicul actual, dornic sa fie palmuit de adevarul propriei vieti, are parte de ceea ce isi doreste cind intra in sala sa vada un spectacol de Bejart. Maurice Bejart, astazi in virsta de 80 de ani, este una dintre cele mai luminoase amintiri pe care le va lasa cumplitul secol XX in istorie. Oricine va vrea sa vorbeasca frumos despre secolul XX, va spune „ a fost secolul lui Bejart". Prezenta trupei sale la Bucuresti (pentru a doua oara, dupa imensul succes cu „Ballet for life" de acum citiva ani) a fost unul dintre cele mai frumoase evenimente ale festivalului Enescu din acest an.