Ministerul Mediului si Dezvoltarii Durabile in parteneriat cu Porsche Romania, importatorul general al marcilor Porsche, Audi, Volkswagen, Skoda si Seat, au lansat un amplu proiect de reimpadurire ce va consta in plantarea unui copac pentru fiecare automobil vandut pe piata romaneasca.


"PERDEAUA VERDE". "Pentru a proteja mediul inconjurator am decis ca pentru fiecare masina vanduta sa plantam un copac in zonele cu probleme. Incepand de azi, estimam ca vom planta 22.000 de copaci, iar la nivelul Porsche Romania 52.000-53.000 de copaci. Foarte importanta pentru noi este realizarea unei perdele verzi in jurul Bucurestiului", a explicat Brent Valmar, directorul general al Porsche Romania. Acesta spera ca si ceilalti producatori, importatori si distribuitori de masini de pe piata romaneasca sa ii urmeze exemplul. "Daca vor planta copaci si ceilalti producatori, anul acesta, estimez ca ar trebui plantati circa 300.000-350.000", a mai spus Valmar.


BLUEMOTION. "Ne place sau nu, vom continua sa mergem cu masina. Un consum redus de carburant inseamna o cantitate mai mica de emisii de CO2, ceea ce inseamna poluare redusa", a declarat Valmar. In acest sens, Porsche Romania a lansat modelul ecologic de Volkswagen Passat si Polo, denumit BlueMotion. Modelul ecologic costa cu circa 400 de euro mai mult fata de modelul standard pentru Polo si cu circa 1.000 de euro pentru Passat.

Consumul mediu de carburant al unui Polo BlueMotion este de 3,9 litri de motorina la 100 kilometri, iar emisiile de CO2 au fost reduse cu 16 g/km, pana la nivelul de 99 g/km. Reducerea nivelului consumului si al emisiilor s-a obtinut prin trepte de viteza mai lungi, design aerodinamic si modificari interne aduse motorului. Porsche va lansa in Romania, pana la sfarsitul anului, noi modele BlueMotion pentru Golf, Touran si Jetta.


EMISII REDUSE. De la inceputul lui 2008 in gama de automobile produse de BMW, 22 dintre acestea vor avea emisii de dioxid de carbon mai mici de 140 de grame pe kilometru. Trei dintre aceste modele se afla in gama mini. La Frankfurt au fost prezentate BMW 118d, cu un consum mediu de 4,5 litri si 119 grame de CO2 pe kilometru, BMW 320 Coupe, cu un consum de 4,8 litri la suta si 128 de grame bioxid emise, BMW 520 Saloon ce consuma 5,1 litri la suta de km si are emisii de 136 grame. Un alt model este BMW 520 Touring, cu emisii in atmosfera de 140 de grame, la un consum de 5,3 litri. In noua gama 308 de la Peugeot, lansata la salonul german, exista modele care au fost proiectate cu grija fata de mediu. Hybride HDI este un model propulsat cu un motor Diesel ce consuma 3,4 l/100 km si degajeaza doar 90 de grame de bioxid de carbon pe km.