Restabilirea legaturii adinci dintre muzica si sufletul cetatii e cea mai buna terapie pentru Romania. In acest sens, Festivalul „Enescu" este o necesara masura reparatorie.

Aceasta editie a Festivalului „Enescu" a pusRomania pe harta turismului cultural Este deja comun sa te referi la Festivalul „Enescu" precum la un maraton: 23 de zile de concerte si de spectacole fara intrerupere, intre care 19 cu cel putin doua pe zi! Adopt si eu metafora, mergind direct la sursa ei - alergarea soldatului Pheidippies pentru a duce Atenei vestea buna a infringerii persilor. In general, maratonul are trei caracteristici. Prima, cea mai evidenta, e lungimea. Parcurgerea traseului cere energie multa, efort sustinut, anduranta. Festivalul „Enescu" le-a avut din plin. Aceasta editie a festivalului nu a obosit nici o clipa, de la start la finis. A doua este ca maratonul se parcurge pentru a livra o veste buna. La final de festival primim cu totii vestea buna ca organizarea unui eveniment cultural de aceasta amploare este posibila la Bucuresti. Festivalul aduce de la o editie la alta artisti tot mai prestigiosi - in 2005 si in 2007 am avut la Bucuresti un adevarat campionat mondial al muzicii. Prin urmare, festivalul se dezvolta. Dureaza tot mai mult, acopera tot mai multe orase din provincie, acapareaza tot mai largi spatii publice. Este atit de neobisnuit sa constati ca ceva de calitatea Festivalului „Enescu" se dezvolta in Romania, incit aproape nu-ti vine sa crezi. Mai aud, ici-colo, proteste proletare. Festivalul a costat sase milioane de euro. Nu-i cam mult? Dar pensiile, dar blocurile pentru tineri, dar autostrazile? Chelului tichie de margaritar ii trebuie - miriie unii. Din fericire, cei pe care i-am auzit vorbind asa sint foarte putini. Pentru ceea ce a oferit acest festival, a meritat fiecare cent. In tara in care autostrazile costa de trei ori mai mult decit in orice alt colt al lumii civilizate, iar constructia lor dureaza de cinci ori mai mult decit in tarile cu cele mai feroce clima si geografie, in orasul in care se schimba bordurile intr-un ritm naucitor si nimeni nu intelege de ce, e greu de crezut ca banii publici se pot cheltui cu folos.

Fireste, habar nu am cum arata registrele contabile ale festivalului. Dar, trecind in revista orchestrele, artistii, muzicantii, dirijorii, toata pleiada de superstaruri care au performat cu seriozitate vreme de 23 de zile la Bucuresti, se poate spune ca sase milioane de euro (daca nu ma insel, sub pretul de transfer al fotbalistului Dica) este cel mai bun pret. Atit de putin pentru atit de mult nu cred ca s-a mai cheltuit in Romania niciodata! Niciodata un domeniu de activitate - oricare ar fi el - nu a strins in Romania ceva comparabil cu ceea ce au strins muzica clasica, opera si dansul la Festivalul „Enescu".

O alta veste buna este ca, de multa vreme, nu m-am simtit atit de bine in orasul meu. Cafenelele si terasele luminate din jurul salilor de concert erau pline de toate limbile lumii. Centrul orasului era dominat de afisul inspirant al festivalului, cu portretul compozitorului national, inlocuind reclamele redundante, cu silfide si baieti ferchesi - frumosi, nimic de zis, dar anonimi si anodini. Bucurestiul devine centru cultural european nu prin ucaz de la UE sau prin autointitulare, ci prin asemenea momente artistice.

Sala tintita la armonii A treia caracteristica a unui maraton este ca, dupa efort si vestea euforica, apare intrebarea: „Ce facem mai departe?". Aceasta editie a Festivalului „Enescu" ne obliga la doua decizii. Intii, avem nevoie de o sala de concert. Nu voi descrie conditiile acustice si logistice oribile ale Salii Palatului. Sala asta blestemata e reputata in toate mediile muzicale internationale pentru defectele ei congenitale. Aud ca se va darima in curind si va fi inlocuita cu o sala anume construita pentru muzica. Abia astept! In orice caz, saracia Bucurestiului in sali de concert este ingrozitoare. Cu exceptia meschinei Sali Radio, in Bucuresti nu s-a mai construit nici o sala anume pentru muzica de la ridicarea batrinului Ateneu, in 1888.

E strigator la cer! A doua decizie se refera la ritmul festivalier. Sint si eu printre cei care cred ca acest festival trebuie sa se organizeze anual.

Ce studenti au fost impresionati de compozitiile lui Rabrindranath Tagore, pe www.cotidianul.ro/select