Misterul Anastasiei, fiica cea mai mica a Tarului Nicolae al II-lea, este astazi dezlegat. Ipoteza salvarii ei miraculoase a fost infirmata. In macelul de la Ecaterinburg nu au existat supravietuitori. Si totusi, timp de decenii, povestile ambigue si adeseori neverosimile ale unei impostoare au reusit sa sadeasca indoieli chiar si in mintile cele mai lucide. Speculand o vaga asemanare fizica, imposibilitatea de a recupera orice fel de probe din Uniunea Sovietica si mai ales dorinta opiniei publice de a crede intr-o minune, Anna "Ceaicovschi" Anderson a devenit o adevarata celebritate. Pana la moartea sa, in 1984, a continuat sa sustina ca este Marea Ducesa Anastasia Nicolaevna. A fost, insa, demascata postum. In 1995, testele ADN au demonstrat ca Anna Anderson nu avea nici un fel de legatura de rudenie cu Romanovii. Mai mult. Adevarata ei identitate a fost stabilita. Falsa Anastasia era, in realitate, Franzisca Schanzkowska, o muncitoare poloneza emigrata din Pomerania. Comparatiile genetice au confirmat astfel, dupa sapte decenii, concluziile la care ajunsesera, inca din 1926, agentii Sigurantei romanesti, dupa o ancheta extrem de minutioasa. Ancheta care a stabilit ca "episodul bucurestean" din relatarile pretinsei Mari Ducese era in intregime fals. Dupa opt decenii, Stelian Tanase a reusit sa recupereze din arhivele secrete acest dosar fascinant. El constituie "materia prima" pentru cel dintai episod al serialului documentar "Bucuresti, strict secret", care debuteaza, duminica, la orele 15.00, pe Realitatea TV. Cititorii ZIUA au, insa, posibilitatea sa patrunda, in avanpremiera, in culisele acestei investigatii.
Sesizarea
La 23 ianuarie 1926, Ministrul roman al Afacerilor Externe primea o solicitare neobisnuita, redactata in limba franceza. Expeditorul: Stanislaw Poklewski-Koziell, un influent fost diplomat rus, refugiat in Occident. Acesta solicita sprijinul autoritatilor de la Bucuresti in elucidarea unui caz pe cat de straniu, pe atat de delicat. Iata-l rezumat succint si prudent in misiva adresata ministrului de Externe:
"In urma cu ceva timp a aparut la Berlin o persoana care traieste sub numele de Anastasia Tchaikovsky, dar care pretinde ca este Marea Ducesa Anastasia Nicolaevna, fiica raposatului Tar Nicolae al II-lea.
Potrivit declaratiilor acestei persoane, in noaptea masacrarii familiei imperiale la Ekaterinburg, ea ar fi fost salvata de un soldat rosu, Alexandre Tchaikovsky, care - dandu-si seama ca nu murise - a sustras trupul care abia mai dadea semne slabe de viata si, dupa o lunga calatorie, ar fi adus-o, la inceputul anului 1919, intr-o suburbie a Bucurestiului, unde locuia o ruda de-a lui, proprietarul unei gradini de legume. In timpul acestei calatorii de-a lungul Rusiei, ranita ar fi fost insotita de mama, de sora si de fratele lui Alexandre Tchaikovsky. La putin timp dupa sosirea lor la Bucuresti, Tchaikovsky s-ar fi insurat cu ea si un baiat s-ar fi nascut din aceasta casatorie.
Spre sfarsitul anului 1919 sau la inceputul lui 1920, Tchaikovsky ar fi fost impuscat mortal, pe la spate, nu departe de casa in care locuiau. Ar fi murit la scurt timp dupa aceea, in casa rudei mai sus mentionate dar al carei nume ramane necunoscut, si ar fi fost inmormantat intr-unul din cimitirele Capitalei.
Punand atentatul impotriva lui Tchaikovsky pe seama agentilor bolsevici, vaduva sa ar fi fugit in Germania, insotita de fratele sotului ei, Serge Tchaikovsky. Fiul ei ar fi ramas in grija soacrei, care l-ar fi plasat intr-un azil pentru copii din Galati.
Tragedia de la Ekaterinburg, rana foarte grava de la cap, precum si febra cerebrala de care a suferit la Berlin i-ar fi provocat pierderea aproape in totalitate a memoriei, astfel incat n-ar fi in masura sa ofere detalii mai precise si mai ample.
Cu toate ca aceasta relatare pare foarte putin verosimila, exista rusi inclinati sa creada intr-un miracol; un grup de monarhisti rusi a trimis un emisar la Bucuresti in incercarea de a verifica pe cat posibil declaratiile foarte vagi ale Anastasiei Tchaikovsky.
Solicitat de catre acelasi grup sa ajute la elucidarea acestei afaceri care incepe sa intereseze atat rudele nefericitei familii imperiale, cat si numeroase cercuri de refugiati rusi din strainatate, dl. S. Poklewski-Koziell indrazneste sa-l roage calduros pe Excelenta Sa, Ministrul Afacerilor Externe, sa binevoiasca a se interesa de aceasta chestiune.
Ar fi de cel mai inalt interes verificarea anumitor declaratii ale Anastasiei Tchaikovsky, ca, de exemplu, (cele privitoare la - n.n.) casatoria ei cu Alexandre Tchaikovsky la Bucuresti, atentatul impotriva acestuia, moartea si inhumarea lui, precum si culegerea, in masura posibilului, a numelor si adreselor tuturor persoanelor cu numele Tchaikovsky care au locuit in Bucuresti incepand din anul 1919 si pana in prezent."
Gerty Spindler, emisarul monarhistilor rusi
Scrisoarea lui Stanislaw Poklewski-Koziell nu constituie, insa, prima fila din ceea ce avea sa devina voluminosul si strict-secretul "Dosar Anastasia" intocmit de serviciile secrete romane. Agentii Sigurantei informasera, deja, cu cateva zile inainte, despre sosirea la Bucuresti, la 10 ianuarie 1926, a unei anume Gerty Spindler - "trimisa de organizatiunea monarhista rusa" din Berlin "pentru a gasi locuinta si familia la care a stat in 1919 si inceputul anului 1920 pretinsa Mare Ducesa Anastasia, fiica Tarului Nicolae".
In realitate, Gerty Spindler (care in alte documente apare cu prenumele Olga) era emisarul personal al doamnei Hariet von Rattlef, cea mai recenta protectoare a misterioasei amnezice din capitala germana. Avand in patronaj un spital catolic pentru saraci, von Rattlef acceptase, in iunie 1925, sa-i ofere adapost aici pretinsei Mari Ducese. De atunci o vizita zilnic si nota cu constiinciozitate toate relatarile acesteia. Alimenta regulat presa germana cu noi informatii senzationale si contactase deja marile familii nobiliare inrudite cu Romanovii. Inclusiv pe Regina Maria a Romaniei, careia ii solicitase sprijinul in elucidarea tulburelui episod bucurestean din amintirile protejatei sale.
Alertate, autoritatile romane s-au aratat extrem de cooperante. Romulus Voinescu, directorul general al Sigurantei, a ordonat imediat o ancheta aprofundata.
Anchetatorii romani au cercetat toate pistele in cautarea vreunei urme a trecerii prin Bucuresti a Marii Ducese Anastasia La Bucuresti, Gerty Spindler a furnizat detalii noi si foarte importante. Ea a povestit ca "salvatorul Marii Ducese", Alexandru Ciaicovski (sau Tchaikovsky, in grafia franceza), avea in jur de 25 de ani la momentul evenimentelor. El ar fi fost insotit in Romania de mama sa, Maria, in varsta de circa 50 de ani, de o sora de 28-30 de ani si de un frate mai mic, Sergie (Serghei?), de numai 17 ani. Copilul nascut de Anastasia la Bucuresti ar fi fost botezat Alexandru, dupa numele tatalui sau. Data nasterii: candva in septembrie-octombrie 1919.
O alta informatie parea, insa, si mai usor de verificat: cea cu privire la asasinatul comis de agentii bolsevici. Gerty Spindler rezuma astfel episodul: "in noiembrie, decembrie 1919, poate chiar si in ianuarie 1920, a fost impuscat cu un glonte, inaintea casei in care locuia toata familia Tchaikovsky, pe strada, tatal copilului dnei Anastasia Nicolaevna, Alexandru Tchaikovsky, care a murit acasa si a fost inmormantat la Bucuresti. Criminalul nu a fost descoperit."
Nici un Ceaicovski in registrele bucurestene
Autoritatile romane ar fi trebuit sa aiba suficiente piste pentru a descoperi urmele Anastasiei prin mahalalele bucurestene. Dar n-au gasit nimic, dupa cum se arata intr-un "Referat" al "Brigazii de Informatiuni", datat 29 ianuarie 1926. Il reproducem integral:
"Conformandu-ma ordinului primit, de a cerceta la Oficiul Starei Civile si a vedea daca este inscrisa casatoria lui Alexandru Tchaikovsky cu Anastasia Nicolaevna, sau declarata moartea celui dintai, am onoarea de a raporta urmatoarele:
In registrul opis al celor care s-au casatorit in anii 1918, 1919 si 1920 nu se gaseste nici un dosar de contractare a vreunei casatorii intre Alexandru Tchaikovsky sau Ceaicovski cu Anastasia Nicolaevna. Asemenea nici nu se gaseste inregistrat vreun nume asemanator.
Cautand la litera "N" nu am gasit nici un nume identic sau care sa fie macar asemanator.
Verificand Opisele de dosare ale celor declarati morti in anii 1919, 1920 si 1921, de asemenea nu am gasit trecut vreun anume Tchaikovsky sau Ceaicovski care sa fie declarat ca mort in tot decursul acestor ani.
Cautand la fisele Prefecturei Politiei Capitalei spre a vedea daca in arhiva se afla raportul vreunuia din comisariate privitoare la o crima comisa asupra lui Tchaikovsky, de asemenea nu am gasit nimic inregistrat."
Primele suspiciuni
Desi primele rezultate ale investigatiei s-au dovedit descurajante, ancheta a continuat. Agentii Sigurantei si-au multiplicat eforturile, dupa cum reiese dintr-un raport intocmit, la 16 februarie 1926, de comisarii speciali Filipovici si Al. Gheorghiu din cadrul Brigazii a IV-a:
"Pe baza ordinului D-tra de a face cercetari pentru a stabili daca in anii 1918-1920 a domiciliat in Bucuresti un oarecare CEAICOVSKI, sau daca pe la hotelurile din localitate este cunoscut ca ar fi domiciliat persoana din alaturatele fotografii, care pretinde a fi principesa Anastasia a Rusiei, am facut investigatii la consulatele polonez si rus, dar nu s-a gasit inscris ca domiciliind la Bucuresti, la acea data, vreun strain cu acest nume.
La consulatul polonez se gaseste un dosar din care reiese ca, in 1919, a decedat la spitalul Corpului VII de armata din sibiu un prizonier rus de origine polonez cu numele de Mihail Ceaicovski, necasatorit si fara copii.
Am prezentat fotografiile si preotului rus din Capitala, care, de asemeni, declara ca nu a vazut vreodata vreo persoana asemanatoare.
Imprejurarea a facut sa cunoastem pe un domn Sablin, fost Comandor in Marina rusa si care a facut serviciul pe vasul "Standard", cu care obisnuia sa calatoreasca familia imperiala. Susnumitul declara ca a cunoscut-o pe Principesa Anastasia inca de la varsta de 4 ani si ca a identificat atat de bine cu cele mai mici amanunte ale fizionomiei acesteia incat pot afirma cu certitudine ca principesa si persoana din fotografie nu poate fi una si aceeasi persoana.
Fotografiile pe care ni le-a pus la dispozitie intaresc afirmatiile dlui Sablin, cu toate ca din brosurile ce contin aceste fotografii, brosuri scrise de o persoana autorizata, reiese ca asupra mortii printesei planeaza indoiala.
In adevar, dupa Robert Wilson, corespondent special al ziarului englez "The Time", in brosura "The Last Days of the Romanovs", pag. 89, Marea Ducesa Anastasia nu ar fi fost omorata, din cauza ca soldatii nu ar fi avut destula inima ca sa desavarseasca macelul.
Dupa alta brosura, in limba rusa, aparuta in Serbia, a carei autoare este Tatiana Melnik, fiica d-rului Botkin, medicul casei imperiale ruse si care a fost ucis impreuna cu Tarul, desi se spune ca (Anastasia - n.n.) a fost omorata la urma, reiese totusi o oarecare indoiala.
Dl. Sablin afirma ca dl. Gillar, fost guvernor al tareviciului, si sotia sa, care era guvernanta a marii ducese Anastasia, au fost invitati expres la Berlin pentru a-si da avizul asupra pretinsei ducese, dar acestia au declarat net ca nu recunosc in acea persoana pe marea ducesa Anastasia."
Si totusi, ancheta a continuat, chiar daca, dupa toate evidentele, pista bucuresteana nu ducea nicaieri. Un comisar special al Brigazii de Informatii a Sigurantei, A. Stroian, a primit insarcinarea sa o insoteasca pe Gerty Spindler si sa o asiste in toate investigatiile ei.
Anatomia unei mistificari - legenda "ultimului Romanov"
La mai putin de o luna de la demararea anchetei, agentii Sigurantei romane aveau deja destule motive de scepticism cu privire la identitatea pretinsei Mari Ducese Anastasia. Cazul era, insa, extrem de delicat, urmarit cu maxima atentie atat de opinia publica internationala, cat si de cei mai influenti oameni ai timpului, printre care si multe capete incoronate. Regina Maria personal ceruse maxima seriozitate in investigarea tuturor pistelor posibile. Asa ca cercetarile au continuat si dupa ce, la Bucuresti, ancheta a ajuns intr-un punct mort. Au fost luate in calcul toate ipotezele posibile, chiar si cele mai neverosimile. Agentii Sigurantei au avut mult de munca in efortul lor de a separa adevarul de legenda. Fiindca supravietuirea Marii Ducese Anastasia devenise, deja, parte a mitologiei populare. Oamenii vroiau sa creada in salvarea miraculoasa a ultimului vlastar al Romanovilor. Si se gaseau destui gata sa jure ca stiu "din sursa sigura" diferite detalii care, chipurile, ar fi probat acest fapt. Anchetatorii romani trebuiau sa gaseasca dovezi palpabile in noianul de zvonuri contradictorii. Se confruntau cu colportori naivi, cu mitomani patologici, dar si cu escroci abili. In dosarul Sigurantei, intalnim a galerie intreaga de personaje stranii care, din motive diferite, alimentau legenda Anastasiei. Un studiu fascinant despre resorturile ascunse care dau putere si tenacitatea unei mistificari.
Autoritatile de la Bucuresti au primit fotografii ale necunoscutei din Berlin care pretindea ca este Marea Ducesa Anastasia La Galati, in cautarea copilului pierdut al "Anastasiei"
Dupa rezultatele negative ale investigatiilor din Bucuresti, agentii Sigurantei si-au concentrat atentia asupra depistarii fiului "pierdut" al pretinsei Anastasia. Aceasta declarase ca baietelul ei, Alexandru, fusese lasat in grija soacrei, care l-ar fi abandonat ulterior intr-un azil de copii din Galati. Nici aici primele verificari nu au adus nimic nou. Gerti Spidler impreuna cu comisarul special Stroian s-au deplasat in orasul de la Dunare. La 22 februarie 1926, intr-o nota catre superiorii sai, Stroian avansa deja cateva piste:
"...la cofetaria Metropol este o femeie care are un copil cam de 6 ani, care ar fi fost adoptat de ea si luat din Capitala.
Asemenea, se afla in acel oras numitul Mihail Romaniuk, originar din Bucovina, care este lucrator la gradinarul Guisse, si care ar fi auzit de la acesta ca ar fi cunoscut candva pe un anume Ciaicovschi, de origine polonez din Rusia.
In strada Domneasca Nr.55 este un magazin de Florarie unde s-ar afla o femeie de origine rusa si ca ar fi avand un copil cu numele Alexandru, in varsta cam de 6 ani.
Tot la Cofetaria Select din Galati este un copil cam de 6 ani si ca ar fi copilul adoptiv al unei femei ce serveste ca bucatareasca la acea cofetarie.
Tot in acel oras, ca sofer al Prefecturii se afla un anume Pavel Litwinenko ce-si are locuinta in strada Beldiman, care ar fi cunoscut pe un anume Serghie Ciaicovschi.
Relativ la cele de mai sus, s-a rugat Serviciul de Siguranta Galati pentru a face cercetari si a ni se comunica rezultatul."
Raspunsul a venit doua zile mai tarziu si era descurajant. La cofetaria Select nu fusese gasit nici un copil. Gradinarul Romaniuc si soferul Pavel Litwinenko declarasera ca nu cunoscusera niciodata pe cineva cu numele Ceaikovski. Altfel stateau, insa, lucrurile in cazul floraresei din strada Domneasca. Depozitia acesteia nu ajuta cazul, dar este halucinanta. Si demonstreaza ca fiecare martor trebuie tratat cu maxima circumspectie, chiar daca, aparent, nu ar avea motive sa minta.
Florareasa Maria, fina "fiicei compozitorului Ceaikovski"
Iata ce comunica, la 24 februarie, Seful Serviciului de Siguranta Galati superiorilor lui de la Bucuresti:
Anna Anderson, falsa Mare Ducesa Anastasia "Cercetand pe florareasa, Dra Maria Gafenco, zisa Veronica, proprietara Florariei din strada Domneasca Nr. 71, numita ne declara urmatoarele: Are varsta de 40 de ani. Este de origine polona dupa mama, romanca basarabeanca dupa tata, din vechea familie boiereasca a Soimarestilor. A sosit si traieste in tara de 18 ani. Stie de existenta unei familii din inalta aristocratie poloneza purtand numele Ceicovski si precizeaza ca este vorba de renumitul compozitor muzical Petre Ceicovski si de fiica acestuia, Matilda Petrovna Ceicovski, fosta Dama de Onoare a Curtii Imperiale Ruse, trecuta de la catolicism la ortodoxie, nasa de botez a interogatei Maria Gafenco.
Intrebata asupra resedintei actuale a Matildei Ceicovski, Maria Gafenco afirma ca numita s-ar foi aflat acum trei, patru ani la Chisinau si presupune ca s-ar putea sa se afle si acum la Azilul de Doamne batrane din acel oras, avand varsta de aproape 80 de ani. Florareasa mai stie ca a mai existat inca o fiica si doi fii ai compozitorului Ceicovski, neputand insa preciza nimic referitor la persoanele acestora."
Suntem in plin delir. Agentii din Galati ai Sigurantei nu par insa sa stie ca "renumitul compozitor muzical Petre Ceicovski" (Piotr Ilici Ceaikovski), homosexual notoriu, nu a avut niciodata copii. Nascut in 1840, el ar fi implinit 86 de ani in 1926. Nu ar fi avut, deci, cum sa aiba o fiica cu numai 6 ani mai tanara. Este limpede ca florareasa Maria incearca doar sa-si dea importanta, inventandu-si relatii stralucite. Elucubratiile ei nu bat imediat la ochi agentilor locali ai Sigurantei, de vreme ce acestia noteaza: "din informatii din alta sursa, aflam ca Matilda Petrovna Ceicovski, nasa Mariei Gafenco, s-ar afla in comuna Cociovna din Basarabia".
Fratele Tarului, cersetor in gara din Braila
In aceeasi perioada, ziarul bucurestean de limba rusa "Nasa Reci" ("Voia Noastra") a primit si a decis sa publice o halucinanta scrisoare de la un cititor. Acesta se prezenta drept Petre Ivanovici Zabaicalski, "slujbas la spitalul din Ianca". Iata textul, datat 26 februarie 1926:
"Eu, Petre Ivanovici am intalnit in gara Braila pe un domn care semana foarte mult a rus. M-am interesat si l-am intrebat:
- De unde sunteti Dvs. Domnule?
- Din Rusia.
- Din ce oras?
- Din Petrograd.
Si aci, incurcat de intrebarile mele, domnul mi-a povestit ca el este fratele fostului Imparat Nicolae al II-lea, Marele Duce Mihail Alexandrovici. Eu am fost foarte frapat de aceasta declaratie si indeosebi de exteriorul lui: el era cu totul murdar, neras, semanand a un taran de la sat. Inaintea mea statea Marele Duce Mihail Alexandrovici si plangea!
Altetea Voastra Imperiala! - m-am adresat catre el. Cum de va gasiti aci in gara Braila, de ce plangeti?
Adevarata Anastasia, intr-o fotografie din 1915 La prima intrebare Marele Duce nu mi-a raspuns. Insa la a doua mi-a declarat ca nu are bani nici o copeica. Eu l-am invitat la spitalul unde servesc si i-am propus sa ramaie la mine o saptamana. Altetea Sa a consimtit si a ramas la mine. I-am propus 400 de lei pentru cumpararea de imbracaminte. Peste doua zile eu nu l-am recunoscut - el s-a imbracat adevarat ca un print.
La 20 februarie am cumparat ziarul rusesc si i-am aratat cele descrise -intransul cu privire la fuga marei printese Anastasia Nicolaevna. Altetea Sa a citit si a plans mult dureros.
Cand s-a linistit, am inceput sa-l intreb despre Anastasia Nicolaevna. Mi-a raspuns ca publicatiile ziarelor despre aceia ca marea principesa are copil sunt neexacte, ea n-a fost maritata, apoi si descrierile despre dansa sunt inventate si sufera de multe neexactitati.
Marele Duce Mihail Alexandrovici mi-a declarat ca acuma chiar se va duce la Bucuresti si va starui sa se vada cu dansa.
Mai tarziu eu am aflat ca Marele Duce a sosit din Bulgaria, ca a trait mult timp la Sofia, ca a lucrat la moara unui bulgar. Din Rusia a fugit de mult, a suferit foarte mult de urmarile bolsevicilor."
Astazi, se stie din arhivele sovietice ca Marele Duce Mihail a fost executat in suburbiile orasului Perm, la 12 iunie 1918, din ordinul sefilor locali ai CEKA. In 1926, insa, soarta lui tragica se putea doar banui, facand obiectul speculatiilor, la fel ca si cea a Marii Ducese Anastasia.
Evident, relatarea din "Nasa Reci" a intrat imediat in atentia autoritatilor romane. Expeditorul scrisorii a fost descoperit la spitalul din comuna Ianca, judetul Braila, unde lucra de trei ani ca grajdar. Avea 31 de ani si isi daduse numele real. Seful Serviciului Special de Siguranta Braila raporta, la 19 martie 1926, superiorilor sai de la Bucuresti: "Facand cercetari in privinta articolului aparut in <<Nasa Reci>>, numitul declara ca intr-adevar ii apartine, insa nu-i adevarat cele aratate cum ca ar fi intalnit in gara Braila pe Marele Duce Mihail Alexandrovici si-i numai o inventie fantezista in scopul de a primi gratuit ziarul in chestiune. De altfel, dupa cum ne-a afirmat chiar dl. doctor Mihut, medicul spitalului comunal Ianca, si chiar din manifestatiunile sale reiese ca nu se afla in toate facultatile mintale."
Regina Maria a Romaniei a urmarit cu atentie ancheta Sigurantei in cazul "Anastasia" Straniul raport al comisarului Stroian
Anchetatorii nu s-au lasat descurajati de acesta noua gogorita. Comisarul special Stroian decisese deja sa mute accentul anchetei in Moldova si Basarabia, presupunand ca, poate, Marea Ducesa confundase Bucurestiul cu Iasiul. Si in acest oras au fost luate la puricat registrele de stare civila ale Primarei, condicele bisericilor si arhivele circumscriptiilor Prefecturii de Politie. Fara succes. Nicaieri nu s-a gasit nici o mentiune referitoare la vreun Ceaicovschi, sau la cineva cu nume macar vag asemanator.
Ancheta s-a extins in cadrul numeroasei comunitati de refugiati rusi din capitala moldava. Nici de aici, insa, nu s-au putut obtine informatii concrete, ci doar confirmarea faptului ca zvonuri despre supravietuirea miraculoasa a Anastasiei circulau inca din toamna lui 1918. Cu doi ani inainte ca o femeie misterioasa sa se arunce de pe un pod din Berlin si cu patru ani inainte ca aceasta sa declare pentru prima data ca este fiica ultimului Tar al Rusiei.
Evident, acest detaliu nu proba nimic. O impostoare incearca sa speculeze o legenda deja ancorata in imaginarul colectiv, nu o poate implementa singura, pe un teren vid. Obiectivitatea nu era, insa, punctul forte al celor care voiau sa creada cu orice pret in supravietuirea Marii Ducese Anastasia. Unul dintre acestia a devenit, in chip foarte straniu, chiar comisarul special Stroian, cel insarcinat de Siguranta sa o insoteasca si sa o ajute in cercetarile ei pe Gerty Spindler.
Frapeaza in acest sens un raport intocmit la 20 februarie 1916, in care Stroian pare sa porneasca de premiza ca misterioasa femeie din Berlin este, mai presus de orice indoiala, mezina nefericitei familii imperiale asasinate la Ekaterinburg. Documentul consemneaza, de fapt, relatarile pretinsei Mari Ducese si argumentele sustinatorilor acesteia. Interesant este faptul ca Stroian consemneaza cu aplomb intamplari la care nu avea cum sa fie prezent, reproduce dialoguri la care nu asistase si se pronunta cu privire la personaje pe care nu le cunoscuse niciodata. Chiar si exprimarea, greoaie si plina de dezacorduri, pare sa indice ca, de fapt, comisarul special devenise strict porta-vocea lui Gerty Spindler. Comunica superiorilor lui punctele de vedere ale acesteia, fara urma de spirit critic. Cele 12 pagini ale raportului sau abunda in scene melodramatice si in explicatii trase de par, ocupandu-se cu precadere de relatiile dintre pretinsa Anastasia si diferitele persoane care o cunoscusera, in trecut, pe fiica Tarului. Cei care refuzau sa admita ca este vorba despre una si aceeasi persoana erau acuzati de motive ascunse si interese meschine. Iata ce scrie comisarul Stroian:
"In fata acestor dovezi covarsitoare, cari nu sufer contraziceri in toate marturisirile Anastasiei si probelor dovedite de dansa, ca intr-adevar este fica cea mai mica a fostului Tar Nicolae al 2-lea, sa opun anumite persoane, cari, prin existenta unui membru al Familiei fostului Tar Nicolae si-ar pierde importanta politica si mai ales materiala, care se rezuma la stapanirea vastelor domenii si Castele ale Ducatului de Hessen.
Primul grup, compus din Hertzog von Hessen, Principesa Heinerich si ex Principesa Cecilia, nu vor sa recunoasca in Anastasia drept o fica a fostului Tar Nicolae al 2-lea, pentru urmatoarele doua cauze primordiale:
1. Anastasia sustine ca averea parintilor ei, domeniile Wolffsgarten, ce in prezent le au dansii in posesiune, in momentul in care ar exista in viata un mostenitor direct, care nu este alta de cat dansa, averea toata i s-ar cuveni de drept si de fapt numai ei.
2. Nu cu mult timp inaintea isbucnirei revolutii, a venit la Petrograd in cel mai strict incognito, insotit de inca un domn, probabil aghiotantul sau, Hertzog von Hessen. Care, intr-o intrevedere strict intima cu familia Imparatului Nicolae al 2-lea, intre care era si Anastasia, a propus incheerea pacei imediat, separat, cu Germania - propunere care respinsa cu indignare de fostul Tar, Hertzog i-a prevestit revolutia care va distruge Dinastia Romanovilor. (...)
Evident, daca Hertzog von Hessen ar recunoaste in Anastasia una din ficele Tarului, implicit ar recunoaste si episodul mai sus mentionat - care din punct de vedere politic ar insemna distrugerea sa si deci si intreaga politica de duplicitate a Germaniei din timpul razboiului.
Al doilea grup care nu vede cu ochi buni si nu vor sa recunoasca in Anastasia drept o fica a Tarului este acea de sub conducerea Marelui Duce Ciril (Kiril - n.n.), care prin aceasta recunoastere ar insemna sa renunte definitiv la terenul deja pregatit pentru o eventuala restaurare a monarhiei in Rusia."
Explicatii hilare si acuzatii iresponsabile
Dictat probabil chiar de Gerty Spindler, raportul din 20 februarie al comisarului Stroian nu este nicidecum o evaluare obiectiva, ci o pledoarie in favoarea autenticitatii "Anastasiei" din Berlin. "Dovezile covarsitoare" de care se face vorbire sunt, de fapt, de-a dreptul hilare. Astfel, Pierre Jilliard, fostul preceptor al Tareviciului Alexei, s-ar fi convins ca o are in fata pe adevarata fiica a Tarului fiindca "Apoi Jiliard a constatat ca si in present Anastasia iubeste foarte mult parfumul, lucru ce constituia inca din copilarie una din placerile ei. La acest amanunt se adauga si marturisirea fostei ei guvernante Schurotka care spune ca, de cate ori intra in budoarul micei Anastasiei, era intampinata de aceasta in mana cu un pulverizator."
Si mai stranii sunt explicatiile oferite pentru greselile si neconcordantele flagrante din comportamentul pretinsei Mari Ducese. Autorul raportului (Stroian? Spindler?) incearca sa raspunda scepticilor, demolandu-le argumentele cele mai pertinente. Unul dintre acestea se referea la faptul ca, la inceput, despre misterioasa bolnava din sanatoriul berlinez se spusese ca ar fi Marea Ducesa Tatiana, nu Anastasia. In aceasta calitate a primit prima vizita a unei persoane din anturajul Curtii Imperiale. Baroanei Sophie von Buxhoeveden, fosta Dama de companie a Tarinei, i-a fost de ajuns o singura privire pentru a decreta: "E prea scunda ca sa fie Tatiana!" Din acel moment, bolnava s-a ascuns sub paturi si a refuzat sa-i mai vorbeasca. Ulterior, ea a declarat ca nu ar fi spus niciodata ca este Tatiana. Altii ar fi presupus asta, in mod eronat, iar ea nu i-a contrazis. De ce nu a lamurit-o, imediat pe baroana, prietena mamei ei? Iata versiunea consemnata de comisarul Stroian:
"S-a remarcat faptul ca in momentul cand numita dna s-a apropiat de Anastasia, aceasta si-a acoperit imediat fata si nu a vrut sa-i vorbeasca, nici sa o vada - explicand aceasta atitudine a sa mai tarziu, ca numita dna este cunoscuta de pe timpul cand erau la Tobolsk ca una ce ar fi fost unealta bolsevicilor, tradand acestora intregul plan de evadare al Familiei Imperiale."
Inca mai greu de explicat pare faptul ca pretinsa Anastasia nu a recunoscut-o pe matusa sa Irina de Hesse (Principesa Heinerich), cea pe care venise, chipurile, sa o caute la Berlin. Evident, comisarul Stroian nu s-a intrebat de ce mezina Tarului nu solicitase, in Romania, ajutorul Reginei Maria, care ii era si ea matusa. Ba chiar, in 1914, se vorbise la un moment dat despre o posibila casatorie intre fiul acesteia, Principele mostenitor Carol, si sora mai mare a Anastasiei, Olga. De ce a preferat Marea Ducesa sa se ascunda prin mahalalele bucurestene si apoi sa traverseze, bolnava, Europa, cand ar fi putut gasi refugiu atat de aproape? Si daca era atat de legata de matusa sa Irina incat alesese sa infrunte chinurile unui nou drum anevoios pentru a o regasi, cum de nu a recunoscut-o pe data, atunci cand aceasta a vizitat-o. Pentru a explica acest episod, comisarul Stroian nu ezita sa "citeze" vorbele unei persoane pe care nu avea sa o intalneasca niciodata:
"...Anastasia marturiseste: <<Eram bolnava cu mare temperatura si vroiam sa ma culc. Nu am fost lasata de Grunberg, sub pretextul ca in acea seara primeste. Intr-adevar, a venit Principesa Heinerich, pe care a primit-o intr-un salon mare, bine luminat, prezentandu-mi-o sub alt nume. Ne-am asezat cu totii la masa. In acest timp, observand bine pe cea prezentata, am vazut ca este matusa mea Irina, si cum dansa se daduse sub alt nume, am fost foarte emotionata, fapt ce m-a determinat sa ma retrag in camera mea si sa plang amar, in care timp a venit la mine matusa mea, incepandu-mi sa-mi vorbeasca.
Fie ca eram prea iritata, fie ca plansul ma inabusea, nu am putut sa-i vorbesc aproape deloc - fapt ce la randu-i a enervat pe matusa mea, ca nu intelege sa vorbeasca cu asa capricioasa fata.>>"
In plus, explica autorul raportului, Principesa Heinerich si anturajul acesteia au refuzat sa mai aiba de-a face cu Anastasia, fiind incapabili sa accepte ca fiica Tarului a facut un copil cu un soldat de rand. In editia electronica a ziarului ZIUA puteti citi integral acest document.
Evreica din Sgurita si armeanul din Chisinau
Am putea presupune ca Directorul Sigurantei fusese avertizat dinainte ca raportul din 20 februarie nu reprezenta punctul de vedere al comisarului Stroian, acesta consemnand doar, cu fidelitate, relatarile lui Gerty Spindler, emisara grupului pro-Anastasia de la Berlin. Totusi, aceeasi lipsa de spirit critic se observa si in alte informari (ulterioare) ale lui Stroian, care, in mod evident, nu mai era un anchetator impartial si lucid, ci un infocat sustinator al cauzei pretinsei Mari Ducese. Relevante pentru acest parti-pris sunt notele privitoare la investigatia desfasurata in Basarabia.
Disperati ca nimic din povestile pretinsei Anastasia nu se verifica in teren, Gerty Spindler si comisarul Stroian au pornit pe urma zvonurilor celor mai diverse, chiar daca acestea ii duceau in cu totul alte zone decat cele indicate initial de la Berlin. Si-au amintit de marturia comandorului Sablin care, desi afirmase ca femeia din fotografiile aduse de Spindler din Germania nu poate fi mezina familiei imperiale, nu negase totusi posibilitatea ca adevarata Mare Ducesa sa mai fie in viata. El declarase ca, in septembrie 1918, pe cand se afla in Basarabia, la Soroca, a auzit de la o femeie de origine rusa ca, intr-un mic hotel din orasul Sgurita, la distanta de numai vreo 10 kilometri, poposise o familie de refugiati din Rusia, printre care si o tanara foarte bolnava, care ar fi putut fi una dintre fiicele Tarului. Comandorul Sablin nu daduse importanta informatiei, convins fiind ca toti Romanovii fusesera ucisi. Comisarul Stroian a pornit, insa, si pe aceasta pista. Dupa o investigatie laborioasa, a descoperit ca hotelul in chestiune apartinuse "evreicei ruse" Regina Crivovias, si ca, in anii 1918-1919, aici trageau toti refugiatii rusi de peste Nistru, in trecere prin Romania. Regina Crivovias isi vanduse insa afacerea inca din 1920 si se mutase din localitate. Insistentele anchetatorilor au fost rasplatite de marturia unei doamne Pommer, care a declarat ca fosta patroana a hotelului ii povestise, pe vremuri, despre oaspetele ei de seama.
Agentii Sigurantei au rascolit Basarabia in cautarea Reginei Crivovias. Au gasit-o in cele din urma la Chisinau. Depozitia ei este, insa, dezamagitoare. Iata cum o rezuma si (mai ales) cum o interpreteaza comisarul Stroian: "Intrebata asupra celor ce ne interesa, a declarat ca nu are nici o cunostinta ca ar fi vorbit despre aceasta cu dl. Sabli (Sablin - n.n.) sau cu dna Pommer (probabil de frica spre a nu avea consecinti, intrucat sus numita a cumparat majoritatea bijuteriilor ce le avea asupra sa Marea Ducesa Anastasia, si aceasta reesa clar din spusele vecinilor si cunoscutilor acestei evreice din orasul Sgurita, unde sus numita avea o mica casuta, fara alta avere, traind numai din venitul celor trei camere pe care le inchiria drumetilor, iar dupa aceasta si-a cumparat o mare proprietate in strada Armeneasca Nr. 5 - Chisinau)."
In mod clar, comisarul Stroian nu mai era un anchetator obiectiv. Cautarile sale infrigurate prin orasele si satele Basarabiei nu au reusit sa produca decat o colectie de zvonuri subrede, din surse nesigure. Cel mai spectaculos este cel potrivit caruia Alexandru Ceaicovski, salvatorul Marii Ducese Anastasia, ar fi fost de fapt un spion sub acoperire, polonez, dar aflat in solda francezilor. Evident, nici aceasta pista nu a dus nicaieri. Stroian revine, pe 28 martie 1926, cu un alt "fir": "raportez ca agentul special Isaiea de la Inspecutoratul General de Siguranta din Chisinau este prietin cu un armean care in prezent locuieste la Chisinau - unde s-a refugiat (Marea Ducesa Anastasia - n.n.) in anul 1918 venind din Rusia, impreuna cu familia soldatului care a salvat-o si dupa un timp care acea familie a plecat la Bucuresti, de unde a trimis acelui armean 5000 de lei pentru serviciile facute in acel oras. Cum acel armean ar putea da vreo infromatiune relativ la adresa unde a locuit acea familie in Capitala, cu onoare supun cazul D-voastra, rugandu-va sa binevoiti a dispune."
Chiar daca greselile (abundente) de ortografie pot fi puse pe seama dactilografelor, calitatea exprimarii nu permite multe iluzii cu privire la inteligenta si nivelul de instruire al comisarului special Stroian. Sa fie aceasta explicatia vaditei sale lipse de discernamant din timpul anchetei? Sau motivatia a fost mai putin candida? S-a lasat amagit de povestile Gertey Spindler din credulitate, sau mai degraba atras de perspectiva de a deveni "eroul" care a repus-o in drepturi pe fiica Tarului? Cu siguranta, emisara Berlinului stiuse sa-l asigure de recunostinta vesnica a "Marii Ducese" si sa-i promita glorie si onoruri in cazul in care ii va reda acesteia statutul "cuvenit".
Primul verdict al Sigurantei: caz patologic
Colegii si sefii comisarului Stroian s-au dovedit, insa, mult mai circumspecti decat acesta. O demonstreaza un raport al "Brigazii de Informatiuni" din 24 martie 1929:
"In cursul lunei Ianuarie curent, ziarele germane au publicat cu un mare lux de amanunte articole asupra Marei Ducese Anastasia Nicolaevna Romanov, fiica fostului Tar Nicolae al II-lea, care, desi ranita in macelul de la Ecaterinenburg, a reusit sa scape cu viata gratie unui soldat din garda prisonierilor sau aceea a plutonului de executie bolsevic.
Nu mult dupa aceasta s-a primit la Directiune o nota a Domnului Poklevski Koziel, prin care se arata ca pretinsa mare ducesa, pe la sfarsitul anului 1918, a fost in tara si ca a domiciliat in Bucuresti pana la inceputul anului 1920, cand a plecat in Germania.
Facandu-se cercetari in Capitala la ofiterul starei civile spre a vedea data cand a avut loc casatoria Anastasiei Nicolaevna cu Alexandru Ceaicovski nu s-a gasit inregistrat nici un nume din acestea si nici ceva asemanator; iar la Prefectura Politiei Capitalei nu este cunoscut nici un asasinat, crima sau sinucidere a lui Alexandru Ceaicovski.
Daca s-ar sustine ca casatoria precum si nasterea nu au fost declarate la oficiul starei civile, ci ar fi fost oficiate de un preot oarecare, in taina, ceiace nu putem admite in nici un caz, totusi moartea ar fi trebuit inregistrata, intrucat aceasta trebuia sa obtina autorizatia de inmormantare la cimitir si aici nu s-ar fi putut efectua prin buna intelegere si numai pe baza buletinului Oficiului starei civile.
Dar se pune o intrebare. Cum a venit in tara Anastasia Nicolaevna din Ecaterinenburg si pana la Bucuresti, cand starea sanatatii sale cerea anumite ingrijiri medicale? Povestea cu caruta prin tot pustiul Rusiei poate sa fie adevarata, dar nu ne putem inchipui cum o ranita a parcurs un asemenea drum lung in conditii detestabile, fara pansamente aseptice, ci numai cu comprese cu apa rece luata la intamplare, sa nu aibe nici o infectie care sa-i primejduiasca viata. Apoi si in Bucuresti, data fiind starea ei grava, ar fi trebuit in interval de vreo doi ani de zile sa fie cautata de vreun doctor oarecare; si acesta probabil ca a citit ziarele cari scriu mereu despre dansa ar fi esit la iveala si ar fi dat relatiuni, intrucat nu poate sa ascunda nimic, nefiind in joc secretul profesional.
O a doua intrebare care se pune in aceasta afacere mai este si aceia cum a reusit sa treaca Anastasia Nicolaevna in Germania fie prin Polonia, fie prin Cehoslovacia. Asupra acestui punct presupusa Mare Ducesa nu face nici un fel de marturisire si noi nu putem admite ca, daca ar fi reusit sa treaca fraudulos frontiera din tara la noi in alta tara, nu se poate insa admite ca acelasi lucru sa se repete si in alte doua tari fara a fi cercetati, mai ales ca erau si straini de acele tari.
Din cercetarile ce s-au facut pentru a se stabili adevarul, mai ales ca monarhistii rusi au trimis in tara pe numita Olga Sprindler (alias Gerty Spindler - n.n.) de a se interesa special si a afla care este adevarul in aceasta afacere.
Olga Sprindler, insotita de comisarul special Stroian, a fost in regiunea Soroca, unde s-au facut cercetari intinse in aceasta directiune, fara insa a se dovedi ceva.
Din toate persoanele cari au fost intrebate in aceasta chestiune, nici una nu a putut macar sa dea vreun amanunt cat de mic care, daca nu ar conduce la stabilirea adevarului, ar da posibilitatea unui indiciu oarecare pentru a indruma pe o cale mai buna cercetarea.
Asemenea s-au facut cercetari la consulatul polonez spre a se vedea daca acel Ceaicovski, fost soldat tarist, originar din Polonia, a fost sau nu inregistrat si s-a constatat ca nu este cunoscut.
Dl. Sably (in alte locuri Sablin, n.n.), fost ofiter pe iachtul Standard al Romanovilor si care fusese indicat ca ar avea cunostinta despre existenta in Basarabia a unei principese din Familia Imperiala rusa, a raspuns ca nu are cunostinta despre acest lucru si nici nu a recunoscut in fotografia ce i s-a prezentat pe Marea Ducesa Anastasia.
In Basarabia la biserica catolica din Timileuti s-a gasit inregistrat ca botezat pe ziua de 19 Octombrie 1919 copilul Iosef Ceaicovski, dar acesta a fost declarat ca fiind copilul lui Anton si al Nadejdei, iar nu al lui Alexandru si Anastasia.
Daca insa in realitate Anastasia Nicolaevna traieste, ea poate ca nu a venit deloc in tara la noi, deoarece aici fiind multi monarhisti rusi ar fi recunoscut-o; si apoi, starea de liniste din tara ar fi permis binefacatorului ei presupus, precum si familiei acestuia, ca sa spuna de la inceput adevarul, iar nu sa-l ascunda.
Probabil ca pretinsa mare ducesa sa fie si un caz patologic, o isterica, care sa fi citit in ziare cele ce s-au scris despre tragicul sfarsit al fostei Familii imperiale ruse si sa fi retinut din acele povestiri partea cea mai impresionanta, care sa o povesteasca apoi ca si cum i s-ar fi intamplat chiar ei. Cazuri din acestea sunt este adevarat rare, dar ele totusi exista.(...)
In concluzie, rezulta ca din cercetarea facuta s-a stabilit:
Inexistenta in Capitala a familiei salvatoare Ceaicovski.
Inexistenta in registrele starei civile din Capitala a casatoriei lui Alexandru Ceaikovski cu Anastasia Nicolaevna, a declararii nasterii copilului, precum si a declararii mortii lui Alexandru Ceaicovski.
Necunoasterea felului cum aceasta presupuspa ducesa s-a transportat in Germania; si ca
Ar putea fi o membra a nobilimei ruse traita in anturajul Curtii, bolnava de nervi, care sa spuna in mod inconstient ca ar fi adevarata Mare Ducesa Anastasia."
Iata, asadar, ca, la sfarsitul lui martie 1926, conducerea Sigurantei se cam lamurise deja cu privire la acest caz, desi dosarul nu a fost inchis. Comisarul Stroian fusese rechemat la Bucuresti. Gerty Spindler a parasit Romania, pretextand epuizarea fondurilor.
Falsa fiica a Tarului nu a pacalit Siguranta romaneasca
La sfarsitul lui martie 1926, dupa doar trei luni de investigatii, anchetatorii Sigurantei erau edificati cu privire la veridicitatea povestilor depanate, la Berlin, de pretinsa Mare Ducesa Anastasia Nicolaevna. Se lamurisera ca au de-a face fie cu o impostoare, fie cu o mitomana. Cu toate acestea, controversele internationale legate de identitatea Annei Anderson au continuat timp de decenii.
Apel catre Regina Maria
Cazul parea inchis la Bucuresti cand, la mijlocul lui august 1926, Regina Maria a Romaniei a primit o scrisoare din Germania. Expeditorul: Hariet von Rattlef, protectoarea pretinsei fiice a Tarului. Reproducem textul integral:
Alteta Voastra Regala,
O rog prea supus sa-mi permita a-i prezenta scrisoarea mea, pe care o scriu din insarcinarea Anastasiei Tschaikovski. Alteta Voastra Regala ati binevoit sa faceti a vi se raporta in aceasta afacere, de catre Dl. Sablin, la epoca cand se afla in Bucuresti o delegatie a unei grupe de emigranti rusi in Romania. De asemenea, Alteta Voastra Regala a facut totul si a dispozat ca autoritatile au venit in ajutorul Domnisoarei Spindler.
Din nenorocire nu am mai avut mijloace, asa ca Domnisoara Spindler a trebuit sa plece in mijlocul lucrului.
La intoarcerea ei in Berlin, Domnisoara Spindler a scris la Bucuresti, in urma insarcinarei ce i s-a dat, si a rugat pe Dl Sablin sa va comunice Altetei Voastre Regale ca Anastasia Nicolaevna va multumeste cordial pentru caldurosul interes.
Alteta Voastra Regala, de un an de zile am vazut de bolnava si am ingrijit-o cu ajutorul Excelentei Sale, Domnul trimis al Danemarcei. Zi si noapte nu m-am miscat de la patul ei si stiu cat sufera, cat o tortureaza si o injoseste aceasta situatiune in care se gaseste de ani de zile.
Ea nu are mare asteptare de la viata, este departe de orice ambitie. Are singura dorinta, sa se stabileasca personalitatea ei, spre a inceta aceasta viata de indoiala. Ea are dorinta de a trai in tacere printre oameni cu care este legata prin legaturi de rudenie, si varful dorintelor sale este de a i se permite sa-si revaza bunica sa.
Prin intamplare, am aflat ca bolnava a descris unei persoane, acum 4 ani, in mod exact, strada in care a locuit in Bucuresti, descriind exact drumul de la gara prin Calea Victoriei, a numit o ulita mica, care s-ar afla in apropierea acelei cai. Dupa multa cautare in planul Bucurestiului, gasii in fine o mica ulita, al carei nume este ca acela intocmai dupa cum l-a spus atunci bolnava.
Pe langa aceasta posedam acte importante de calauzire, ca in Iasi, Chisinau, si Guvernamantul Orgewehen traiesc oameni cari pot face marturisiri importante; deoarece, insa, ele, de teama politiei, cum am suferit si noi, mai curand ar face marturisirile lor unei persoane civile, a trebuit de asta data sa recurgem la concursul unui detectiv, in loc de acela al unui Comisar de politie.
Totusi, ultimele mijloace care s-au putut strange trebuiesc intrebuintate spre a vindeca bolnava, ducand-o la munte. Ea tocmai este in sanatoriu de aer de munte, si doctorii au speranta ca poate sa se vindece de tuberculoza, daca ea poate trai astfel lunile urmatoare, poate chiar un an. Totusi, bolnava e intr-o stare de tristete care nu dispare de fel, o disperare si descurajare, asa incat numai este decat teama ca sa nu incerce pentru a 3-a oara a-si face vreun rau. Nimeni nu-i poate ajuta, decat numai o lamurire a situatiei in care se gaseste. Bolnava spera totul ca lucrarile din Romania sa se reinceapa.
Altetei Voastre Regale ma adresez, dar, in numele bolnavei, cu rugamintea de a veni in ajutor. Alteta Voastra Regala este singura care poate ajuta.
Ar trebui ca Domnisoara Spindler sau eu sa putem pleca in Romania, acolo ar trebui sa avem posibilitatea sa luam un detectiv strasnic, care se bucura de increderea A.V. Regale, spre a urmari descoperirile pe cari le posedam. Dar n-avem mijloace spre a pune la cale acest voiagiu, a lua un detectiv si a face cercetarile acestea in Romania. Eu insumi am cheltuit pentru bolnava tot ce am avut. Despre calculul meu, in comparatie cu voiajul din Ianuarie, ar trebui sa cheltuim vreo 1000 de marci pentru acest lucru.
Daca Alteta Voastra s-ar interesa si mai departe, cu aceesi bunatate si caldura, de soarta Anastasiei Nicolaevna, imi permit a veni cu rugamintea la Alteta Voastra Regala pentru a ajuta mai departe si a pune la dispozitie suma ce ne lispeste si a face sa se puna autoritatilor in vedere a continua de a coopera in acelasi mod exemplar, cum au facut deja in aceasta chestiune atat de complicata.
In caz ca A.V. Regala ar avea dorinta de a afla de la mine personal detalii mai amanuntite privitoare la protejata mea sunt in orice moment gata, la aflarea mea la Bucuresti, sa comunic A.V. Regale tot ce stiu si a-i preda certificatele medicale, care toate sunt de acord ca aci nu se are a face cu o dementa si nici cu o sarlatana.
Cu razele Roentgen s-a dovedit de anatomisti ca ea sufera de trei rani ale craniului: 1). partea superioara a craniului, vatamata prin o lovitura; 2). o rana dupa urechea dreapta; 3). rana la falca de sus, prin lovire, ceea ce a rarit dintii.
Mai am si alte documente importante, care nu le pot arata decat A.V. Regale personal. Eu insami pot asigura A.V. Regala ca, in cursul acestui an, am ajuns la convingerea deplina ca bolnava e o fiinta nobila, demna de a fi iubita, la care nu se poate gasi nici un neadevar, nici de mine, nici de doctori. Toti cei care tinem de anturagiul intim, suntem convinsi ca acest caz trebuie luat in mare seriozitate.
Raman a Altetei Voastre Regale
prea supusa
Hariet von Rattlef
Replica Sigurantei
O copie a scrisorii adresate Reginei Maria a ajuns si in arhiva Sigurantei. Specialistii Brigazii de Informatii au studiat-o, au reevaluat dosarul si au intocmit, la 24 septembrie, un nou raport. Documentul reia concluziile anterioare, repetand faptul ca nu a putut fi gasita nici un fel de proba care sa coroboreze afirmatiile pretinsei Anastasia. Finalul pune insa in perspectiva si interesul manifestat de Hariet von Rattlef in acest caz:
"Prin scrisoarea adresata M. Sale Regina, se arata fostul domiciliu al Anastasiei Tschaikovski pe o strada mica ce da in Calea Victoriei - deci o contradictie mare fata de cele aratate de Domnisoara Spindler.
Soarta tragica a familiei imperiale ruse a fost in sfarsit lamurita: in macelul de la Ekaterinburg nu au existat supravietuitori Strada unde se crede ca a fost adapostita Anastasia Tschaikovski a fost stabilita la Berlin dupa examinarea planului Capitalei, desi in trecut se aratase ca a domiciliat la o extremitate a Capitalei, la o gradina de zarzavat.
In plus, Hariet von Rattlef, care vrea sa continue cercetarile, spune ca nu are mijloacele necesare si recurge la sprijinul M. Sale Regina, pe care o roaga sa-i dea suma de 1000 marci aur, ceea ce echivaleaza cu aproape 45.000 lei."
Trebuie spus ca (potrivit notelor Sigurantei) leafa grajdarului din Ianca era, la acea vreme, de 535 de lei pe luna. Iata, deci, ca protectia oferita bietei bolnave din Berlin putea avea avantajele ei. Refugiata din provinciile baltice ale Rusiei, Hariet von Rattlef nu facea parte din marea aristocratie si nici nu beneficia de vreo mare avere personala. Divortata, isi intretinea cei patru copii colaborand la reviste si scriind carti de povesti, pe care le ilustra singura. Apropierea de pretinsa Mare Ducesa Anastasia ii deschisese usi la care altfel nici nu ar fi putut visa. In mod vadit, spera si la castiguri mult mai concrete.
O minciuna de-o viata si demascarea postuma
"Cum se stie, dupa ce Dna Ceaikovskaia, falsa Mare Ducesa Anastasia Nicolaevna, a fost demascata in Berlin si Paris, aceasta persoana a parasit Europa si s-a instalat in America; propaganda in folosul ei si contra s-a potolit in ultimii vreo doi ani" - nota, la 11 ianuarie 1929, un informator al Sigurantei. El avertiza ca, in Franta, "iar a inceput o campanie violenta in folosul recunoasterii acestei aventuriere". Timp de peste sase ani, nici o alta piesa nu a mai fost adaugata la dosarul Anastasia. Doar cateva taieturi din ziarele vremii. Apoi, in noiembrie 1935, un alt informator informa, citand o "sursa serioasa":
"Urmare notelor privitoare la aventuriera Ceaikovskaia, zisa Sanevskaia, care pretinde ca este fiica Tarului, comunicam:
Numita a cerut tribunalului din New York sa-i puna la dispozitie capitalurile Tarului Nicolae al II-lea, care s-ar afla in depozit la bancile din New York.
Procesul a avut loc la 29/X, iar cererea numitei a fost respinsa. Tribunalul s-a pronuntat ca, pe baza datelor ce a obtinut, la nici o banca americana nu se afla capitaluri de ale familiei sau Tarului Nicolae al II-lea. Apoi tribunalul, neintrand in fond si neocupandu-se de persoana reclamantei a hotarat inchiderea dosarului."
Astfel se inchide practic si dosarul romanesc al falsei Anastasia. Un nou razboi se apropia in Europa si subiectul incepea sa-si piarda din interes. "Cariera" impostoarei - care adoptase intre timp numele de Anna Anderson - avea sa continue, insa, pentru inca aproape jumatate de secol. In 1968, la peste 70 de ani, s-a maritat cu un milionar american, John Manahan. A murit in 1984, sustinand pana in ultima clipa ca este adevarata Anastasia, fiica ultimului Tar al Rusiei. Pentru a-si apara si postum legenda, a cerut sa fie incinerata. Aceasta precautie s-a dovedit, insa, insuficienta. Cercetatorii au descoperit ca spitalul din Charlottsville, Virginia, unde fusese operata la inceputul anilor '80, pastrase cateva mostre de tesut. Sotul vaduv, convins sa se insurase cu Marea Ducesa Anastasia Nicoalevna, a oferit si el spre analiza o suvita din parul raposatei.
Rezultatele testelor ADN au fost categorice. Anna Anderson Manahan nu fusese un vlastar al Romanovilor, ci o muncitoare poloneza pe nume Franziska Schanzkowska. Nascuta cu 5 ani mai devreme decat adevarata Anastasia - ceea ce explica, probabil, tentativa initiala de a se da drept Marea Ducesa Tatiana, mai apropiata ca varsta, dar complet diferita ca aspect fizic.
Chiar daca misterul identitatii Annei Anderson a fost rezolvat, ramane intact cel al capacitatii sale de a-si petrece viata jucand, fara intrerupere, un rol. Traind o minciuna cu care a ajuns, pana la urma, sa se indentifice.
n