Cel mai mare jucator european in domeniul managementului flotelor auto, compania olandeza LeasePlan, a realizat investitii de un milion de euro pentru a-si pregati intrarea in Romania.

Grupul LeasePlan se ocupa cu achizitionarea masinilor in sistem de leasing operational, mentenanta parcului auto si realizarea de reparatii.

„Exista de mai multi ani cerere din partea multinationalelor pentru leasingul operational, un produs foarte cunoscut in Vest. Obiectivul nostru este sa livram anul viitor 800 de masini, iar la sfirsitul lui 2009 sa ajungem la o flota de peste 1.700 de masini", a declarat directorul general LeasePlan Romania, Bogdan Apahidean.

Printre clientii LeasePlan la nivel international se numara dezvoltatorul imobiliar AIG-Lincoln si grupul german Siemens.

„AIG-Lincoln a devenit primul nostru client in Romania prin achizitionarea a doua masini. Ne asteptam ca si alte multinationale care lucreaza cu noi in alte tari sa intre pe lista de clienti din Romania", a adaugat Apahidean. Pina la sfirsitul anului, compania se asteapta sa finanteze in sistem de leasing operational 100 de vehicule.

LeasePlan detine si o licenta bancara universala, reglementata de banca centrala olandeza, precum si propria companie de asigurari, cu sediul central in Irlanda. Anul trecut, la nivel international, grupul a inregistrat un profit de 210,8 milioane de euro, iar in primele sase luni din 2007 a raportat o crestere de 28%, la 126,3 milioane de euro.