Principalele firme de telefonie mobila isi creeaza anual provizioane de risc de 2,5% din veniturile totale.

Datoria medie pe care o fac romanii la factura operatorului de telefonie mobila este de 100 de euro, a afirmat ieri Georg Kovacs, managing partner al firmei de recuperare de creante EOS KSI Romania.

Compania se ocupa de 90% din piata comunicatiilor. In prezent, EOS recupereaza creante cu valoare mai mica in special de la populatie. Metoda folosita este cea clasica in rindul firmelor de profil. Mai intii, datornicul este instiintat prin scrisoare ca a depasit termenul de plata. De obicei, acest lucru se intimpla la 90 de zile de la scadenta, iar recuperarea datoriei dureaza pina la 5 ani. Apoi, compania suna debitorul si ii pune in vedere riscurile viitoare la care se expune prin neplata datoriei, printre care inregistrarea incidentului la Biroul de Credit. Ultima faza, in caz de refuz, este executarea silita a datornicului.

Din cele aproximativ 8 milioane de contractanti de servicii de telefonie mobila, in jur de 35% sint abonati. In medie, potrivit bilanturilor pe 2006, principalele firme de telefonie mobila isi creeaza provizioane de risc de 2,5% din veniturile totale. EOS KSI Romania este liderul pe piata romaneasca de colectare a creantelor cu o cota ce depaseste 40% dupa calculele companiei. Totodata, EOS conduce si in topul cifrelor de afaceri din domeniu, urmata, in ordine, de Coface, UrbanAsociatii, Cycle, Delos Credit Info si Mars Coll.