CE BEM, CE MANCAM
Singurul ingredient natural al sucului "Frutti fresh pink grapefruit" este zaharul. Chiar si apa folosita a trecut printr-un proces chimic.

Eticheta produsului este lunga si seamana cu o insiruire de elemente chimice: "apa demineralizata, zahar, suc de grapefruit din concentrat 4%, dioxid de carbon E 290, acidifiant acid citric E 300, aroma, stabilizatori: polifosfat sodic E 452, guma arabica E 414, guma carruba E 410 si guma de ester E 445 (care sunt numiti stiintific «esteri glicerici ai rasinilor de lemn»), conservanti benzoat de sodiu E 211 si sorbat de potasiu E 202, coloranti: rosu cosenila A E 120, carmoizina E 122, galben portocaliu FCF E 110. Valoare energetica 100 g 47 kcal/200 kj, proteine mai putin de 0,1 g, glucide 12 g, lipide mai putin de 0,1 g".


ANALIZA. Frutti fresh este o bautura carbogazoasa cu un profil nutritional profund dezechilibrat. Din categoria macronutrientilor nu contine decat zahar (zaharoza), peste 8%, glucid cu absorbtie rapida si index glicemic foarte ridicat, stresant pentru pancreasul endocrin, producand variatii mari ale secretiei de insulina si ale glicemiei. Chiar apa utilizata, ca ingredient principal, este demineralizata, adica nu ofera organismului saruri minerale atat de necesare pentru sanatate. Din simpla enumerare a ingredientelor profesorul Gheorghe Mencinicopschi nu poate sti ce fel de dioxid de carbon a fost utilizat, insa numai dioxidul de carbon rezultat din fermentatie este alimentar. Mentionam ca dioxidul de carbon se poate obtine prin arderea gazului metan sau a altor combustibili fosili.

De remarcat ca restul compozitiei este format dintr-o foarte mica cantitate de suc de grapefruit obtinut din concentrat care nu este echivalent din punct de vedere al valorii biologice cu sucul natural. Urmeaza un cocteil de aditivi alimentari periculosi, reprezentanti in special de colorantii chimici de sinteza: carmoizina si galben portocaliu FCF, implicati in declansarea sindromului de hiperactivitate si deficienta de concentrare la copii. De asemenea, mai sunt implicati si in procese de malignizare. Benzoatul de sodiu, conservant artificial, in toata aceasta combinatie devine si mai periculos. Pe langa declansarea crizelor de astm si interferenta cu unele vitamine, E 211 poate provoca alergii si eczeme. In urma analizei, rezulta ca produsul nu este recomandat nici unei categorii de consumatori.