Statul este privit si abordat din nenumarate unghiuri, multe dintre acestea fiind politice. Se uita insa ca poate, inainte de toate, statul este un partener de afaceri. Unii zic chiar cel mai important. Este cel mai mare angajator si, in multe cazuri, si cel mai mare consumator. Sfarsitul perioadei de tranzitie si de intrare in Uniunea Europeana a pus statul intr-o ipostaza noua. Daca in urma cu 10 ani nu se puteau face afaceri in Romania fara ca statul sa fie cel putin intermediar, acum situatia s-a schimbat. Companiile pot alege intr-o mai mare masura daca isi doresc sa aiba un parteneriat cu statul sau nu. Deci, ce fel de partener este statul? Pe hartie, statul roman sta bine. Apartenenta la Uniunea Europeana si la NATO ii confera un statut superior in randul tarilor emergente. Prezenta marilor nume internationale cum ar fi Ford, Nokia sau Renault ii dau statului un plus de credibilitate in randul investitorilor. Iar marile agentii de rating au trecut Romania in categoria Investment Grade. In alte cuvinte, capitalul strain se poate simti in siguranta in Romania. In realitate, lucrurile stau putin altfel. Marti a fost inaugurata o noua organizatie: Asociatia Companiilor de Utilitati din Energie. La eveniment au fost prezenti mai-marii EoN, Enel, Cez si Electrica, iar presa nu a ratat ocazia sa-i intrebe despre datoriile CFR. Pentru cine nu stie, CFR are datorii de peste 500 de milioane de lei in urma neplatii facturilor la curentul electric. "Daca nu putem avea incredere intr-o firma de stat, inseamna ca avem mari probleme. Nicaieri in lume nu am vazut ca o firma de stat sa nu isi plateasca datoriile", declara cu aceasta ocazie Gunther Schubert, presedintele Consiliului de Administratie EoN Moldova Furnizare. Situatia este ilara. Dupa cum explica presedintele Enel Romania, Matteo Codazzi, o companie de stat nu isi plateste datoriile la distribuitori. Insa curentul electric furnizat de acestia CFR-ului este cumparat tot de la stat. Şi aici se incheie cercul vicios in care statul este de fapt platit sa isi consume curentul electric. Buna afacere! Insa statul se fenteaza pana si pe el insusi, deoarece printre cei care trebuie sa-si recupereze datoriile se afla si Electrica. Solutia gasita de ei pentru recuperarea datoriilor a fost listarea la Bursa a creantelor CFR. Admirabil faptul ca Bursa este din ce in ce mai cautata. Ingrijorator ca angajatii Electrica trebuie sa aloce timp pentru a gasi solutii de recuperare a datoriilor, in loc sa gaseasca solutii pentru repararea penelor de curent. Tot in domeniul energie mai este de luat in seama si ultima gaselnita a Guvernului: renuntarea la privatizarea celorlalte 3 filiale Electrica. Nu voi comenta daca este o solutie buna sau nu. Intrebarea care trebuie pusa este daca Enel, Cez sau EoN ar fi venit oricum in Romania daca ar fi stiut de la inceput ca nu vor avea ocazia sa participe la privatizarile tuturor retelelor de distributie. Se stie ca toti si-au exprimat interesul pentru Transilvania Sud si Nord si pentru Muntenia Nord. Toti si-au gandit strategiile in jurul acestor privatizari. Deci, intr-un fel sau altul, statul i-a fentat din nou. Distribuitorii din energie nu sunt niste ingerasi si nu au nevoie de cineva care sa le ia apararea. Insa povestea de mai sus exemplifica ce fel de partener poate fi statul. Sunt sigur ca si in alte domenii se pot gasi exemple similare. Statul isi permite inca un anumit grad de neseriozitate, pentru ca economia Romaniei "duduie". Indiferent de ce se va intampla, Romania va continua sa se dezvolte intr-un ritm alert pentru inca 4-5 ani. Iar investitorii vor fi dispusi sa treaca cu vederea micile scapari ale statului pentru a lua si ei parte la dezvoltarea tarii. Insa va veni momentul in care statul nu va mai beneficia de un mediu favorabil. Şi atunci va deveni un adevarat "businessman".