N-am citit nimic mai complex si mai onest despre tragedia unui intelectual moral sub comunism decat textul lui Peter Nadas aparut si in romaneste in "Observator cultural", 23 - 29 august 2007.
Dar scriitorul maghiar, probabil cea mai fina const
N-am citit nimic mai complex si mai onest despre tragedia unui intelectual moral sub comunism decat textul lui Peter Nadas aparut si in romaneste in "Observator cultural", 23 - 29 august 2007.
Dar scriitorul maghiar, probabil cea mai fina constiinta a Ungariei de azi, nu se afla, scriind acest text, in fata acuzatiei de a fi colaborat, fie si prin inactiune, cu un regim criminal.
Oare, daca ar fi stat in fata unei astfel de acuze, cum si-ar fi construit marturia in apararea propriei sale constiinte?
In ce ma priveste, am declarat in articolul anterior al acestei rubrici ca nu am aparare in fata tezei din Raportul Tismaneanu care califica regimul comunist din Romania drept criminal. Trebuie sa pledez vinovat: da, si eu am colaborat cu criminalitatea regimului, fie si numai prin inactiune.
Nu voi fi pedepsit, stiu asta, dar absenta pedepsei nu are cum sa-mi usureze constiinta.
Ma gandesc insa la altii, la cei care nu au puterea de a-si pune cenusa in cap, nici discernamantul caintei. In numele lor, am propus inlocuirea calificativului criminal cu altul, unul mai suportabil: criminalizant.
Criminalitatea din natura insasi a regimurilor comuniste ar aparea, sub acest calificativ, o potenta actualizabila prin oameni, dar nu prin toti oamenii supusi acestor regimuri, chiar daca toti ajung la un moment dat sa fie constienti intr-un fel sau altul de natura criminala a comunismului si nu fac nimic decisiv pentru denuntarea ei.
Peter Nadas se intreaba cum ar fi putut bietii supusi ai comunismului sa decida decisivul acesta in conditiile in care lideri reprezentativi ai lumii libere se intalneau in relatii amicale cu liderii comunisti, cautionand pretentiile lor despre natura umana a regimurilor comuniste.
Dar sa fim drastici si cu noi insine, si cu acesti lideri si sa inaintam pe firul calificativului hotarat post-factum:, da, natura comunismului a fost criminalizanta.
Ma circumstantiaza intrucatva atenuant faptul ca in persoana mea potenta criminalizanta a regimului nu s-a actualizat, nu s-a activat?
N-am ucis, dar am stiut de faptele unor ucigasi si nu le-am denuntat. Cui le puteam denunta daca m-as fi decis sa o fac? Occidentului? Dar Occidentul nu mai avea nevoie de marturia mea, dupa 1956. Atunci cui?
Drama calificativului criminalizant, mai putin apasatoare decat a celui propus de Raportul Tismaneanu, totusi, vine din efectele sale morale retroactivante. Acest calificativ nu joaca numai pentru prezent si viitor, cum ar face o lege, ci mai ales pentru trecut. Cum o sa ma impac eu cu trecutul meu in constiinta mea cand voi accepta indreptatirea judecatii istorice din burta acestui calificativ? Imi voi acorda circumstantele atenuante ale cazului de forta majora ("nu puteam actiona in acest caz") sau voi trece pe logica de razboi si voi contabiliza crimele in registrul frontului ("a la guerre comme a la querre")?
Nici asa, nici asa, pentru ca nu mi se luase chiar toata libertatea de a actiona: puteam sa ma sinucid, de pilda, puteam face pe nebunul sau as fi putut sa scriu in numele adevarului si sa ascund textul intr-o sticla aruncata peste mari si tari, salvandu-mi sufletul in fata unui judecator mai mare decat istoria.
De ce n-am actionat in nici un fel impotriva crimelor in serie? Dar azi ce as face daca as fi martor la o crima la care alti martori n-ar mai fi? Nu pot sa stiu. Daca victima ar fi Iliescu, cred ca as alege lasitatea.
Ce ascunde, oare, acest calificativ, criminal, criminalizant, de nu-mi da pace? Ce ascunde in afara de propria mea vinovatie, vreau sa zic. Da, cred ca stiu: ascunde logica manualelor de istorie scrise de invingatorii din cel mai recent razboi. Dar noua, invinsilor, cand, cum o sa ni se auda cuvantul, poate ultimul?
Cred ca un astfel de cuvant, ca si cum ar fi fost ultimul, n-a scris pana in prezent decat acest ungur onest si destept, Peter Nadas. Ce ne lipseste noua, invinsilor? Sarea si piperul: onestitatea si inteligenta morala. Atata tot si brusc devenim mai vii decat invingatorii din noi insine.
Caci asta-i noutatea noastra istorica: suntem si invinsii, si invingatorii. Invingatorii zic criminal. Invinsii replica: nu, doar criminalizant.


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.