Spilcuit dupa ultima moda in tinerete, capricios in design, marele arhitect catalan s-a stins intr-un spital de saraci. Moartea sa a scos pe strazi jumatate din barcelonezi, iar numele sau aduce si azi faima orasului.

Gaudi nu s-a sfiit sa dea viata imaginilor
de basm. Casa Batlló sta marturie Zicala catalana „Gent de camp, gent de lamp", legata de iuteala la minie a oamenilor de la tara, pare sa-l incadreze perfect pe Antoni Gaudí. Insusi arhitectul, a carui cariera face subiectul celui de-al treilea volum din seria ENCICLOPEDICA - „Gaudí. Vizionarul", distribuit impreuna cu ziarul Cotidianul luni, 24 septembrie, a recunoscut ca temperamentul impulsiv este singurul lucru pe care nu a reusit sa-l controleze toata viata. Antoni Gaudí a avut o viata destul de chinuita, atit in plan personal, cit si in cel artistic. Fiul unui aramar catalan, s-a luptat inca de la sase ani cu o artrita ce l-a tinut departe de joaca cu cei de virsta lui, se arata pe www.gaudiclub.com. Durerea nu-l prea lasa sa calce, asa ca micul Gaudí fie se plimba de colo-colo calare pe un magar, fie statea tintuit in casa. Boala l-a haituit toata viata, impunin-du-i o dieta vegetariana, condimentata cu tratamente homeopatice si cu promenade. Acesta poate fi si unul dintre motivele pentru care, cind locuia in Barcelona, arhitectul cutreiera strazile pina la Biserica Sant Felip Neri, unde poposea sa se roage. In plus, lungile sale plimbari l-au adus mai aproape de natura, care l-a fascinat toata viata si de la care a imprumutat unghiurile si rotunjimile.

Stilul sau nonconformist s-a infiripat inca din anii studentiei. Marturiile discipolilor sai sint piatra de temelie pentru aceasta perioada, precizeaza Philippe Thiébaut in cartea sa „Gaudí. Vizio-narul". Arhitectul i-a povestit lui Joan Bergós ca ii venea greu sa respecte regulile stricte in intocmirea proiectelor scolare. Esuase, de pilda, in proiectul unui portal de cimitir, pe care a fost incapabil sa-l conceapa detasat de mediul sau. Asa ca, inainte de toate, a desenat drumul ce ducea spre locurile de veci, presarind peisajul cu un dric si cu personaje indoliate, dar si cu o perdea de chiparosi si un cer incarcat de nori cenusii. Profesorul, uimit, nu l-a lasat sa termine desenul, iar tinarul a refuzat sa il modifice si a parasit sala de examen.

Sarman pe timpul facultatii, tinarul Gaudí a compensat apoi printr-o reputatie de filfizon. Se gatea dupa ultima moda si adora sa fie inconjurat de oameni din inalta societate. Isi cumpara palariile de la Casa Arnau, unul dintre cele mai bune magazine de gen, cartile sale de vizita erau concepute pina la ultimele detalii, iar barba ii era dichisita de Audorand, faimos in urbe. Numai pantofii ii avea la mina a doua, cei noi parindu-i-se inconfortabili. Bogatasii acelor vremuri iubeau sa fie inconjurati de artisti si de intelectuali, atitudine care ii deschidea multe usi tinarului arhitect. Totusi, Gaudí se arata deosebit de preocupat de problemele sociale ale claselor muncitoare, din care se tragea.

Monografia ENCICLOPEDICA despre Gaudí are
128 de pagini si 125 de ilustratii Arhitectul s-a aratat inca de la inceput capricios in design, avind orientari diferite de cele ale contemporanilor si criticind in mai multe rinduri arhitectura clasica. „Don Anton se aseza in mijlocul strazii, cu fata spre casa, si de acolo, cu voce tare, ne indica locul unde trebuia sa plasam diferitele elemente, dar pentru niste zidari obisnuiti sa lucreze cu mozaic slefuit nu era usor sa se adapteze la o noua tehnica, mai ales cu atitea culori. Eram adesea obligati sa demontam bucati intregi de zid numai ca sa-i facem lui pe plac", marturisea un zidar. Gaudí nu s-a ferit, printre altele, de pini, roscovi si palmieri pietrificati sau de salamandre din dale de ceramica sparte. „Casa aceasta pare iesita din basmul lui Hansel si Gretel!", ar fi exclamat, spre satisfactia lui Gaudí, un arhitect englez aflat in trecere prin Barcelona, la vederea unei case modificate de arhitectul catalan, cu acoperis asemanator spinarii unui balaur. La batrinete, ravasit de pierderea familiei si prietenilor apropiati, dar si de taraganelile de la Catedrala La Sagrada Familia, catalanul s-a inchis in el. Zilele elegantei apusesera de mult in viata lui. Se multumea cu putin si se imbraca neglijent, evitind contactul cu jurnalistii si cu aparatele de fotografiat. S-a schimbat intr-atit incit, in ziua in care l-a calcat tramvaiul, nimeni nu l-a recunoscut zacind pe drum. Soferii de taxi au refuzat sa duca la spital un vagabond, Gaudí ajungind in cele din urma intr-un spital de saraci. Cind prietenii au incercat sa il mute intr-un loc mai acatarii, marele arhitect a ripostat: „Locul meu este aici, intre saraci".

Printre saraci a si murit, pe 10 iunie 1926. Jumatate din Barcelona s-a imbracat in negru pentru a aduce un ultim omagiu unui om devenit foarte popular, desi putini l-au cunoscut personal, care si-a dedicat cariera orasului catalan.

Biografia lui Antoni Gaudí, pe www.cotidianul.ro/select