La inceputul anilor a€™90, ca proaspat ministru de Externe ma intorceam din prima vizita in Israel aducand cu mine un furtun. Unul subtire, de fapt un utilaj ingenios, conectat la un sistem migalos de pompare si menit sa asigure apa pentru plante intr-o zona arida. Era un obiect simbol pentru o tara care s-a straduit vreme de decenii sa faca gradini in desert. De atunci incoace, acest sistem de irigare a devenit banal, turistii care merg prin tarile Mediteranei l-au putut observa in spatiile verzi care imprejmuiesc, de pilda, aeroporturile sau hotelurile. Pe de alta parte, schimbarile climei incep sa faca aceasta inventie utila si la noi. Inutil sa va spun ca, atunci cand l-am adus, am luat legatura cu cei de la "industrie" pentru a le sugera utilizarea lui in agricultura si in horticultura, dar dupa o vreme mi-au transmis ca duzele prin care iesea apa trimisa de calculator sunt prea complicat de realizat la noi!Ma aflu acum din nou in Israel, intr-o vizita mai relaxata si imi dau seama ca avem in continuare de invatat din aceasta parte de lume. In primul rand, in ceea ce priveste grija fata de resurse.


Aparent, Romania e intr-o situatie diametral opusa. Are vegetatie, isi permite (inca) o agricultura mai destinsa si nu trebuie sa se bata cu desertul atunci cand vrea sa construiasca un cartier nou. Dar si noi am depasit o anumita etapa "extensiva" de dezvoltare si trebuie sa privim cu mare atentie la experienta celor care sunt grijulii cu resursele. Pentru ca incepem sa nu le mai avem. Privatizarile se termina curand, iar agricultura nu ne mai asaza de multa vreme in postura de granar al Europei. Nici fondurile europene nu sunt o fantana nesecata, iar rolul lor e mai ales acela de a crea surse de dezvoltare, nu de a finanta penurii.


Israelul mizeaza, de pilda, serios pe invatamant. Expertii inalt calificati intr-un domeniu sau altul valoreaza mai mult decat greutatea lor in aur. Incubatoarele tehnologice au fost si sunt folosite aici extensiv pentru a genera idei si, mai ales, pentru a le pune in aplicare. Si pentru a obtine resurse financiare noi (in urma cu doua decenii, 60% din veniturile Israelului proveneau din exportul de portocale). La acest nou inceput de an scolar romanesc, cu scoli in paragina, mi se pare un lucru demn de a fi amintit.


Israelul mizeaza din ce in ce mai putin pe politica polarizata. Dupa ani de dispute dure si patimase, guvernul actual, de pilda, este unul de centru, Blocul Likud si Partidul Muncii au donat, fiecare, cate o parte de program pentru a se ajunge acolo unde a dorit electoratul. Sau ca sa evite ceea ce a dorit sa evite electoratul, guverne monocolore, mai putin stabile, mai putin dedicate proiectelor pe termen, macar, mediu.


Evident, situatia de aici e departe de a fi roza si instabilitate exista in continuare. Dezbaterile despre dezvoltare sunt balansate si influentate des de evenimente specifice care tin de terorism sau de amenintarile colaterale lui. Cand explodeaza o racheta undeva, temele de dezbatere publica se schimba cu 90 sau 180 de grade intr-o ora. Oricum, vorbim de evenimente grave. La Bucuresti, ceea ce modifica agenda dezbaterilor e mult mai frivol: o operatie, o declaratie despre armeni sau tigani sau avionul prezidential care a fost sau nu taiat de pe liste de finantare. Evident, nu vreau sa spun ca am avea si noi nevoie de evenimente grave. Doar ca nu stim sa construim in calmul relativ de la noi. Si despre care nu stim cat va mai dura...


In rest, israelienii proveniti din Romania se dovedesc a fi, ca de obicei, puntea ideala dintre cele doua tari. Acum pun la cale un Congres al lor - care ar urma sa aiba loc anul viitor in Israel, dar si la Bucuresti. Interesant de observat: comunitatea evreiasca provenita din Romania, desi numeroasa si veche, a generat foarte putini oameni politici de varf. Carierele de succes alese sunt mai ales in domeniile artei, stiintei si afacerilor. Si in Romania, zonele de excelenta par aceleasi, dar, din pacate, cetatea ar trebui la un moment dat condusa. Si nu putem importa politicieni. Nici macar din Congo.