Presedintele UDMR Marko Bela este de parere ca Uniunea Civica Maghiara (UCM) nu are sanse reale in viitor, chiar daca inregistreaza Partidul Civic Maghiar. Intrebat la o conferinta de presa la Targu Secuiesc daca Partidul Civic Maghiar, ce urmeaza sa
Presedintele UDMR Marko Bela este de parere ca Uniunea Civica Maghiara (UCM) nu are sanse reale in viitor, chiar daca inregistreaza Partidul Civic Maghiar. Intrebat la o conferinta de presa la Targu Secuiesc daca Partidul Civic Maghiar, ce urmeaza sa fie inregistrat de UCM, va crea probleme UDMR, Marko Bela a spus ca popularitatea UCM este redusa. "Cei de la UCM ne creeaza emotii de cativa ani prin faptul ca tot strang semnaturi. Noi de atunci, de cand ei (UCM - n.r.) s-au apucat sa stranga vreo 30.000 de semnaturi (pentru inregistrarea Partidului Civic Maghiar - n.r.), am strans in 2004 aproape 300.000 de semnaturi pentru candidatul la Presedintie, iar acum, in primavara, vreo 330.000, pentru lista noastra de candidati la PE, deci noi de atunci am strans de doua ori peste 300.000 de semnaturi", a explicat presedintele UDMR, citat de Mediafax. In opinia lui Marko Bela, UCM nu are mari sanse. "UCM nu are mari sanse dupa sondajele pe care le cunoastem, popularitatea ei este foarte mica", a afirmat Marko, adaugand ca UCM isi pune sperante in episcopul Tokes Laszlo. "Este singura lor speranta, dar nici acest lucru nu tine, fiindca domnul Tokes Laszlo nu are o anumita popularitate datorita celor de la UCM, ci este pur si simplu o personalitate populara ca episcop, ca persoana publica si acest lucru conteaza acum, in cazul alegerilor pentru PE, dar mai tarziu nu va conta", a spus liderul UDMR. Tot cu aceeasi ocazie, liderul Uniunii a spus ca actualul Guvern este minoritar, dar eficient, si probabil ca certurile sunt mai rare tocmai pentru ca este format din mai putine partide.In opinia lui Marko, actualul Guvern este eficient, chiar daca este minoritar. "Este un Guvern minoritar, dar este eficient. Poate tocmai pentru ca suntem putini si nu ne certam asa cum ne-am certa daca am fi mai multi", a spus Marko, adaugand ca UDMR nu ar dori o schimbare la Guvern. "Este altceva ca cei care ne sustin in Parlament, in mod firesc, au pretentia sa aiba o relatie transparenta, eventual o intelegere cu guvernantii, acest lucru este firesc si trebuie sa il accept, dar nu vrem un alt Guvern", a spus liderul UDMR.


Despre autor:

Curierul National

Sursa: Curierul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.