Radu Paraschivescu va scoate pe piata, in scurt timp, un al doilea volum dedicat „perlelor" de limbaj ale tranzitiei romanesti. Dupa succesul primului volum -"Fie-ne tranzitia usoara. Perle romanesti", e de asteptat ca si „Mi-e rau la cap, ma doare mintea" va fi bine primit de cititori.

Antologarea „perlelor" de/din tranzitie e o nisa buna, nu? Te pregatesti deja sa scoti, la interval de un an, al doilea volum…

Cristi, sa nu crezi cumva ca m-am instalat in ipostaza de chibit al tranzitiei. Pescuirea rostirilor inepte ale altora nu e un mestesug nobil, iar de la un punct incolo nici macar nu ma mai amuza. Dar mi se pare util sa tin un soi de arhiva a scrintelilor. Si stii de ce? Fiindca oamenii citati aici nu sint niste anonimi. Nici vorba, sint vedete, insi care isi contempla asiduu profilul si conturul, personaje care iti macina retina si timpanul, atleti ai ubicuitatii, limbuti intratabili. Iar ce e mai grav e ca o buna parte din ei au pretentia ca vorbesc in numele nostru. Asta ca sa vezi ce bine stam la criteriul reprezentativitatii. Sigur, poate ca e cam mult sa publici doua antologii in interval de un an. Pe de alta parte insa, daca te gindesti ce recolta bogata exista (indeosebi in media), parca si doua volume inseamna prea putin.

De ce aduni aceste grozavii? Nu te „doare mintea" de la ele?

Rostul aparent - si in orice caz de prima instanta - al antologarii acestor lufturi de expresie e sa distreze. Cine citeste o rostire a lui Vanghelie, Zavoranu sau Lorin Fortuna (observa, te rog, ca l-am sarit cu buna stiinta pe personajul „de la palat") ride sau macar zimbeste. Insa rostul principal e conturarea unui portret al Romaniei la inceput de mileniu. O Romanie fara fard, lifting sau alte artificii mincinoase. O Romanie in care asa-zisele notabilitati vorbesc cum gindesc si cum se comporta, adica sleampat. Aici sta de fapt miza acestor antologii. In felul sau, un asemenea demers e un document al smintelii nationale. La fel ca in cartile publicate in ultima vreme, „Ghidul nesimtitului" si „Bazar bizar", imi place sa tratez lucruri serioase in registru comic. Am spus-o de multe ori si o repet tocmai fiindca am impresia ca abordarea asta mi se potriveste. A, ca ma doare mintea? Da, ai dreptate. (Probabil ca ai aflat deja, nu divulg din ce revista, ca al doilea volum de perle ale tranzitiei chiar asa se va si intitula: „Mi-e rau la cap, ma doare mintea".) Dar asta e un risc minor. Adevaratul pericol, pe care-l vad extins la scara nationala, e ca antimodelele de exprimare din volum vor impune exceptia ca norma si greseala pe post de solutie corecta. Adica vor deveni modele. Caci, daca ti se vorbeste mereu in dezacord sau in anacolut, mai devreme sau mai tirziu te molipsesti si incepi sa vorbesti la fel. Aici e hiba. Ma rog, una dintre ele.

Ai marfa din belsug. Cum procedezi? Fisezi, notezi, adnotezi, asezi pe categorii? Cum selectezi?

Cronica tv pe care o scriu de doi ani si citeva luni ma obliga sa ma uit la televizor nepermis de mult. Citeva ore pe zi. In plus, scanez cea mai mare parte a ziarelor - noaptea, pe Internet, la ore cind doar huhurezii si insomniacii mai sint la post. M-am obisnuit sa am hirtie si pix alaturi. Cum aud sau citesc o bazaconie, cum o notez. Ma ajuta inclusiv cind scriu cronica tv, unde operez pe baza de citate, frumos, cu ghilimele, ca sa nu pot fi acuzat de scorneala. Asa ca am de unde alege. Evident, urmeaza munca de ordonare pe categorii. Recunosc, sortarea n-a fost ideea mea. In colectia de carte comica „Risul lumii", de care ma ocup la Humanitas, l-am publicat cu mai bine de doi ani in urma pe Des MacHale, un antologator cu o forta de baleiere care acopera tot globul pe durata citorva secole. De la el am preluat impartirea pe domenii: afaceri, familie, filosofie si religie, media, muzica, politica, sanatate, sport etc. Cu diferenta ca MacHale insista pe umorul voluntar, pe cind eu mizez pe opusul lui.

S-ar putea face o antologie a normalitatii (ma gindesc inclusiv la normalitatea lingvistica)? Daca da, ce zici: s-ar vinde mai bine decit „perlele" si „enormitatile" memorabile al caror neobisnuit cronicar esti?

Normalitatea e greu vandabila, o stim de mult. Mult mai usor plasezi ceva desucheat, scandalos sau violent. Anomalia atrage mult mai repede ochiul decit faptul firesc. Sigur, asta e un alibi, iar rostul alibiurilor este sa justifice fara sa explice. Dar nu m-as incumeta la o antologie a normalitatii fiindca exista deja oameni care propaga normalul (in speta, cel lingvistic) mult mai bine decit m-as pricepe eu. Iau, de pilda, rubrica „Pacatele limbii" din „Romania literara". Rodica Zafiu face acolo o excelenta analiza a felului cum s-a stricat vorbirea in lumea romaneasca. Fiecare articol al ei e o fisa de dezagregare si totodata o invitatie de-a reveni in firescul expresiei. Si mai sint destule exemple din aceasta categorie.

Inevitabil, as zice, cele doua antologii pe care le propui sint si specii ale istoriei recente. Cum se vede tranzitia noastra privita prin aceasta lentila?

E o intrebare care pleaca dintr-o intelegere precisa a fenomenului. Penuria de personaje exemplare si inflatia de nonvalori nu puteau da decit imaginea pe care o propun aceste doua antologii. Cine pune lupa pe Romania obisnuita vede si lucruri frumoase, numai ca ele se ineaca intr-un ocean de mizerii. Sintem sovaielnici si sedusi in continuare de scurtaturi. Ne dezlipim greu de anumite deprinderi vechi, ceea ce inseamna ca lupta cu inertia e mai grea decit credeam acum optsprezece ani. Tranzitia noastra combina dezinvolt mistica de bodega si politica de frizerie, iar rezultatul e obligatoriu caraghios.

Pentru ca, sint sigur, vei avea multa materie prima, vreau sa te intreb: vei continua sau te vei opri aici cu acest fel de carti?

Gluma buna e gluma scurta. Cred ca ajung doua antologii de acest fel. In plus, n-as rezista ritmului. Oamenii nostri publici spun prostii mult mai repede si mai des decit pot eu sa le consemnez. Pina la urma, tot ar trebui sa arunc prosopul. Pe linga asta, colegii tai de la „Academia Catavencu" hirciogaresc de aproape doua decenii pe ogorul national. E greu sa te pui cu un asemenea concurent. Sigur, ei culeg doar perle ale politicienilor, insa finalitatea efortului e aceeasi: intocmire a unui document care sa dea masura derivei. Adica o radiografie a incompetentei si a inadecvarii zilnice.

O biografie a lui Radu Paraschivescu gasiti pe www.cotidianul.ro/select