Factorii politici s-au uitat atent la "resursele umane" din invatamantul superior. Prin epurari, pensionari, desfiintarea posturilor si rezilierea contractelor, au fost indepartati profesorii "cu probleme". Aspirantul la studentie trebuia sa prezinte un certificat din care sa reiasa veniturile parintilor si ca el insusi nu este "bandit".


Profesori si studentiInvatamantul superior a fost mai putin afectat de legea propriu-zisa care a reformat scoala romaneasca. O serie de masuri anterioare si-au pus amprenta asupra corpului profesoral. Cadrele didactice indezirabile fusesera indepartate prin diverse metode: epurari, pensionari, desfiintarea posturilor sub motivatia economiilor bugetare, neprelungirea contractelor de munca. Prin decizii ale Ministerului Invatamantului Public, la inceputul anilor a€™50 s-a "lucrat" si asupra "compozitiei sociale" a studentilor.


"DEFASCIZAREA". "Adaptarea" corpului profesoral universitar la vremurile noi incepuse la finele lui 1944. Conventia de Armistitiu cu Natiunile Unite, semnata de Romania la 12 septembrie 1944 cerea epurarea "fascistilor" din aparatul de stat - justitie, administratie, invatamant. Statul roman s-a supus cerintelor internationale, ca si celelalte tari invinse in cel de-al doilea razboi mondial si a adoptat mai multe legi, la finele lui 1944 si in 1945, care stabileau criteriile epurarilor.

In fiecare institutie din tara, inclusiv in universitati, s-au infiintat Comisii de Epurare, ce aveau ca sarcina sa analizeze activitatea angajatilor in perioada dictaturii lui Carol al II-lea si a celei militare instituite de Ion Antonescu. Initial, au fost indepartati de la catedra profesorii care facusera parte din guvernul Antonescu sau fusesera apropiati de legionari. Astfel, de la Universitatea Bucuresti au fost indepartati Nichifor Crainic de la Catedra de Apologetica si Dogmatica a Facultatii de Teologie, Mihai Antonescu, fost ministru de Externe si vicepremier in guvernul Ion Antonescu, titular al catedrei de Drept International de la Facultatea de Drept, filosoful Ion Petrovici, istoricul P.P. Panaitescu si profesorul Alexandru Marcu de la Facultatea de Litere si Filozofie.


SCOSI LA PENSIE. Peste 500 de persoane au fost indepartate din invatamantul superior in toamna lui 1947. Comisia ministeriala creata cu scopul de a "rationaliza invatamantul superior" i-a avut ca membri pe Traian Savulescu, Miron Niculescu, C. Tageneanu, Constantin Daicoviciu - toti patru indeplineau functia de ministru-secretar de stat - si Petre Constantinescu-Iasi, presedintele Uniunii Sindicatelor Corpului Didactic. Printre metodele de "rationalizare" propuse de comisie si acceptate de ministrul Stefan Voitec s-au numarat pensionarea pentru limita de varsta si suprimarea a circa 300 de posturi din invatamantul superior.

Unii profesori si conferentiari nu aveau varsta de pensionare. Au fost pensionati, printre altii, Stefan Ciobanu, profesor la Catedra de Istoria literaturii romane vechi, istoricul Silviu Dragomir de la Cluj. Dimitrie Gusti - intemeietorul scolii romanesti de sociologie si Anibal Teodorescu de la Facultatea de Drept care depasisera varsta de pensionare de 65 de ani, dar functionau in continuare prin dispensa - ceea ce reprezenta o practica uzuala - au fost de asemenea pensionati.


DESFIINTAREA POSTURILOR. In urma "comprimarii" posturilor, in centrul Universitar Bucuresti, Facultatea de medicina a pierdut 29 de posturi, Facultatea de Litere zece, Politehnica - 23, Academia Comerciala - 18. Din octombrie 1947, invatamantul superior romanesc era mai sarac cu peste doua sute de catedre, dintre care mai mult de o suta numai la facultatile din Bucuresti. Cea mai afectata fiind Universitatea, care si-a injumatatit practic catedrele, si dintre facultatile acesteia, probabil Facultatea de Litere, unde au disparut 14.

Desi au fost publicate in Monitorul Oficial in luna octombrie, capatand astfel putere de lege, pensionarile si suprimarile de posturi universitare se aplicau incepand cu 1 septembrie, incalcand astfel un principiu de drept potrivit caruia legea nu reglementeaza situatii petrecute anterior intrarii sale in vigoare.


REZILIEREA IN BLOC. La 1 octombrie 1948, toate contractele personalului didactic din invatamantul mediu si superior au fost reziliate, iar Ministerul a incheiat unele noi, "in functie de necesitati". Masura rezilierii in bloc a contractelor unei intregi bresle era unica in istoria invatamantului romanesc.

Dupa toate aceste masuri, la Universitatea Bucuresti, in anul universitar 1948-1949, dintre cadrele didactice anterioare lui 23 august 1944 mai rezistasera foarte putini. Extremele - Facultatea de Filozofie, cu 3,5 procente si Facultatea de Matematica-Fizica, ce reusise sa mentina peste jumatate din cadrele didactice de dinainte de razboi.

Locurile lasate libere au fost rapid ocupate de "oamenii noi" promovati de puterea politica. La Facultatea de Litere, in locul lui George Calinescu a fost adus Ion Vitner. O catedra a ocupat si Nicolae Moraru, unul dintre teoreticienii locali ai "culturii proletare". La Conservatorul de Stat Bucuresti, dramaturgul Marcel Breslasu a ocupat catedra de istorie a literaturii dramatice.


STUDENTI CU "ORIGINE SANATOASA". La inceputul deceniului sase, pentru a urma o scoala medie sau superioara elevii trebuiau sa dovedeasca nu numai aptitudini pentru invatatura, dar si ca au "origine sociala sanatoasa" si ca nu sunt "banditi". Biroul Politic al Comitetului Central a elaborat o directiva ce stabilea criteriile de admitere. La inscriere, candidatii trebuiau sa prezinte un formular-tip, care se lua de la Sfaturile Populare si din care trebuiau sa reiasa veniturile parintilor. Adeverinta era contrasemnata de reprezentantul local al Ministerului Finantelor. Actul nu era numai un certificat de saracie, ci si unul de buna purtare: pentru a fi valabil, era necesara si semnatura unui lucrator al Ministerului Afacerilor Interne, "pentru ca poate sa fie de origine sociala buna, dar sa fie un bandit", justifica Gheorghiu-Dej masura. "Faptul ca este fiu de muncitor, de ofiter, nu indreptateste manifestarile huliganice, dusmanoase, participarea la actiuni impotriva regimului."

In anii 1944-1946, dupa criteriul originii sociale, la Universitatea Bucuresti erau 0,33% studenti proveniti din familii de muncitori si 15,8 din cele taranesti. Dupa modificarile impuse de stat, prin Ministerul Educatiei Nationale, in urmatorii doi ani procentele se modificasera, astfel ca 16% dintre studenti erau fii de muncitori, si 31,2% fii de tarani.
"Fiii claselor exploatatoare". In opinia conducatorilor partidului, pacatele mai mari sau mai mici ale parintilor trebuiau platite inclusiv de urmasi. "Fiii criminalilor de razboi, tradatorilor, spionilor, condamnatilor politici, sabotorilor, celor fugiti peste hotare, fiii fostilor ministri sau altor elemente conducatoare ale regimului burghezo-mosieresc" nu erau primiti decat la scoala elementara de patru clase.

Conform hotararilor de partid sintetizate de Gheorghiu-Dej, "fiii elementelor exploatatoare" nu puteau urma decat anumite tipuri de invatamant: "Ei trebuie indreptati catre scolile profesionale pentru muncitori calificati, pentru a-i aduce spre productie. Si daca ii indreptam spre productie, le schimbam si mentalitatea. Vom contribui, prin aceasta, la impulsionarea procesului de restructurare, de schimbare, de deschiaburire, nu fortata, ci naturala." Nu aveau acces la scoli pedagogice, iar in invatamantul superior nu se puteau inscrie la facultati precum geologie, filozofie, pedagogie, filologie, istorie, geografie, drept, economie.