Reformarea invatamantului in 1948 a stat sub semnul luptei cu analfabetismul. Adultilor nescolarizati deloc sau foarte putin li s-au oferit multiple posibilitati de instructie. Pentru ca, in opinia decidentilor, era nevoie  de ingineri, pentru prima data in istoria Romaniei s-a inversat raportul intre scolile teoretice si cele tehnice.


Lupta impotriva analfabetismuluiDupa reforma din august 1948, existau urmatoarele forme de invatamant: prescolar, elementar, cu durata de sapte ani (clasele I-VII), mediu - patru ani si superior. O vreme a functionat in paralel si vechiul sistem de invatamant, cu patru ani de invatamant elementar si opt pentru scolarizarea secundara (liceul incepea in clasa a V-a), pentru ca promotiile aflate in scoala la momentul reformei sa-si poata finaliza studiile. In plus, a durat o vreme organizarea practica a scolilor elementare de sapte ani. Invatamantul de cultura generala dura astfel 11 ani - sapte scoala elementara si patru ani de liceu. Intre 1951 si 1956 liceul a fost redus la trei ani, astfel ca elevii se puteau inscrie la facultate dupa finalizarea a zece clase.


PROPAGANDA PENTRU SCOALA. Analfabetismul era o problema reala a societatii romanesti. Gheorghe Vasilichi, ministrul care a girat reforma din 1948, explica metodele ce trebuiau avute in vedere pentru diminuarea acestuia: "Este neparata nevoie sa fie vizitati parintii care nu si-au inscris copiii la scoala, sa se vada concret care sunt cauzele si sa fie convinsi de a o face. Trebuie readusi la invatamant copiii care, din diferite motive, au intrerupt scoala, precum si cei care au terminat primele patru clase anul trecut sau acum doi ani, ca sa termine si ultimele trei clase."


INVATAMANTUL PENTRU ADULTI. Mai dificila misiune decat a-i convinge pe parinti sa-si trimita copiii la scoala era sarcina de a-i face sa se aseze ei insisi in banci. Statul comunist si-a facut o prioritate din alfabetizarea adultilor. Persoanele cu varste cuprinse intre 14 si 55 de ani puteau urma cursuri de alfabetizare, care durau unul sau doi ani. Diploma obtinuta dupa frecventarea unor astfel de cursuri era echivalenta celei obtinute dupa patru ani de scoala in invatamantul primar obisnuit. Pentru adulti au mai aparut scoli de calificare, pe langa intreprinderi, institutii si ministere. Cursurile durau intre unu si doi ani pentru cursantii care ramaneau in productie si trei-sase luni pentru cei scosi din productie. Tot pentru persoanele mature au fost infiintate scoli elementare serale. Trei ani intr-o astfel de scoala erau echivalati cu clasele V-VII din scolile elementare de zi. La aceste scoli au fost primiti si absolventii cursurilor de alfabetizare de doi ani. Au aparut totodata si scolile speciale de doi ani, "cu scopul de a da posibilitatea celor care n-au putut sa invete inainte, a explicat Gheorghe Vasilichi ratiunea infiintarii acestora, ca urmand aceasta scoala cu program special, sa fie egalizati cu cei care au facut scoala medie, pentru a putea urma dupa aceea o scoala superioara". In 1953, scolile speciale de doi ani au primit numele de "facultati muncitoresti". Totodata, s-a legiferat invatamantul seral si fara frecventa, atat pentru ciclul mediu, cat si pentru cel superior.


INVATAMANTUL MEDIU. Schimbari importante s-au produs si pentru invatamantul liceal, mediu sau secundar. Cu o durata de patru ani, dupa noua lege existau patru tipuri de scoli: licee teoretice, licee pedagogice, licee tehnice (industriale, agricole, sanitare, comerciale) si scoli profesionale. Pana in 1948, liceele teoretice reprezentau aproximativ 70% din total. Dupa reforma din acel an, raportul s-a inversat, in toata tara functionand 186 de licee teoretice.

Scolile tehnice depindeau de ministerul de resort, fiind astfel scoase de sub autoritatea Ministerului Invatamantului. Bunaoara, de Ministerul Agriculturii depindeau liceele tehnice de agricultura, horticultura, viticultura, piscicultura, zootehnice, veterinare, pentru protectia plantelor, de mecanica agricola, imbunatatiri funciare.

In noiembrie 1948 era organizat invatamantul profesional, care avea ca scop pregatirea lucratorilor calificati. S-au infiintat scoli profesionale, la care cursurile durau doi, trei sau patru ani, in functie de ramura industriala pentru care se pregateau cursantii. 70% dintre locurile la acest tip de scoli erau destinate copiilor de muncitori si tarani saraci, cu conditia sa fi absolvit cel putin patru clase elementare si sa aiba varsta cuprinsa intre 14-16 ani.


INVATAMANTUL SUPERIOR. Chestiunea invatamantului superior a preocupat in mod deosebit conducerea partidului, care a luat-o in discutie de mai multe ori, in Biroul Politic si in Secretariatul Comitetului Central. Respectand modelul sovietic, dupa reforma, in Romania existau doua categorii de institutii: universitati - patru la nivelul intregii tari, in Bucuresti, Iasi, doua la Cluj si 42 de institute de invatamant superior. Ca si invatamantul mediu, cel superior a fost orientat catre necesitatile productiei, favorizandu-se cel tehnic, in dauna celui teoretic. A crescut numarul de locuri in facultatile cu profil tehnic si au fost create altele noi.

S-a impus totodata politizarea invatamantului superior. Cursurile de marxism-leninism, materialism dialectic si istoric, economie politica erau obligatorii pentru studentii tuturor facultatilor, indiferent de profil.

Din treapta-n treaptaDupa reforma, sistemul de invatamant a fost gandit de asa maniera, ca in doar cativa ani, din analfabet puteai ajunge student. Un adult in varsta de 40 de ani, de pilda, putea urma cursurile de alfabetizare, de unu sau doi ani. Cu diploma astfel obtinuta, echivalenta cu cea a scolii elementare de patru ani, se putea inscrie mai departe la scoala elementara serala, care dura trei ani si valora cat clasele V-VII dintr-o scoala obisnuita. In aceasta faza, adultul era considerat absolvent al scolii elementare de sapte ani si se putea inscrie la cursuri de calificare, la o scoala profesionala sau chiar la un liceu seral. Exista si varianta mai simpla - a scolilor speciale de doi ani, la care te puteai inscrie si fara sa fi absolvit cele patru clase elementare. Absoleventul unei astfel de scoli valora cat un absolvent de studii medii si se putea inscrie la facultate.


Va recomandam spre lecturaNicoleta Ionescu-Gura, Nomenclatura Comitetului Central al Partidului Muncitoresc Roman, Humanitas, Bucuresti, 2006, 455 p.
 In lucrarea de fata, autoarea se apleaca asupra unui subiect din istoria comunismului autohton despre care s-a vorbit mult, dar a fost explicat mai putin - nomenclatura si, mai ales, nomenclaturistii. La origine, cuvantul desemna lista de posturi cuprinse in organigrama aparatului de partid. Intr-un amplu studiu introductiv care ocupa aproximativ o treime din volum, Nicoleta Ionescu-Gura descrie, printre altele, aparatul Comitetului Central, aparatul local de partid, evolutia numerica si compozitia aparatului de partid, nomenclatura CC al PMR, privilegiile nomenclaturii si altele. Volumul mai contine 75 de documente acoperind perioada 1950-1964, ilustrative pentru tema discutata.