Razboiul generatiilor era aplanat de consensul valorilor. Furtul intelectual inspira dezgust.

De la Titu Maiorescu (1840-1917) la Vasile Parvan (1882-1927) sau Onisifor Ghibu (1883-1972), scoala romaneasca n-a dus lipsa de calauze pricepute in arta pedagogiei. Tinerii intilneau dascali de suflet, iar nu doar birocrati plictisiti, patefoane ruginite sau eminente cenusii straine de bucuriile si de freamatul adolescentei. Citesti memoriile elevilor de elita din perioada interbelica si intelegi ca liceul sau Universitatea nu era fabrica de diplome, ci locul de intilnire a unor modele de viata. Lectia nerostita a demnitatii profesorului de latina, bunaoara, iti inspira respect si curaj pina la virsta senectutii.

Razboiul generatiilor era aplanat de consensul valorilor. Furtul intelectual inspira dezgust. Educarea frazei era un reflex natural al inteligentei. Gindirea sanatoasa intarea sacramentul amicitiei. Seminariile la facultate aveau tinuta si profil european. Dascalul era in primul rind dascal. Vocatia de gazetar, politician, diplomat sau editor nu putea motiva absenta de la cursuri, improvizatia bibliografica ori bovarismul academic. Intilnirile dintre maestru si ucenic erau adesea informale si, astfel, lipsite de emfaza. Nimic costisitor ori suprarealist intr-o prietenie cu un „Mai stiutor". Corespondenta pe teme stiintifice cu coordonatorul de teza nu era chiar un vis intangibil. Scrisorile de recomandare nu se pastisau, in fuga si la gramada. Deplasarile la conferintele internationale asigurau iesirea ritmica din provincialism. Privilegiul investitiei in tinerii de exceptie anihila orice calcul egoist al mediocritatii. Scoala nu erau un debuseu pentru diverse intreprinderi private, ci legamintul fidelitatii fata de proiectul cunoasterii si idealul formarii launtrice.

Cum se infatiseaza Universitatea astazi printre atitea neprimeniri romanesti? Da, generalizarile nedreptatesc. Dar daca tirania imposturii exceleaza? La nevoie, ea stie sa converteasca un titlu occidental intr-un stigmat. O intreaga „generatie plagiat" troneaza impudic la orizont. Fosti activisti de partid conduc nestingheriti doctorate de filosofie, in timp ce tineri haraziti cu inima si minte sint exclusi din pedagogia emulatiei sau din chimia receptarii.

Pe scurt, „sistemul" se autoreproduce in dispretul toxic fata de profesionalism, randament si alteritate.

Mihail Neamtu este cercetator in stiinte umaniste.