Ministrul Economiei si Finantelor, Varujan Vosganian, a declarat ca discutiile cu reprezentantii Comisiei Europene privind taxa de prima inmatriculare sunt aproape de final, dupa ce autoritatile romane au trimis, saptamana trecuta, o noua scrisoare de raspuns.

Vosganian a evitat sa dea un termen pana la care autoritatile europene se vor pronunta asupra grilei prezentate de Ministerul Economiei si Comertului, precizand insa ca estimarile realizate de entitatile independente, respectiv Uniunea Nationala a Societatilor de Asigurare si Reasigurare din Romania, nu difera semnificativ fata de cele ale institutiei pe care o conduce.

Reprezentantii Directiei Taxe a Comisiei Europene au solicitat, la jumatatea lunii iulie, oficialilor romani, noi date privind piata auto, bazate pe surse precum cataloagele de preturi ale firmelor de asigurare, pentru a clarifica grila de depreciere a vehiculelor.

Taxa de prima inmatriculare a fost introdusa la inceputul anului si se calculeaza in functie de capacitatea motorului, de standardele de emisii si de vechimea autovehiculului.

CE a anuntat ca va initia procedura legala impotriva Romaniei in cazul taxei pentru prima inmatriculare, considerand ca masura nu respecta normele europene, in pofida discutiilor intensive purtate cu autoritatile romane.

Comisia a solicitat Romaniei, intr-o scrisoare de notificare transmisa in luna martie in cadrul procedurii de infringement (incalcarea reglementarilor comunitare), modificarea sistemului de taxare a autovehiculelor, argumentand ca reglementarile actuale sunt discriminatorii in cazul autoturismelor second-hand importate din alte state ale blocului comunitar.

La sfarsitul lunii mai, Ministerul Economiei si Finantelor a transmis CE o noua formula de calcul a taxei de prima inmatriculare, care prevede niveluri de pana la trei ori mai mici pentru unele masini vechi, dar mai mari la cele noi.

Ulterior, Comisia a solicitat institutiei si o analiza a preturilor din piata auto, pentru a compara coeficientii de ajustare din grila privind taxa de prima inmatriculare cu evolutia reala a preturilor.
Mediafax