Cupa UEFA - Sperante pentru primul tur Cu doar 48 de ore inaintea primei manse pentru accederea in grupele Cupei UEFA, cele doua reprezentante romanesti se afla in evidenta crestere de forma. Joi seara, cele doua reprezentante ale Roman
Cupa UEFA - Sperante pentru primul tur Cu doar 48 de ore inaintea primei manse pentru accederea in grupele Cupei UEFA, cele doua reprezentante romanesti se afla in evidenta crestere de forma. Joi seara, cele doua reprezentante ale Romaniei ramase in cursa pentru grupele Cupei UEFA, Dinamo si Rapid, vor disputa prima mansa din cadrul intalnirilor cu suedezii de la Elfsborg, respectiv nemtii de la FC Nürnberg.   PEDAGOG. Daca Dinamo a inceput actuala editie de campionat neasteptat de slab, fiind invinsa pe teren propriu de Gloria Bistrita, FC Vaslui si scotand doar un egal in "Groapa" contra Daciei Mioveni, se pare ca schimbarea antrenorului a dat randament. Cu Zenga pe banca, Dinamo pare resuscitata, iar echipa da semne de coeziune, lucru vizibil si la victoria repurtata sambata de "caini" la Iasi. Conform unora dintre jucatori, secretul revenirii de forma a dinamovistilor se datoreaza aproape exclusiv tehnicianului italian. Concret, asemeni perioadei in care a antrenat Steaua, fostul mare portar al "squadrei azzura" este mult mai apropiat de jucatori, cu care vorbeste foarte mult si ii imbarbateaza mereu, indiferent de situatie. "Cred ca baietii si-au revenit si au demonstrat ca sunt o echipa unita. Numai cu forta data de un grup adevarat se poate face performanta", a declarat dupa meciul cu "Poli" Iasi.   MULTUMIT. In ceea ce o priveste pe Rapid, si aici lucrurile stau bine. Dupa remiza alba inregistrata duminica seara in Ghencea, feroviarii au demonstrat ca reprezinta o forta in momentul de fata. Practic, se poate anticipa ca meciul cu germanii de la FC Nürnberg prinde formatia "visiniilor" intr-un moment propice. Si tehnicianul italian Cristiano Bergodi a afirmat ca Rapid este pregatita pentru meciul pe care il va sustine joi, in Germania: "Rapid poate face fata in Cupa UEFA. Nürnberg e in forma buna, va fi si presiune din tribune, deoarece cred ca stadionul va fi plin, insa putem obtine un rezultat bun in perspectiva returului".   Lobont alearga Accidentat in meciul sustinut de nationala Romaniei in Belarus (3-1), cand s-a lovit violent de Chivu, goalkeeper-ul dinamovist Bogdan Lobont a participat ieri la antrenamentul de dimineata al "cainilor", dar a efectuat numai alergari usoare, fiind in continuare incert pentru meciul de joi cu Elfsborg. "Ma bucur ca, dupa victoria categorica de la Iasi, am trecut peste momentele mai putin reusite din ultima vreme. Era timpul sa ne revenim, pentru ca valoarea lui Dinamo este alta. Acum ne asteapta un meci la fel de important, cu suedezii de la Elfsborg. Sper din tot sufletul sa facem un pas important spre calificarea in grupele Cupei UEFA, mai ales ca putem face o figura frumoasa in aceasta competitie", a declarat ieri Lobont pentru NewsIn. Cu toate ca n-a jucat la Iasi, Lobont a fost caracterizat de scouterii trimisi in Romania de Elfsborg drept cel mai in forma portar din Europa in acest moment.   George Blay, pe lista neagra Venirea lui Walter Zenga nu este insa la fel de benefica pentru toti fotbalistii din lotul lui Dinamo. Titular incontestabil in timpul mandatului lui Mircea Rednic, ghanezul George Blay nu se incadreaza in viziunea tactica a noului antrenor, in acelasi timp intrand si in dizgratia conducerii clubului, care ii reproseaza cateva erori comise in returul cu Lazio, din preliminariilor grupelor Ligii Campionilor. Ieri, agentul fundasului de 27 de ani, Cornel Teodorescu, a admis ca situatia jucatorului este una incerta: "Inca nu ne-a spus nimeni nimic, astept o discutie cu responsabilii lui Dinamo. E o situatie ciudata, adevarat, inca nu stim ce avem de facut". Intentia de indepartare a lui Blay s-a accentuat dupa partida lui Dinamo de la Iasi, unde nou-sositul John Galliquio s-a incadrat perfect pe cerintele postului de fundas dreapta, desi de obicei peruanul joaca la marcaj. Blay a fost doar rezerva, fara a juca nici un minut.


Despre autor:

Jurnalul National

Sursa: Jurnalul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.