"Astazi e ziua ta..." Mircea Chiotan

Nu considera ca a facut vreun sacrificiu pentru meseria sa. Tot ce-a facut de-a lungul carierei sale a fost din placere si pasiune. Prof. dr in cadrul Instititutului de Boli Infectioase "Matei Bals", Mircea Chiotan isi sarbatoreste astazi ziua de nastere.  "Nu am trecut degeaba prin viata""Medicina este a doua mea natura, este ceva organic, daca pot spune asa. Mama mea m-a indreptat catre aceasta meserie. Era bolnava si isi dorea din tot sufletul sa existe un medic in familie. Principiul meu in viata si in medicina a fost sa dau ce este mai bun din mine la nivelul maxim, sa nu diferentiez un pacient de altul. Studentilor si mai tinerilor colegi le spun ca este foarte util sa-si aleaga un model in aceasta meserie, pe care sa-l aiba ca mentor. Oamenii pe care i-am ajutat imi multumesc dupa nivelul lor de intelegere. In general, cei mai multi se simt datori fata de mine. Faptul ca ma intalnesc cu foarte multi oameni care imi spun: «Stiti, mi-ati fost profesor!», oameni pe care nu am cum sa-i mai tin minte, dar ei isi amintesc de mine, este una dintre cele mai mari bucurii ale mele. Obisnuiam sa le spun studentilor la cursuri ca cea mai mare satisfactie pentru cel care i-a invatat ceva este ca si dupa zeci de ani sa ramana in memoria studentului. Faptul ca isi aduc aminte si tin sa sublinieze ca mi-au fost studenti este o mare satisfactie. Regret ca a trecut timpul si ca toate lucrurile au un sfarsit. Regret ca, dupa 40 de ani de activitate in invatamant, la varsta de 65 de ani am fost scos din calitatea de profesor activ, sef de catedra si asa mai departe, si am trecut pe linie medicala, ca medic primar. Toate astea, din cauza unei carti. Am regretat foarte mult acest lucru, pentru ca, dupa cateva luni, aceasta reglementare nenorocita a picat si toti cei care erau in situatia mea au reusit sa ramana pana la varsta de 70 de ani in invatamant.


Nu cred ca as schimba prea multe in viata mea daca as putea reintoarce timpul. As face aceeasi meserie, doar ca as avea mai multa grija de timpul meu. Privind in urma, ma felicit ca nu am facut niciodata, la modul constient, vreun rau cuiva. Ma felicit ca am la ce sa ma uit privind in urma. Nu am trecut degeaba prin viata. Ma blamez ca am reusit sa public, sa scriu in specialitate relativ tarziu fata de cand ar fi trebuit. Niciodata nu am considerat ca ziua mea de nastere merita o atentie speciala sau deosebita. Voi sarbatori putin la spital, in colectiv, ulterior in familie, alaturi de cunoscuti si prieteni. Imi da o anumita stare de nostalgie aceasta zi, faptul ca mai adaug un an in colanul vremii. Privesc cu regret... Inima ramane tanara, mai tanara decat varsta actuala. Imi doresc sa fiu la fel de capabil si de util pentru familie, pentru colectiv si pentru toata lumea."

---

Despre autor: