O voce fara urmasiA stiut cine este. A stiut ca va muri tanar, inainte ca oamenii sa-l pretuiasca la adevarata sa valoare. A stiut si cat de bun era si cat de putini au inteles acest lucru. A stiut, in sfarsit, tot ce poate sti un artist complet care are constiinta valorii.

A murit cand nu a mai avut motive pentru care sa se lupte cu boala. A facut ciroza, de la bautura. Iar de bautura s-a apucat din cauza emotiilor pe care le avea inainte de a intra in scena. Acesta a fost Aurelian Andreescu. O voce fara urmasi. Singurul care i-a calcat pe urme, Adrian Romcescu, a parasit tara cand tocmai isi facuse un nume. Acum, cand a inceput sa frecventeze Romania, este la fel de ignorat ca predecesorul sau. Aurelian Andreescu a trecut prin muzica noastra ca un fluture. Se intampla un fenomen ciudat. Desi stilul lui vocal este greu de abordat, totusi piesa "Copacul" reprezinta proba de perfomanta la aproape toate festivalurile-concurs din tara. Si nu pentru ca a fost compusa de Jolt Kerestely, ci pentru ca a fost interpretata de Aurelian Andreescu. Da, intr-adevar, este un exercitiu de performanta si atat. Pentru ca, din pacate, vorba lui Brancusi, "la umbra copacilor mari nu creste nimic".

Aurelian Andreescu a murit trist si neinteles. N-a avut nici o speranta ca oamenii din breasla sa il vor iubi vreodata. Si totusi, dincolo de orice speranta, mesajul sau si inimitabila sa voce rasuna si astazi: "Oameni, oameni, semanati, cu iubire, cararile".