Lupta dintre centrele de putere din PSD se acutizeaza de la o zi la alta iar interesele taberelor par mai divergente ca oricand. Mircea Geoana este gata sa faca orice compromis numai sa ramana in fruntea partidului, in timp ce unii dintre lideri s
Lupta dintre centrele de putere din PSD se acutizeaza de la o zi la alta iar interesele taberelor par mai divergente ca oricand. Mircea Geoana este gata sa faca orice compromis numai sa ramana in fruntea partidului, in timp ce unii dintre lideri se gandesc sa faca schimbari radicale in formula de conducere. Apogeul bataliei pentru suprematia in partid se va da saptamana viitoare cand se asteapta luarea unor decizii decisive fie in sedinta grupurilor parlamentare din Senat si Camera Deputatilor, fie la Comitetul Executiv al partidului. Atunci se va hotari soarta motiunii de cenzura si viitorul in partid al contestatarilor acesteia - Adrian Nastase si Ion Iliescu, sau a actualei echipe de conducere.
Propunerea privind conducerea colectiva a PSD promovata de Adrian Nastase cu doua zile in urma a rascolit intreg partidul. Simtindu-se direct vizat de solutia lui Nastase, presedintele PSD s-a deplasat miercuri seara la Hotel Confort - unde avea loc o sedinta cu teritoriul, destinata pregatirii pentru euroalegeri. Acolo, potrivit unor surse din PSD, Mircea Geoana a incercat sa se asigure de sprijinul filialelor prezente la discutie. Aeleasi surse ne-au mentionat ca vicepresedintele Ion Stan si Titus Corlatean s-au dus la Adrian Nastase pentru a-i propune o pace cu presedintele partidului. Ei i-au explicat ca lupta interna inainte de sirul de alegeri europarlamentare, locale si generale va face rau PSD si au dat asigurari ca propunerea de excludere din organizatia PSD Sector 1 nu va fi luata in considerare la Comitetul Executiv programat pentru miercuri. De altfel, Geoana a spus ieri ca la reuniunea de miercuri se va discuta exclusiv despre motiunea de cenzura. In plus, Geoana a sustinut ca propunerea lui Nastase nu trebuie comentata prea mult si i-a atacat pe jurnalisti pentru interesul pe care-l manisfeta pentru PSD. "Orice discutie, orice nazbatie, orice intoxicare, orice articol fabricat si plantat printr-un ziar sau altul cu privire la alte teme din partid sunt complet false", a sustinut Geoana.
Diaconescu ataca pe blog
In paralel cu nevoia presedintelui PSD de a ascunde framantarile din partid, Cristian Diaconescu - perceput ca o alternativa la Geoana - a postat pe blogul sau un atac dur la adresa conducerii. "Suntem singurul partid de stanga din Romania. Oamenii din teritoriu s-au saturat de inconsecventa, de slabiciuni, de hotarari de moment luate fara a le respecta interesele", a afirmat Diaconescu. El i-a intreabat pe tinerii din spatiul virtual daca ei doresc aliante de moment in functie de interesele personale ale unor "seniori". Pe de alta parte, surse din PSD ne-au precizat ca Viorel Hrebenciuc incearca sa se prezinte la Comitetul Executiv al partidului cu garantii privind intrarea la guvernare a PSD. Aceleasi surse ne-au precizat ca liderul PSD ar fi cerut liberalilor sa bage, dupa europarlamentare, PSD la guvernare, pana atunci PNL urmand sa incheie un protocol cu pesedistii. Liberalii nu vor sa auda insa de o astfel de varianta, fapt recunoscut si oficial. "Vreau sa precizez, in numele intregii conduceri a PNL, ca aceasta tema a motiunii este mai degraba mediatica si este destul de clara. Ea nu comporta nici modificari de pozitie, nici tratative, nici negocieri speciale. Nu avem de gand in nici o circumstanta sa alcatuim un Guvern de coalitie din care sa faca parte PNL si PSD pe parcursul acestei legislaturi", a declarat Crin Antonescu, deputat PNL.


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.