Se scrie istoria comunismului din Romania, dar aristocratia romaneasca, cu tot ce a insemnat ea stralucitor si benefic pentru tara, continua sa fie uitata. Curioasa uitare, pentru ca ea, aristocratia, a fost prima care a intrat sub ghilotina luptei de clasa. Tovarasii de la Bucuresti au avut ce sa invete de la stapanii lor, sovieticii, care si-au inceput drumul casapind mai intai, pana la ultimul vlastar, familia imperiala a Romanovilor. Desigur, comunismul romanesc n-a inceput cu lichidarea regelui Mihai I.
Din motive stiute, si multe nestiute, familia regala a fost crutata de "eliberatorii" sovietici si comunistii romani au primit porunca sa "conlucreze" cu tanarul rege care avusese curajul sa-l aresteze pe maresalul Ion Antonescu si sa ordone armatei romane intoarcerea armelor impotriva nazistilor. Alta politica a fost actionata de comunisti impotriva aristocratiei romanesti, aceasta patura care cuprindea nu numai vechile familii boieresti, ci si nobletea culturii, artei si stiintei, precum si elita politica si militara a tarii.
Mitologia comunista
Profesorul Lucian Boia, initiatorul sesiunilor organizate la Facultatea de Istorie a Universitatii din Bucuresti de "Centrul de istorie a imaginarului" i-a indemnat pe reputatii istorici si cercetatori Al. Zub, Zoe Petre, Eugen Negrici, Adrian Cioroianu, Daniel Barbu, Ovidiu Bozgan, Mihai Sorin Radulescu s.a. sa abordeze experimentul comunist din perspectiva si cu mijloacele imaginarului. Pentru Boia, comunismul nu a fost o simpla alcatuire socio-politica, ci - inainte de toate - o viziune specifica despre lume, despre istorie, despre destinul omului, despre viitor, insumandu-le pe toate intr-un proiect "ideal", voit "stiintific", de transformare din temelii a tot ce exista in lumea romaneasca. Pe scurt, "comunismul a fost o mitologie care, "materializata", a actionat brutal asupra societatii reale, impunandu-i structuri si directii cu totul inedite (o economie sfidand legile pietii, un "om nou" diferit de omul existent si asa mai departe). Am trait timp de decenii intr-un amalgam ciudat de realitate si fictiune, intr-o lume cu puternice accente suprarealiste, adevarata si imaginara in egala masura". In aceasta lume, aristocratia romaneasca nu avea cum sa supravietuiasca. Cercetarea istoricului Mihai Dorin Radulescu privind inlaturarea brutala a acestei paturi suprapuse a societatii romanesti o data cu instaurarea puterii comuniste, descifreaza cateva incarcaturi mitologice ale istoriei recente. Candva, George Calinescu caricaturiza in romanul "Bietul Ioanide" lumea boierimii romane si se spune ca insusi Gheorghiu-Dej a ras cu lacrimi citind despre bietii fosti boieri pusi de scriitor in situatii proletare.
Ce s-a intamplat cu aristocratia romaneasca dupa instaurarea regimului totalitar? - se intreaba Mihai Dorin Radulescu. Decapitarea ei urmarea nu numai excluderea din dinamica vietii, ci si intreruperea legaturilor societatii romanesti cu trecutul ei. Istoricul considera ca acest grup social a avut probabil cel mai mult de suferit de pe urma regimului comunist, asupra lui abatandu-se cel mai aprig atac comunist. Si aceasta deoarece clasa boiereasca era cea mai atasata de trecut. Explica istoricul: "Membrii acestui grup si-au transmis din generatie in generatie valori si amintiri legate de vechea Romanie, pe care puterea comunista a incercat s-o transforme complet".
Nobletea sangelui, nobletea spiritului
Aristocratia romaneasca era purtatoarea unor idealuri culturale si politice pro-occidentale si, in general, (cu cateva notabile exceptii), filodemocratice, care au fost combatute in modul cel mai brutal. Perfecta sincronizare culturala a elitei istorice romanesti cu Occidentul se adauga orientarii net antisovietice a acesteia. Aristocratia romaneasca, pentru "demascarea" careia s-a folosit cu mare zel propagandistic termenul de "burghezo-mosierime" (care insa nu se suprapune notiunii de "aristocratie", a reprezentat in ochii noii puteri partea cea mai "reactionara" a societatii, care trebuie lichidata fizic, daca nu adera la "principiile" noului regim".
Pentru aceasta patura suprapusa, istoricul foloseste notiunea generica de aristocratie, incluzand in ea atat familiile boieresti originare din Moldova si Tara Romaneasca, pe urmasii boierilor din Tara Fagarasului, a nobililor romani din Maramures si din alte regiuni ale Transilvaniei, cat si coboratorii nobilimii bucovinene si basarabene, care isi aveau radacinile in boierimea moldoveneasca. Atributul lor comun - scrie istoricul citat - ar fi nobletea, a carei valoare simbolica si culturala si-a pastrat forta si stralucirea, din Evul Mediu si pana astazi.
Nobletea este opera timpului, spune zicala, si in cazul romanesc nu este legat neaparat de titluri. Se stie, de pilda, cazul boierimii moldo-muntene, unde (cu putine exceptii) asemenea titluri de noblete nu au existat. Printre exceptii ii gasim pe descendentii domnitorului Constantin Brancoveanu, innobilat ca Principe de Sfantul Imperiu, in 1695; si tot Principe a devenit, in 1900, Radu Kretzulescu - din vointa regelui Umberto I al Italiei (boierul roman urma sa se casatoreasca cu fiica regelui).
Nume mari, destine frante
Foarte putini din acesti aristocrati au presimtit dezastrul care avea sa se abata asupra lor. Imediat dupa razboi, desi soldatii rusi se faceau vazuti si simtiti, aristocratia isi reluase viata stralucita. "Ceaiurile se tineau lant, societatea capitalei bucurestene intrecandu-se sa aiba printre invitati cat mai multi membri ai misiunilor aliate occidentale in Romania", scrie istoricul gulagului romanesc Ion Ioanid, fiul politicianului oltean Tilica Ioanid. Cativa, mai atenti la cele ce se intampla, au incercat sa organizeze rezistenta. Un grup s-a organizat sub conducerea Marioarei Cantacuzino, fiica aviatorului Bazu Cantacuzino si stranepoata directa a fruntasului conservator Gheorghe Grigore Cantacuzino, zis Nababul. Toti membrii acestui grup, Ion Varlam (nepot de fiica al generalului Radu Rosetti), Mihai D. Sturdza, coborator din domnitor, viitorul fizician Grigore Ghika, urmas al primului domn pamantean al Tarii Romanesti, Radu Miclescu, Dan Florescu, Dimitrie Lecca au ajuns in subteranele Securitatii. Boieri care facusera politica si boieri care nu se apropiasera de politica, batrani si tineri, dar si femei au umplut baracile Canalului Dunare-Marea Neagra si celulele inchisorilor de la Sighet, Aiud, Pitesti si multe altele numai pentru vina de a fi apartinut lumii aristocrate. Multi nu au mai iesit vii din penitenciare. Asa au disparut Monseniorul Vladimir Ghika (nepot de fiu al ultimului Domn al Moldovei, figura emblematica a credintei catolice, mort in 1954 la Jilava), politicianul Dinu Bratianu si istoricul Gheorghe Bratianu, presedintele Partidului National-Taranesc Iuliu Maniu (urmasul unei familii nobile romanesti din Salaj), filozoful Mircea Vulcanescu, generalii Radu Rosetti, Radu Korne, Mihail Racovita-Cehan, Alexandru Tatarascu, Nicolae Tataranu, scriitorul Constantin Gane (autorul "Trecutelor vieti de Doamne si Domnite"), avocatul Istrate Micescu, fizicianul Gheorghe Manu, politicianul fost prim-ministru Constantin Argetoianu, inginerul Alexandru Bals, profesorul Gheorghe Cuza (fiul lui A. C. Cuza), nobilul maramuresan Alexandru Filipascu, boierul oltean fost prim-ministru Ion Gigurtu, savantul italienist Alexandru Marcu, fostul guvernator al Bancii Nationale a Romaniei Tilica Burileanu si asa mai departe.
S-a putut intocmi si o lista enorma care ii cuprinde pe cei care au petrecut ani lungi dupa gratiile inchisorilor, nume de familii celebre, care au pus decisiv umarul la crearea Romaniei moderne si faceau gloria elitei romanesti: istoricul Constantin C. Giurescu (autorul unei lucrari de memorialistica "Cinci ani si doua luni in penitenciarul din Sighet"), principele Constantin Brancoveanu (fiul principelui Constantin Basarab Brancoveanu, fratele contesei Anna de Noailles), baronul Ion Mocsonyi-Starcea (maresal al Palatului Regal in anii lui Mihai I), marele maestru francmason Nicolae Bellu, Nicolae Cretulescu, Corneliu Coposu (descendent din neamurile nobile Ancean de Ciolt, Vaida de Garbau, Bohatiel de Glod), heraldistul Dan Cernovodeanu, fostul prim-ministru Gheorghe Tatarascu, diplomatul Alexandru Paleologu, Nicolae Mavrocordat, Radu Xenopol, arhitectul G. M. Cantacuzino, aviatorul Tudor Greceanu (urmas al familiei boieresti a Grecenilor, descendent direct al scriitorului Ion Ghica, fruntasul liberal Constantin Bebe Bratianu, Ion Vorvoreanu, Dan Hurmuzescu, Nicolae Iunian (fiul omului politic boierul gorjean Grigore Iunian), Dina Bals (fiica generalului Grigore Berindei si nepoata de fiica a ministrului liberal Emil Costinescu, mama istoricului Dan Berindei), fratii Radu si Sergiu Lecca, doctorul Mihai Orleanu (descendent din familiile Plagino si Aristarchi), profesorul Constantin Anghelescu (fiul fruntasului liberal dr. Constantin Anghelescu) etc., etc.
Istoricul Mihai Sorin Radulescu citeaza cazul unuia din aristocratii romani care au stat cel mai mult in inchisoare, impresionand prin tinuta sa demna: fostul ministru legionar Alexandru Ghyka, urmas direct al ultimului domn al Moldovei Grigore Alexandru Ghica si al boierului luminat Ion Campineanu. In cronica sa "Inchisoarea noastra cea de toate zilele", scrie Ion Ioanid: "Ghyka se bucura de un respect unanim in randurile detinutilor din Aiud, fiind un model de integritate si demnitate de-a lungul anilor de detentie. Om in varsta, extrem de slabit, Ghyka fusese mereu supus unui regim special de dur, care nu reusise insa sa-l incovoaie". Ghyka a stat la inchisoare fiind condamnat de generalul Ion Antonescu pentru participarea sa activa la puciul legionar si apoi a suferit si condamnarea comunistilor.
In 1964, amnistia generala decretata - din tactica politica - de Nicolae Ceausescu a scos din puscarii ramasitele unei lumi distruse. O parte a elitei istorice romanesti a reusit sa se salveze din ghearele Securitatii, unii cooperand, altii adaptandu-se, in asteptarea unor zile mai bune.