Sfanta Maria Mica la Iabalcea

De regula, satele de la poalele muntilor imprumuta ceva din linistea, solemnitatea si dainuirea acestora. Satul Iabalcea, din judetul Caras-Severin, nu face exceptie, cu un singur amendament: pe 8 septembrie, in fiecare an, comunitatea croata de aici sarbatoreste Sfanta Maria Mica. Atunci, coamelor muntilor li se zburlesc padurile de bucuria si emotia sonora ce de sute de ani, la aceasta data, locuitorii o inalta prin cantec, joc si voie-buna, ca semn de cinstire a cerului ingerilor.
 

Aflat la nici 15 km de Resita, satul Iabalcea are populatia eminamente de etnie croata. Daca ii intrebi de cand salasluiesc aici, iti raspund cu mandrie ca "descalecatul" lor a fost inca din anul 1230. De atunci si-au pastorit singuri traditiile si obiceiurile, multe dintre ele impletindu-se ca cele ale romanilor din satele invecinate. Din soseaua ce merge spre Anina, un drum pietruit se desprinde pe partea stanga si, incadrat de siruri de pomi, te duce pana la primele case ale satului. Aproape lipite una de alta, casele se insira trasand geometric doar cateva stradute sau ulite mai largi. Oamenii nu sunt saraci, caci gospodariile sunt curate, luminoase si impodobite cu ghivece cu flori la porti ori ferestre. In afara de un mic platou pe care este construita biserica, toate strazile urca si coboara, obligandu-i pe localnici la o permanenta si sanatoasa miscare. Poate asta o fi secretul longevitatii aici, caci am vazut oameni de peste 90 de ani venind tantosi spre biserica inchinaciunilor. In acelasi timp, insa, pentru deplasarile mai lungi spre fanete ori tarcurile animalelor nici o gospodarie nu este lipsita de cel putin o motocicleta de teren, bicicleta sau ATV. Pentru a ne umple timpul ramas pana la inceperea slujbei, am mers pe un drum pietruit ce continua strada principala si se afunda adanc in inima padurii. Intr-o parte aveam padurea, ce statea sa se pravaleasca peste noi, iar in cealalta parte, putinul pamant "arabil" al oamenilor. Exploatate la maximum, cu harnicie, culturile de porumb, cartofi ori intinsele fanete asigura in mare parte traiul de zi cu zi.


MERGAND SPRE... IABALCEA. La intoarcere, ca-n "Mergand spre Harlau" al lui Sadoveanu, pe mijlocul drumului, cu mersul de melc al batranetii, un batran se indrepta, sprijinindu-se-n toiag, spre sat. Am oprit sa-l luam cu noi. Desi in straie de duminica, o data cu el a intrat in masina si mirosul de balegar si vaca al trudei de-o viata. "Nu e duminica in care sa nu merg la biserica. Dar azi e mai special, ca avem sarbatoare mare." Era senin la gandul ca in sfanta biserica nu parfumurile scumpe dau intaietate omului in fata Domnului, ci bunele fapte pamantene, cu ele ajungandu-se la Judecata de Apoi a Cerului. "Am 87 de ani si aici am trait si am muncit de cand m-am nascut. Noi ne tinem sarbatorile, ca asa ne numaram anii, cu ele. Numai ca anul asta m-a cam durut rau un picior. Ai? Dumneavoastra ce ziceti, oi fi intarziat?"... Nu intarziase, era abia 11:30. Si pentru a veni curat in fata Domnului, pentru om nu exista intarziere sau timp tarziu.


LA BISERICA. La ora 12:00 au inceput sa se traga clopotele. In aerul mocnit al toamnei, sunetul lor se auzea pana la fereastra ultimei case. Dar nici nu era nevoie de asta, caci oamenii demult ajunsesera la biserica, primeniti pentru marea zi. Din portul lor popular, doar femeile pastrasera basmale mestesugit intinse pe cap. In cateva minute, biserica mica a fost umpluta pana la refuz. De-o parte stateau femeile, iar de cealalta parte barbatii. Erau de toate varstele adunati acolo, de la copii de sase luni tinuti in brate de bunici si pana la cei trecuti binisor de 80 de ani. Invitati erau trei maicute si un preot din afara. Slujba incepe cu un imn de slava cantat in croata. Orga din balcon si cantaretii creeaza o atmosfera ce-i determina pe toti cei prezenti sa se alature sonor. Enoriasii se ridica in picioare: se rosteste Tatal Nostru in croata. Apoi, o calugarita citeste din Sfanta Scriptura, iar cei din sala intervin muzical in momentele prestabilite. Dupa Aleluia, preotul invitat tine o prelegere in limba romana. Nici nu incepuse bine si se intrerupe curentul. Nici un murmur in sala. Preotul isi tine imperturbabil cuvantarea fara sa acuze asta. Peste cateva momente se face din nou lumina. Bun prilej pentru a compara incidentul lumina-intuneric cu pilde din viata Sfintei Fecioare. La sfarsit, preotii isi strang mana si observ ca si asistenta formata din barbati face acelasi lucru, strangand maini in stanga si-n dreapta. M-am pomenit la randu-mi cu cateva maini intinse. Le-am strans cu emotie si cu gandul ca ma luau partas la sarbatoarea si credinta lor. Se iese in ordine, prin dreapta altarului, intai barbatii, apoi femeile, fiecare punand un leu pe o tavita. Orga si cele trei calugarite insotesc prin cantec pe ultimul plecat. S-a sfarsit slujba. Pe ulitele satului va incepe de acum o altfel de "cantare".


PELERINAJ. La iesire, preotul bisericii imi aminteste ca, in fiecare an, timp de trei zile, enoriasii etniei croate fac un pelerinaj spre Lugoj pana la Sfanta Marie Radna. "Un pelerinaj de purificare si cinstire, imi spune el. Cam 100 de oameni se strang in Resita, din Ezeris, Farliug si o pornesc la drum. Traseul nu e dificil, dar e o maniera de meditatie si purificare sufleteasca asta. Sfanta Fecioara trebuie cinstita si prin efort si privatiune, nu numai prin veselie si cantec." Asta imi aduce aminte de povestea pilduitoare a lui Ignatiu de Loyola. "In 1521, tanarul de Loyola (avea 26 de ani) se afla la fortareata de la Pomplana, asediata de francezi. Desi pentru spanioli situatia era fara iesire, viitorul sfant ii convinge sa nu se predea. In timpul unui duel de artilerie, o bombarda ii sfarama un picior. Suporta cateva operatii mutilante. Omul de lume este scos din joc. Se produce o reorientare a energiei vitale. In timpul convalescentei, citeste vietile sfintilor. Nemaiputand sa-i imite pe oameni si sa se intreaca cu ei, Ignatiu isi pune in gand sa-i imite pe sfinti. Va trai toata viata in aceasta competitie sacra. Importanta este prima iesire in lume, dupa aceasta transformare: noul ideal de viata este trait, la inceput, sub semnul vechiului ideal cavaleresc. Calare pe un catar, Ignatiu se indreapta catre Montserrat. Il ajunge din urma un maur, caruia Ignatiu incearca sa-i treaca sensul imaculatei conceptiuni. Maurul accepta ca lucrul e cu putinta in privinta conceperii propriu-zise, dar nu si a nasterii. Se despart. Ignatiu, care se raporteaza la Fecioara, precum cavalerul la doamna pe care a ales sa o slujeasca, este cuprins de remuscari pentru ca nu a stiut sa apere cauza Fecioarei. Vrea sa-l ajunga din urma pe maur si sa-l ucida cu lovituri de pumnal. Nestiind insa daca noul ideal de viata suporta sau nu aceasta rezolvare, il lasa pe Dumnezeu sa-si manifeste vointa prin instinctul catarului: la prima rascruce, catarul apuca alt drum decat cel al maurului. Prima veghe a sfantului la altarul Fecioarei din Montserrat se petrece tot in maniera cavalereasca: o noapte fara a sta jos sau a se intinde, o noapte petrecuta cand in picioare, cand in genunchi."
Acum insa in sat incepe veselia.


LAUTARII. Dupa slujba, oamenii se imprastie pe la casele lor sa serveasca masa impreuna cu musafirii. Asa cere traditia: ca fiecare familie sa aiba invitati. Ca din pamant, aproape de biserica, rasar trei lautari: doua viori si un acordeon. Si, ca-n seara de Ajun a Craciunului, merg din casa-n casa sa cante si sa ureze de sanatate. Melodiile, mai saltarete sau mai lente, sunt o impletire de muzica banateana si croata, legea "partiturii" facand-o indeobste gazdele. Nu se intra in casa, se canta in curte sau in salite acoperite. Intotdeauna, gazda iese cu o sticla sau cu un pahar mare de rachie in intampinarea lor. Beau gazdele, beau si lautarii, ca m-am si intrebat dupa cate case or sa mai poata tine instrumentele in maini. Noroc ca e satul mic! Tot traditia cere sa li se dea pachetele cu mancare, dulciuri si bani. Nu multi, de regula primesc cam un leu de instrument. Cei mai instariti dau 10 lei pentru toti. Lautarii nu canta din gura, insa cel mai adesea guristi devin gazdele insele, mai ales daca au inceput cheful mai devreme. Cand lautarii se cunosc mai bine cu cei ai casei, seful lor ureaza sanatate barbatului care le-a deschis, invartindu-i de trei ori un pahar de rachie deasupra capului. In urma lor, un copil de opt, noua ani trage dupa el o traista - usoara la inceput, din ce in ce mai grea pe parcurs - in care aduna pachetelele cu mancare si toarna intr-o sticla mare rachia ramasa de la cinstire. Cum in fiecare gospodarie rachia servita are o alta tarie si o alta aroma, cea turnata in sticla devine... rachie mozaic, care aduna in schimb toate aromele si parfumurile prunilor de pe dealuri. Dupa trei, patru case, starostele decreteaza: "Hai, mai repede ca ne-apuca ploaia si ramanem necolindati". Cu balul de seara se incheie praznicul Sfintei Maria Mica. Tot satul urmeaza sa fie prezent, caci sarbatorile in comunitatile mici sunt ca-n familie. Poate de aia sunt mai bine inchegate, mai putin viciate si mai statornice. Incepe sa burniteze. Zana melopeelor ajunsese deja pe coama dealului la Iabalcea....

---

Despre autor: