Ca la primii crestini. Nu ma intereseaza nici ironiile ateilor sau ale credinciosilor de opereta, nici obsesiile maniacilor conspiratiei. Nu scriu decat ceea ce cred si nu m-as juca sub nici o forma cu propriile convingeri, cu atat mai putin cand e vorba de credinta. Asa incat, vorba lui Nichita, depun marturie-n genunchi pentru-aceste cuvinte.
Viata e minunata, un dar de la Dumnezeu. Bucuria vietii e o caracteristica a ortodoxiei. Ortodoxia celebreaza viata. Si catolicismul, cealalta biserica apostolica, dar un pic mai rigid decat noi. Si, aparent paradoxal, mai pliat la smintelile vremii. Iertata-mi fie judecata. Pledez pentru reintregirea Bisericii Una. Si ea se va face, mai devreme sau mai tarziu. Iar in cartea vremurilor se va consemna faptul ca, dupa 1000 de ani de mare schisma, un papa polonez si un patriarh roman au pus piatra de temelie a reunirii crestinatatii. Tare, infloritoare.
Dar viata pamanteasca e din pacate efemera si ea prefigureaza viata eterna. Viata pamanteasca e si o pregatire pentru viata vesnica. Iubeste si fa ce vrei, ne invata Apostolul. Iubirea e valoarea suprema a crestinatatii, mai presus chiar de credinta, dupa cum ne spune Mantuitorul insusi. Cine s-a apropiat cu iubire de alegerea noului Patriarh a inteles ca era de ales intre candidati apropiati. Nimeni nu se compara cu Parintele Teoctist. A plecat la 13 ani sa se calugareasca. A parcurs toate treptele bisericesti. Autoritatea lui era blandetea.
Candidatii actuali au fost toti, intr-un fel sau altul, proveniti din lume. Lumiti, lamuriti, atrasi mai mult de rigorile monahismului, decat de placerile vietii. Chemati si ei. Nu te calugaresti pentru functii si onoruri. Dimpotriva. O faci ca urmare a revelatiei care te cheama. Iti spune sa pleci din lume si sa-i urmezi Domnului, pentru mantuirea lumii. Fara calugari, am fi poate toti ca aceia din cetatile condamnate la pieire, in lipsa de intelepti. De intelepti, nu de sfinti. Dumnezeu nu ne cere tuturor sa fim sfinti, dar ne recomanda intelepciunea.
Nu prea reusim. Ne credem, de regula, grozavi, eterni, infailibili, poate mai infailibili decat insusi Papa. Care nici nu e infailibil, pentru ca e doar om. Un diferend cu ortodocsii, peste care Papa Ioan Paul al II-lea a fost dispus sa treaca, numai sa se faca reintregirea, in momentul in care si-a declarat disponibilitatea de a renunta la teza infailibilitatii papalitatii. Iar Patriarhul Teoctist a dezavuat izolarea stupida a ortodoxismului provincial si a promovat deschiderea ortodoxiei universale. Spre reintregire. Modelul de urmat.
Semnul de vitalitate a Bisericii Ortodoxe Romane l-a constituit consistenta candidatilor desemnati sinodal. Alesul ultim, Prea Fericitul Daniel, are misiunea de a pastra atat unitatea interna a Bisericii Ortodoxe Romane, cat si deschiderea ei spre refacerea unitatii crestinatatii. Si distanta fata de politica, alta decat a Bisericii. Patriarhul Daniel urmeaza traditia Sfantului Vasile privind implicarea comunitara, revitalizata de Parintele Patriarh Teoctist prin sute de asezaminte sociale. Iar spitalele proiectate de Guvern vor beneficia de parteneriatul cu Biserica, traditional in vremea Romaniei regale. Noul Patriarh a declarat imediat dupa alegere ca va continua traditia, dezavuand prostia privind "traditionalismul si modernismul". Ignoranta atee.