Putina lume stie ca, pe 3 octombrie, Consiliul Superior al Magistraturii va lua in dezbatere raportul privind activitatea DNA. Date din acest raport cunosc aproape toti cei interesati de ceea ce se intampla in justitie. El demonstreaza, cu cifre concrete, risipa de bani si resurse umane facuta de DNA fara sa rezolve dosare importante. Acest control a fost demarat la cererea ministrului justitiei, dupa ce si-a dat seama ca nu il poate demite printr-o simpla semnatura pe procurorul Doru Tulus. Marea problema a DNA a fost ca raportul CSM este mai grav decat se asteptau si, daca este citit cu profesionalism, nu poate duce decat la demiterea intregii conduceri, in frunte cu deja celebrul Daniel Morar. Cei de la DNA cunosc rezultatele acestui control. De cand au aflat ce contine el, procurorii au intrat in vrie si au demarat o ampla actiune de discreditare a ministrului justitiei, extinzand-o curand asupra intregului guvern.