Livorno, Italia
Cei patru copilasi romi care au murit in urma cu o luna intr-un incendiu sub un pod din orasul italian Livorno au fost inmormantati ieri. Insusi Papa de la Roma a trimis incurajari parintilor carora le-au ars copiii sub privirile lor neputincioase. Mamele au fost eliberate joi din puscarie, dar tatii raman in continuare in arest.

Lacrimile Elenei Lacatus se scurg pe cruciulita din lemn pe care o are la gat. Tremura toata, isi smulge parul din cap si tipa catre cer: "Doamne, ce ti-am facut, manca-ti-as gura ta!". Elena Lacatus este mama Lenutei, unul dintre cei patru copii care au murit cu mai bine de o luna in urma in incediul de la Livorno.

In acelasi tragic incident si-au pierdut viata alti trei copilasi de etnie roma. Erau copiii Ucai. Mama lor si mama Lenutei, arestate pentru ucidere din culpa imediat dupa nenorocire, au fost eliberate din inchisoare joi dimineata. Acuzatia nu a fost retrasa, dar sunt cercetate acum in libertate, sub restrictia de a nu parasi domiciliul. Nici una din ele nu are insa domiciliu. Stau acum intr-o casa de ajutor social. Cei doi tati ai copiilor arsi sunt tinuti in continuare in inchisoare. Vineri au fost scosi din arest, cateva ore, pentru a participa la inmormantarea copiilor lor.


A CUI E VINA? Majoritatea romilor adunati in corturile special amenajate pentru ei de catre Primaria din Livorno se intreaba in trei limbi, romana, romanes si italiana, de ce a fost nevoie ca cei patru parinti sa-si jeleasca copiii o luna de dupa gratii. "De ce i-au arestat? Pai, copiii e comoara mea, am innebunit, sa le dau foc?", judeca un prieten al familiei Lacatus, pe nume Ciresu. Ci-resu traieste de sase ani cu familia la Livorno si mananca doar din banii castigati prin cersit. Sase euro pe zi. Nici unii localnici din Livorno nu inteleg decizia de arestare a parintilor. "Judecatorul este un cretin si un prost. Cred ca i-a bagat la puscarie pentru ca nu intelegea italiana pe care o vorbeau romii", se revolta Anna Raveli, o profesoara iesita la pensie.

"Domnule, ar trebui sa ne dea de munca, sa fie civilizatie corecta", completeaza din mers un mustacios pregatit sa jeleasca la inmormantare. "Daca erau conditii, nu se intampla ce s-a intamplat", arata un altul cu degetul spre autoritatile din Livorno. Autoritatile locale isi asuma o parte din vina pentru cele intamplate, pentru ca primaria nu are, nici in acest moment, un spatiu special amenajat pentru nomazi, asa cum exista in alte localitati din Italia. Intr-un astfel de loc ar fi putut fi adapostite si cele doua familii de sub pod. Acolo n-ar mai fi fost nevoie de lumanarile care au provocat tragicul incendiu... Abia vineri, in timpul slujbei de inmormantare, primarul din Livorno, Alessandro Cosini, a promis ca va construi apartartamente sociale pentru romi din Livorno.


SUPRAVIETUITOAREA. In tabara celor 200 de romi care s-au strans pentru a pleca la inmormantare, Maria, de 8 ani, se joaca cu ceilalti copii, fara sa inteleaga de ce sunt atatia oameni in jurul ei. Maria este singurul copil care a scapat cu viata din infernul de sub podul de la Livorno. A fost scoasa la timp de tatal ei. Insa barbatul nu a mai reusit sa ajunga la ceilalti patru. Maria alearga cu ceilalti copii de romi care s-au adunat la funeralii, in timp ce mama ei se uita blajin la ea si ofteaza. Fata nici nu vrea sa mai auda de tragedie. A tremurat de spaima cateva zilele la rand. "Focul era mare", ingana copila in tiganeste, ajunsa in bratele parintelui. In acea seara blestemata, ea adormise in bordeiul din carton, alaturi de cei patru copilasi.


MESAJ. Ceremonia de inmormantare incepe in singura catedrala care exista in oras. Peste o mie de oameni, romani, italieni si romi din toata Europa, s-au strans sa planga impreuna. Trei preoti ortodocsi si doi catolici tin slujba, in romana si-n italiana, in fata celor patru sicrie mici. Mama Lenutei se arunca in genunchi pe scari, in timp ce episcopul de Livorno transmite mesajele papei: "Papa Benedict a tinut sa ma sune personal sa imi spuna despre fratia care exista intre Vatican si Biserica Romana si ne-a cerut ca noi, cei din Italia, sa fim mai aproape de oamenii care vin din strainatate". Mama fetitei lesina. Lesina si o batrana, ruda a victimelor. Bocetele romilor rasuna pana-n tavan, impreuna cu aplauzele indelungate ale italienilor veniti la slujba. Se aude si sirena Salvarii de afara.


Cortegiul intra incet pe poarta cimitirului comunal "Dei Lupi". In spatele masinilor, rudele isi smulg parul din cap si se lovesc cat pot de tare cu pumnii peste propriile fete. Tremurand in baston si sprijinindu-se cu o mana de spatele masinii unde e sicriul nepoatei, bunicul Lenutei canta. Arunca bastonul si se prabuseste pe drumul prafuit. Mai in fata, tatal celorlalti trei copii morti striga cu mainile ridicate spre Dumnezeu. Dupa inmormantare va striga de dupa gratiile reci ale inchisorii. Uca se catara pe peretele cu rafturi ale cimitirului, acolo unde sunt asezate cele patru sicrie mici, unul peste altul. Se intinde catre sicriul unuia din cei trei copii ai ei si aseaza langa el o bancnota de zece euro. Cam cat strangea intr-o zi, din cersit. Coboara si striga catre nimeni: "Doamne, cine m-a adus in Italia?!".