Marturisesc ca astazi as fi vrut sa scriu despre cu totul altceva: o carte aparuta recent, care istoriseste intamplarile unui primar comunist de comuna botoseneana intre 1975 si 1979. O las pentru alta data, pentru ca ieri mi s-a intamplat ceva cu totul deosebit. Nu am putut merge la sedinta grupului parlamentar al PSD din Camera Deputatilor din cauza unei dureri afurisite de dinti. Pe seara, un fost ministru din Guvernul Nastase m-a sunat, mi-a povestit ce s-a intamplat acolo (Mitrea, Nastase, Hrebenciuc, motiune de cenzura, dosare grele etc.) si apoi m-a intrebat cu o voce gatuita de o emotie care dadea in plans: ce se intampla cu partidul?Ştiu ce-mi vor spune unii comentatori pe netul care permite orice, oricui: plangeti dupa posturile pierdute, dupa privilegii, dupa furturile pe care le-ati patronat, dupa termopane si matusile Tamara, voi, cei care ati confiscat Revolutia si v-ati insusit fabrici si uzine... Ştiu toate acestea, le inteleg, dar stiu totodata ca nu sunt corecte: cea mai mare parte a politicienilor din toate partidele sunt oameni cinstiti, care traiesc din salariu (mult mai mic decat al unui judecator orasenesc, capitan de politie, director de penitenciar sau responsabil de marketing la o firma privata), care au un atasament emotional fata de echipele politice din care fac parte si care sunt in general dominati de ideea de a fi eficienti. Dar mass-media nu se intereseaza de acesti oameni. Mass-media pun pe prima pagina combinatori de cabinet, spertari, panglicari, impostori, traficanti de favoruri... De aceea oamenii nu-i cunosc si nu-i recunosc pe cei care considera ca politica e o misiune, nu o cale de imbogatire.Deci, ce se intampla cu PSD? Se intampla ceva foarte interesant: a uitat ce este un partid politic. Un partid este o organizatie a societatii civile, fara scop de profit (deci nu o unitate economica), si care pregateste oameni pentru guvernare, la nivel local, national si international. Cand preia guvernarea - intr-o comuna, oras, judet, tara sau la nivelul inca nefederal al Uniunii Europene - membrii partidului respectiv identifica problemele „supusilor“ (celebra agenda publica) si cauta mijloacele cele mai eficiente pentru a le rezolva. Unii reusesc, altii nu. De obicei, cine nu reuseste este inlocuit la urmatoarele alegeri cu alta garnitura in care publicul („supusii“) investeste din nou o mare cantitate de incredere. Asta e tot. Nu e nici mecanica cuantica, nici teoria ingerilor catolici, nici misterul meteoritului tungus. Este doar politica. Adica iei votul si dai solutii. Nu trebuie sa fii excesiv de inteligent, nu trebuie sa fii bogat, nu trebuie sa fii mason. Poti sa fii politician daca intelegi acest mecanism, ai sprijinul partidului din care faci parte si convingi publicul ca tu poti face mai bine ce n-au facut altii inaintea ta. Partidele au nevoie de o anumita orientare strategica si atunci adopta o linie de stanga, de centru sau de dreapta. Aici incep complicatiile.In Romania de astazi se infrunta violent doua forte politice care trec dincolo de marginile partidelor: dreapta individualista, adesea rasista, care idolatrizeaza reusitele individuale si ignora spiritul de comunitate, dispretuitoare fata de oamenii si societatile mai putin evoluate, ignorand problemele mediului inconjurator, agresiva si militarista in politica externa. Dreapta vede statul doar ca un instrument de colectare a taxelor (cat mai mici pentru cei bogati sau egale pentru bogati si saraci) care pot fi folosite pentru finantarea companiilor private si intretinerea aparatului miliar si politienesc. Dreapta foloseste totdeauna cuvinte mari - elita, libera initiativa, dreptate, adevar - numai pentru a introduce o discriminare intre cei care au si pot si cei care nu au si nu pot. Dreapta a izbucnit cu violenta si persuasiune dupa alegerile din 2004 in Romania. De dreapta este Traian Basescu - rasist, militarist, dispretuitor fata de institutiile statului, cu o feuda de firme private pe care le foloseste pentru a demonstra neputinta statului. De dreapta este Calin Popescu Tariceanu, care se enerveaza daca o femeie careia i-a luat apa avutul ii cere ajutorul si ii raspunde ca nu-i poate construi un hotel. De dreapta este Monica Macovei, care dispretuieste in bloc judecatorii si pune numirea sefilor procurorilor in mana presedintelui. De dreapta este Marko Bela, care nu vrea decat folosirea resurselor statului roman si maghiar pentru mentinerea feudei sale etnice din una dintre cele mai sarace zone din Europa. De extrema dreapta este Varujan Vosganian, care gestioneaza finantele statului ca si cum ar fi ale unei corporatii. Este, de altfel, uimitor sa vezi ce rapida a fost fuziunea dintre dreapta societatii civile din Romania (rasista, demogogica, dispretuitoare fata de oamenii obisnuiti, manata de sentimente individualiste si fals religioase) si dreapta politica aflata acum la putere. Cred ca Emil Constantinescu si Ion Iliescu nici n-ar fi visat la sansa ca intelectuali romani cunoscuti pentru afiliatiile lor de dreapta sa le ridice osanale neincetate. Ca pe vremea lui Carol al II-lea.PSD ar fi trebuit sa priceapa noua stare de lucruri si sa actioneze. Nu prin atacuri la persoana, pentru ca acestea nu rezolva problema. Nu prin balanganeala continua intre partidele scenei politice pentru a incheia aliante iluzorii, care nu valoreaza nici macar cat hartia pe care sunt scrise. Nu prin initiative politice de cabinet, neintelese de marele public, spectator al unei batalii pe care nu o aproba. Ci prin cei peste 15 mii de consilieri si 1.500 de primari (redusi cu o treime de sistemele de colectare ale democratilor si liberalilor) care gestioneaza jumatate din localitatile si judetele Romaniei. Prin actiuni directe de stimulare a spiritului civic si a spiritului comunitar, decazute astazi la niveluri greu de imaginat chiar si in societatile cele mai individualiste din lume. Prin programe concrete pentru protectia mediului (Romania - campioana defrisarilor din Europa!), dezvoltarea sistemului public si privat de sanatate, invatamant si infrastructura. Prin actiuni care sa atraga oamenii in politica militanta, nu sa-i impinga catre mesianism, voluntarism si idolatrizarea fortei individuale. Actiuni care sa reduca suferinta romanilor, nu sa o mute de colo-colo. Şefii social-democratilor nu pricep momentul. Ei se cramponeaza de lupta pentru posturi guvernamentale, lasand publicul la mana dreptei. Iar dreapta stie ce sa faca din public: un suporter tacut al initiativelor elitei atotstiutoare.Asa ca intrebarea din titlu merita un raspuns: se sparge sau se repara?