MIZE SI CRIZE ROMANESTI
Iminenta depunerii sau nedepunerii motiunii de cenzura a PSD indica o periculoasa apucatura pe care partidul in general scortos si lipsit de spontaneitate al domnului Ion Iliescu o imprumuta de la omul-vedeta al scenei politice romanesti, primul in sondaje: recursul la limbajul si instrumentarul de criza politica.

E mai cool asa? E mai trendy? Desigur, sa stai in usa deschisa a trenului aflat in plina miscare si sa ameninti ca te arunci in gol spre binele calatorilor, ori sa deschizi fereastra la ultimul etaj al blocului si sa te agati de margine pana se schimba presedintele de scara - da, intamplarile de acest gen pot provoaca ceva interes. O vreme. Dupa care fiecare isi vede de-ale lui. In politica, o meserie menita sa aduca cetatenilor incredere, continuitate si mai ales o viziune catre o situatie mai buna - dar asta scrie doar in cartile bune de politica, ar spune cinicul - , recursul la crize ca instrumentar politic este o arma cu doua taisuri.

Cuvantul "criza" e un termen latinesc: "crisis". Tradus literal inseamna "moment hotarator, schimbare definitiva". Contine trei elemente esentiale: 1) factorul temporal, iminent - asteptarea, 2) factorul emotional, dezirabil - schimbarea si 3) factorul rezultant, plurivalent, hazardant - solutia in bine ori in rau. Dintre toti acesti factori definitorii ai crizei, numai primii doi sunt prezentati si promovati politic, dar sarguincios, catre cetatenii interesati de politica: asteptarea si schimbarea. Al treilea, anume rezultatul exact al unei crize - rezultat nestiut de fapt de nimeni, cu atat  mai putin de cei care declanseaza crize politice de eprubeta - nu se vinde/nu se anunta/nu se discuta, pentru ca se afla in perfecta contradictie cu ceea ce se asteapta de la politica, in general: siguranta, incredere, viitor cert.

La intrebarea capitala: "Noi, electoratul, cu ce ne alegem dupa razboaiele voastre?", politicienii romani promotori ai politicilor de criza nu stiu raspunsul. Doar brodeaza un viitor triumfal propriu, nicidecum al celor pe care pretind ca ii reprezinta.

Sa decorticam putin capitolul "ce va fi dupa". Adica, ce va fi dupa ce? Dupa nedepunerea motiunii? Sau dupa depunerea motiunii PSD? Sau dupa declansarea alegerilor anticipate? Sau dupa ce PD ajunge partid singur la guvernare? Aceste exercitii de imaginatie politica obosesc cetatenii, care vor - inca o data, acelasi si acelasi lucru: siguranta, incredere, viitor cert. E inutil sa ambalam mesaje pe aceasta tema, cata vreme nu stim ce se va intampla cu siguranta.

In aceasta incertitudine politica se complac - cu asentimentul unui electorat asediat de prea multe optiuni contradictorii si paralizat intr-o indecizie cronica bine intretinuta - PD, PLD, PSD, PNL si, mai nou, PNG. Mai avem astazi o situatie inedita: PRM si UDMR - dupa 17 ani de activism eroic profund contrariant - par sa-si depuna incet si sigur armele in mijlocul unui esichier politic bulversant. 5% - PRM si 5% - UDMR. Bravele formatiuni pun capat unor curse cu prea multi iepuri, fara sa prinda practic nici unul.Si un avertisment periculos: PNG - constructul incontestabil al politicilor de criza mult prea frecventate in ultimii trei ani - va fi pretul pe care cei ce pun miza tocmai pe criza il vor arunca in poala electoratului, spre decontare. In 2008, respectiv 2009.

Cetatenii votanti nici nu stiu ce li se pregateste de catre promotorii crizelor politice interne. Ca doar e brambureala, monser, te astepti sa intelegi ceva?!